ANAF: Modificări privind depunerea deconturilor de TVA

Persoanele impozabile (cu perioada fiscală luna), care nu depun niciun decont de taxă pentru şase luni consecutive, şi persoanele impozabile (cu perioada fiscală trimestrul), care nu depun niciun decont de taxă pentru două trimestre calendaristice consecutivedecont tva, se scot din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, din oficiu, de către organul fiscal competent, potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Noile reguli se aplică începând cu decontul de TVA aferent lunii iulie 2012, respectiv trimestrului al III-lea al anului 2012.

De asemenea, persoanele impozabile care, în deconturile depuse pentru şase luni consecutive sau pentru două trimestre calendaristice consecutive nu au evidenţiat operaţiuni realizate în cursul acestor perioade de raportare, se scot din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, din oficiu, de organul fiscal competent.

Anterior acestor modificări, organele fiscale anulau înregistrarea în scopuri de TVA a persoanelor impozabile care, pe parcursul unui semestru calendaristic, nu au depus niciun decont de taxă sau care, în deconturile depuse pentru şase luni consecutive în cursul unui semestru calendaristic sau pentru două trimestre consecutive în cursul unui semestru calendaristic, nu au evidenţiat operaţiuni efectuate în aceste perioade.

Astfel, potrivit vechilor reglementări, organele fiscale verificau îndeplinirea condiţiilor de două ori pe an, respectiv după expirarea termenelor de depunere al celui de-al 6-lea decont lunar/al 2-lea decont trimestrial din cadrul aceluiaşi semestru calendaristic. În noile condiţii legislative, organele fiscale urmează să verifice lunar îndeplinirea condiţiilor pentru anularea înregistrării în scopuri de TVA a persoanelor impozabile cu perioada fiscală luna, respectiv trimestrial îndeplinirea condiţiilor pentru anularea înregistrării în cazul persoanelor impozabile cu perioada fiscală trimestrul.

Întrucât procedura de anulare a înregistrării în scopuri de TVA este aprobată prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 700/2012 pentru aprobarea Procedurii de modificare, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare, a fost necesară adaptarea acestei proceduri la noile prevederi legale, fapt pentru care a fost elaborat respectivul un proiect de act normativ pentru modificarea Ordinului iniţial.

De asemenea, având în vedere dispoziţiile Codului Fiscal privind sistemul TVA la încasare, ANAF consideră necesară completarea formularelor de decizii de înregistrare în scopuri de TVA, din oficiu, şi de anulare a înregistrării în scopuri de TVA, din oficiu, cu precizări privind înscrierea în Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, respectiv radierea din acest registru.

Cabinetul de Avocat „Cristian Ioan” vă oferă servicii juridice complete, practicând onorarii foarte avantajoase.

SURSA: agerpres

Reclame

Tag-uri:, , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: