Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis miercuri că un medic angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcționar public, în consecință el poate fi inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de corupție.
Arhive pe etichete: ICCJ
EXEQUATUR IN ROMANIA!
Back in the early ‘90’s it was not the easiest thing to convince a Romanian contracting party to agree arbitration as an alternative means of dispute resolution. Romanians were reticent with respect to arbitration probably due to the more than 50 years of isolation which Romania endured during the communist regime when Romanian companies – all of which were state owned – were rarely involved in international arbitral disputes.
Tânăra care şi-a pierdut mâna într-un accident cere CNADNR daune de încă două milioane de lei
Elena Ghegeliu, tânăra care şi-a pierdut mâna dreaptă în urma unui accident rutier petrecut în 2006 şi care a primit despăgubiri morale de un milion de euro de la CNADNR, a dat din nou în judecată compania, solicitând daune materiale de două milioane de lei, pentru protezele de care are nevoie.
O.U.G. privind completarea Statutului judecătorilor şi procurorilor
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 303 din data de 28 mai 2013 a fost publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2013 pentru completarea art. 53 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
La 23 de ani de la căderea regimului comunist, un român continuă să fie condamnat la moarte
Pare greu de crezut, dar este adevărat! În România europeană a anului 2013 un om continuă să fie condamnat la moarte. Este vorba despre celebru caz al lui Constantin Rauta, fost ofiţer al Direcţiei de Informaţii Externe. Acesta a fost condamnat la moarte prin împuşcare în 1974 pentru trădare, după ce cu un an înainte fugise din ţară, şi aşa a rămas şi până acum.
ICCJ. Prescripţia dreptului la despăgubiri pentru eliberarea nelegală din funcţie
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că termenul de prescripţie al dreptului la acţiune având ca obiect repararea prejudiciului suferit ca urmare a emiterii ordinului nelegal de eliberare din funcţie începe să curgă de la data emiterii ordinului de eliberare din funcţie şi nu de la data pronunţării hotărârii irevocabile de anulare a acestui act. 
Astfel, în confomitate cu prevederile art. 106 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, obiectul acţiunii judiciare la instanţa de contencios administrativ îl constituie anularea actului administrativ prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu al funcţionarului public, precum şi plata de către autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public. Din interpretarea logică şi gramaticală a textului art. 106 alin. 1 din Legea nr.188/1999 rezultă că data când se cunoaşte paguba este aceea a emiterii actului considerat netemeinic şi nelegal, fiind intrinsec legată de data emiterii ordinului de eliberare din funcţie. În speţă, Înalta Curte a reţinut că termenul de un an de la data la care persoana în cauză a cunoscut sau trebuia să se cunoască întinderea pagubei a a fost depăşit. (Decizia nr. 835 din 17 februarie 2012 pronunţată în recurs de Sectia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect acordarea diferenţei de drepturi salariale până la data reintegrării în funcţie).
SURSA: juridice.ro
Noţiunea de “preţ serios”
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că prin noţiunea de preţ serios prevăzută de art. 1303 C. Civ. (art. 1660 alin. 2 NCC) se înţelege preţul care constituie o cauză suficientă a obligaţiei luate de vânzător de a transmite dreptul de proprietate asupra bunului ce formează obiectul vânzării.
Astfel, preţul serios presupune existenţa unei proporţii între cuantumul preţului stabilit de părţi şi valoarea reală a lucrului vândut, şi chiar dacă nu necesită o echivalenţă între preţ şi valoarea lucrului, este exclusă existenţa unei disproporţii care nu este susceptibilă de justificare firească. Prin urmare, Înalta Curte a concluzionat că dacă preţul stabilit este inferior valorii propriu-zise a obiectului vândut nu înseamnă că preţul este neserios, la stabilirea preţului putând fi avute în vedere şi alte criterii, această chestiune fiind o problemă de fapt lăsată la aprecierea instanţelor de fond. În speţă, Înalta Curte a apreciat că vilitatea preţului (un preţ mai mic care nu reprezintă echivalentul valoric al lucrului vândut) nu afectează validitatea convenţiei, un astfel de preţ neputând fi considerat neserios în situaţia în care există raporturi apropiate între părţi, iar vânzătorul a beneficiat de un drept de uzufruct pe o perioadă de câțiva ani asupra imobilului vândut. (Decizia nr. 3493 din data de 18 mai 2012 pronunţată în recurs de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare imobil).
Potrivit art. 1665 alin. (2) din noul Cod civil, dacă prin lege nu se prevede altfel, vânzarea este anulabilă când preţul este într-atât de disproporţionat faţă de valoarea bunului, încât este evident că părţile nu au dorit să consimtă la o vânzare.
SURSA: juridice.ro
ICCJ. Garanţia pentru evicţiune în domeniul imobilelor preluate abuziv de stat
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în conformitate cu dispoziţiile art. 50
din Legea nr. 10/2001, calitatea procesuală pasivă pentru restituirea preţului plătit de către chiriaşii cumpărători ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, o are Ministerul Finanţelor Publice, iar nu primăria care a fost, prin mandatarul său, parte în contractul de vânzare-cumpărare. Înalta Curte a reţinut în acest sens că dispoziţiile legale menţionate, prin derogare de la dreptul comun, particularizează instituţia răspunderii pentru evictiune în domeniul imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 şi înstrăinate de stat unor chiriaşi în baza Legii nr. 112/1995. În speţă, s-a reţinut că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare al autorilor reclamanţilor au fost eludate dispoziţiile Legii nr. 112/1995, care nu permiteau înstrăinarea imobilelor preluate fără titlu, astfel că Ministerul Finanţelor Publice a fost obligat la restituirea preţului actualizat plătit de către chiriaşi, iar nu la restituirea preţului de piaţă al imobilului. (Decizia nr. 6389 din 18 octombrie 2012 pronunţată în recurs de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect restituirea preţului plătit de către chiriaşii cumpărători).
SURSA: juridice.ro
ICCJ: Prințului Paul de România i-au fost recunoscute drepturile
Prinţul Paul de România ar putea primi peste 60% din averea Casei Regale. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis că acesta este nepotul legitim al Regelui Carol al II-lea. Motivarea sentinţei a durat aproape un an. Decizia magistraţilor români este definitivă şi irevocabilă şi re
prezintă o recunoaştere a sentinţei pronunţate de Tribunalul din Lisabona la 6 februarie 1955.
Anularea căsătoriei dintre Regele Carol al II-lea şi prima sa soţie Zizi Lambrino nu retrage dreptul la moşteniere al descendenţilor lor. Este verdictul dat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un proces care a durat mai bine de 20 de ani.
Verdictul îi permite Prinţului Paul de România să revendice o parte din averea Casei Regale.
„Soluţia instanţei străine, din 6 februarie 1955, prin care s-a statuat că anularea căsătoriei nu împietează asupra filiaţiei faţă de tată prin declararea reclamantului ca fiu nelegitim al defunctului rege, în limitele legale şi în special pentru a fi admis în procedura de inventar pendinte, ca urmare a decesului acestuia, şi nu contravine ordinii publice de drept internaţional privat român de la momentul litigiului”, susţin magistraţii Curţii Supreme.
Magistraţii portughezi au stabilit încă din 1955 că prinţul Paul de România este nepotul legitim al regelul Carol al II-lea. Între anii 1950 şi 1960, nu mai puţin de trei tribunale europene au decis că averea Regelui Carol al II-lea al României să fie împărţită în mod egal între cei doi fii ai săi, Carol Mircea şi Mihai, şi ultima sa soţie, Elena Lupescu.
Fiecăruia dintre cei doi fii îi revenea 37,5% din avere, în timp ce Elena Lupescu ar fi avut dreptul la 25%. Ulterior, prinţului Paul, fiul lui Carol Mircea, i-a revenit şi partea moştenită de văduva Regelui, în total, 62,5% din averea Casei Regale.
SURSA: b1.ro
Sechestru asigurător asupra veniturilor din salarii aflate în conturi
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că dispoziţiile art. 409 alin. (1) C. proc. c
iv. (potrivit cărora salariile şi alte venituri periodice realizate din muncă, pensiile, precum şi alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia pot fi urmărite: a) până la 1/2 din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau de alocaţie pentru copii şi b) până la 1/3 din venitul lunar net, pentru orice alte datorii decât sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii. Deci, veniturile obţinute de debitor cu caracter periodic (regulat) sunt parţial insesizabile, dar aceasta vizează doar situaţia urmăririi silite a acestor venituri pe calea popririi, care presupune indisponibilizarea sumelor datorate ce vor fi plătite în viitor debitorului. În speţă, însă, Înalta Curte a constatat existenţa unor sume de bani aflate în conturile inculpatului, reprezentând salarii şi venituri realizate anterior instituirii sechestrului asigurător, faţă de care Înalta Curte a statuat că pot fi indisponibilitate în totalitate prin instituirea sechestrului asigurător, dispoziţiile art. 409 alin. (1) C. proc. civ. fiind fără relevanţă în cauză. Înalta Curte a mai precizat că acceptarea unei soluţii contrare i-ar încuraja pe toţi infractorii să se bucure nestingheriţi de produsul infracţiunii comise, ştiind că oricum veniturile din muncă realizate anterior şi economisite nu ar putea fi sechestrate decât în parte. (Decizia nr. 1741 din data de 24 mai 2012 pronunţată în recurs de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect cerere de ridicare a sechestrului asigurător).
SURSA: juridice.ro
CABINET DE AVOCAT CRISTIAN IOAN 