Dreptul la apărare în privința punerii în executare a mandatului european de arestare

Comunicat CJUE: La date diferite (în 2007 şi 2008), patru mandate europene de arestare au fost emise de autorităţile germane pentru arestarea domnului Ciprian Vasile Radu, cetăţean român. Fiecare dintre aceste mandate se refereau la infracţiunea de tâlhărie. Această infracţiune este, de asemandat europeanmenea, prevăzută de legea română. Dl. Radu nu a consimţit la predarea sa.

În data de 5 iunie 2009, Curtea de Apel Constanța a ordonat executarea a trei dintre mandatele avute în vedere. În ceea ce îl priveşte pe al patrulea, Curtea a refuzat executarea întrucât dl. Radu era deja subiect al unor proceduri penale în România în legătură cu acelaşi act ce făcea obiectul actului avut în vedere în mandat.

Dl. Radu a atacat hotărârea, dosarul urmând să fie soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În data 18 iunie 2009, Înalta Curte a admis recursul şi a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Constanţa pentru rejudecare. De asemenea, a decis înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

În 22 februarie 2011, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Constanţa. În faţa Curţii, dl. Radu aduce trei argumente principale în susţinerea cererii sale conform cărora mandatele în cauză nu ar trebui executate. În primul rând, el susţine că pe dată în care Decizia-Cadru a fost adoptată, nici Convenţia şi nici Carta nu au fost încorporate specific în Tratatele Fondatoare ale Uniunii Europene ca norme de drept. Aceasta este în contrast cu poziţia din versiunea consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană care a intrat în vigoare pe 1 decembrie 2009, cu Tratatul de la Lisabona. Prin urmare, este necesar să se interpreteze şi să se aplice Decizia-Cadru, în conformitate cu Carta şi Convenţia. În al doilea rând, el susţine că procedurile prin care Statele Membre aplică decizia nu sunt consistente şi insistă asupra cerinţei de reciprocitate în executarea mandatelor de arestare, atât în ceea ce priveşte Statul Membru emitent, cât şi Statul Membru executant. În al treilea rând, el susţine că este datoria Statului executant să clarifice dacă statul emitent a respectat drepturile şi garanţiile stabilite prin Cartă şi Convenţie. Un eşec din partea acestui stat în a face această clarificare ar reprezenta un motiv de refuz în a executa mandatele europene de arestare în cauză.

Curtea observă, în primul rând, că dreptul de a fi audiat, care este garantat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, este astăzi prevăzut în Cartă.

În plus, Curtea subliniază că scopul Deciziei-Cadru 2002/584 este de a înlocui sistemul multilateral de extrădare între Statele Membre cu un sistem de predare, precum cel dintre autorităţile judiciare, a persoanelor condamnate sau al suspecţilor condamnaţi, în scopul de a executa sentinţele sau al efectuării urmăririi penale, acest sistem de predare fiind bazat pe principiul recunoaşterii reciproce.

Conform Deciziei-Cadru 2002/584, Statele Membre sunt în principiu obligate să acţioneze în baza unui mandat european de arestare. Conform prevederilor acestei Decizii-Cadru, Statele Membre pot refuza să execute aceste mandate numai în situaţii obligatorii de neexecutare şi în situaţii opţionale de neexecutare, expres prevăzute în dispoziţiile sale.

Încălcarea drepturilor la apărare în timpul unui proces ce a condus la impunerea unei pedepse penale în absentia poate, în anumite condiţii, să constituie un motiv pentru neexecutarea unui mandat european de arestare emis în scopul de a da efect unei hotărâri privative de libertate.

În schimb, faptul că mandatul european de arestare a fost emis în vederea efectuării urmăririi penale, fără ca persoana solicitată să fie audiată de autorităţile judiciare emitente, nu figurează printre motivele de neexecutare al mandatului european de arestare conform Deciziei-Cadru 2002/854.

În orice caz, legislaţia europeană a asigurat că dreptul de a fi audiat vor fi respectate în Statul Membru executant în aşa fel încât să nu compromită eficacitatea mandatului european de arestare.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea conchide că Decizia-Cadru 2002/854 trebuie interpretată în sensul că autorităţile judiciare de executare nu pot refuza executarea unui mandat european de arestare emis în vederea efectuării urmăririi penale pe motiv că persoana solicitată nu a fost audiată în Statul Membru emitent înainte că mandatul de arestare să fie emis.

SURSĂ: juridice.ro

Reclame

Tag-uri:, , , , , , , , , , ,

3 gânduri despre „Dreptul la apărare în privința punerii în executare a mandatului european de arestare

  1. […] reciprocă a pedepselor’ va permite unui străin condamnat în Belgia să execute o pedeapsă alternativă în ţara sa de origine şi unui belgian condamnat […]

  2. […] hotărârea pronunţată Curtea de Justiţie arată, în primul rând, că aplicarea dreptului penal în speţă presupune să fi avut loc pe teritoriul naţional o “distribuire către […]

  3. […] premier portughez Jose Socrates, arestat vineri, 21 noiembrie 2014, în cadrul unei anchete de fraudă fiscală și corupție, a fost plasat […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: