Arhive pe etichete: infractiune

DIICOT – Rețea româno-israeliană pentru trafic de celule umane

STIRI 19 februarie 2013 Comentarii: 2

Procurorii din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Serviciul Teritorial Bucuresti, impreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul D.C.C.O. şi  B.C.C.O. Bucureşti, au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 11 persoane, cetăţeni români şi israelieni, specializat în săvârşirea infracţiunii de trafic de celule de origine umană.trafic celule

În acest sens, procurorii D.I.I.C.O.T. efectuează 6 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti.

Se reţine că membrii grupării, reprezentanţi ai unei clinici private din municipiul Bucureşti, împreună cu cetăţeni israelieni specialişti în domeniul reproducerii asistate, au obţinut beneficii financiare considerabile din activitatea infracțională, constând în procurarea materialului genetic necesar realizării procedurilor ce presupun  fertilizarea „in vitro”, prin încălcarea prevederilor legale care reglementează procedura prelevării şi transplantului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană.

Învinuiţii au racolat, prin diverse mijloace, persoane de sex feminin care, în schimbul sumei de 600 de Euro, şi-au dat acordul  în vederea urmării procedurilor ce presupun extracţia de ovocite, materialul genetic obţinut fiind utilizat ulterior la realizarea de embriotransferuri, în beneficiul unor persoane aflate în dificultate de a procrea pe cale naturală şi care doreau să fie  supuse, contra cost, tehnicilor de reproducere umană asistată.

În cauză sunt efectuate cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de celule de origine umană,  prevazute de art. 7 alin. 1 din Legea 39/2003 şi art. 158 alin. 1 din Legea 95/2006.

Procurorii D.I.I.C.O.T. vor proceda la audierea învinuiţilor şi vor dispune măsurile legale în cauză după finalizarea audierilor.

La realizarea acțiunii procurorii DIICOT au fost sprijiniţi de lucrători din cadrul  Jandarmeriei Române.

Suportul informativ a fost asigurat de către DGIPI.

Facem precizarea ca faptele învinuiților urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile art. 66 Cod procedură penală, referitoare la prezumția de nevinovăție.

Cabinetul de Avocat „Cristian Ioan” vă oferă servicii juridice complete, practicând onorarii foarte avantajoase.

SURSA: diicot.ro

Dreptul la apărare în privința punerii în executare a mandatului european de arestare

STIRI 30 ianuarie 2013 Comentarii: 3

Comunicat CJUE: La date diferite (în 2007 şi 2008), patru mandate europene de arestare au fost emise de autorităţile germane pentru arestarea domnului Ciprian Vasile Radu, cetăţean român. Fiecare dintre aceste mandate se refereau la infracţiunea de tâlhărie. Această infracţiune este, de asemandat europeanmenea, prevăzută de legea română. Dl. Radu nu a consimţit la predarea sa.

În data de 5 iunie 2009, Curtea de Apel Constanța a ordonat executarea a trei dintre mandatele avute în vedere. În ceea ce îl priveşte pe al patrulea, Curtea a refuzat executarea întrucât dl. Radu era deja subiect al unor proceduri penale în România în legătură cu acelaşi act ce făcea obiectul actului avut în vedere în mandat.

Dl. Radu a atacat hotărârea, dosarul urmând să fie soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În data 18 iunie 2009, Înalta Curte a admis recursul şi a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Constanţa pentru rejudecare. De asemenea, a decis înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

În 22 februarie 2011, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Constanţa. În faţa Curţii, dl. Radu aduce trei argumente principale în susţinerea cererii sale conform cărora mandatele în cauză nu ar trebui executate. În primul rând, el susţine că pe dată în care Decizia-Cadru a fost adoptată, nici Convenţia şi nici Carta nu au fost încorporate specific în Tratatele Fondatoare ale Uniunii Europene ca norme de drept. Aceasta este în contrast cu poziţia din versiunea consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană care a intrat în vigoare pe 1 decembrie 2009, cu Tratatul de la Lisabona. Prin urmare, este necesar să se interpreteze şi să se aplice Decizia-Cadru, în conformitate cu Carta şi Convenţia. În al doilea rând, el susţine că procedurile prin care Statele Membre aplică decizia nu sunt consistente şi insistă asupra cerinţei de reciprocitate în executarea mandatelor de arestare, atât în ceea ce priveşte Statul Membru emitent, cât şi Statul Membru executant. În al treilea rând, el susţine că este datoria Statului executant să clarifice dacă statul emitent a respectat drepturile şi garanţiile stabilite prin Cartă şi Convenţie. Un eşec din partea acestui stat în a face această clarificare ar reprezenta un motiv de refuz în a executa mandatele europene de arestare în cauză.

Curtea observă, în primul rând, că dreptul de a fi audiat, care este garantat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, este astăzi prevăzut în Cartă.

În plus, Curtea subliniază că scopul Deciziei-Cadru 2002/584 este de a înlocui sistemul multilateral de extrădare între Statele Membre cu un sistem de predare, precum cel dintre autorităţile judiciare, a persoanelor condamnate sau al suspecţilor condamnaţi, în scopul de a executa sentinţele sau al efectuării urmăririi penale, acest sistem de predare fiind bazat pe principiul recunoaşterii reciproce.

Conform Deciziei-Cadru 2002/584, Statele Membre sunt în principiu obligate să acţioneze în baza unui mandat european de arestare. Conform prevederilor acestei Decizii-Cadru, Statele Membre pot refuza să execute aceste mandate numai în situaţii obligatorii de neexecutare şi în situaţii opţionale de neexecutare, expres prevăzute în dispoziţiile sale.

Încălcarea drepturilor la apărare în timpul unui proces ce a condus la impunerea unei pedepse penale în absentia poate, în anumite condiţii, să constituie un motiv pentru neexecutarea unui mandat european de arestare emis în scopul de a da efect unei hotărâri privative de libertate.

În schimb, faptul că mandatul european de arestare a fost emis în vederea efectuării urmăririi penale, fără ca persoana solicitată să fie audiată de autorităţile judiciare emitente, nu figurează printre motivele de neexecutare al mandatului european de arestare conform Deciziei-Cadru 2002/854.

În orice caz, legislaţia europeană a asigurat că dreptul de a fi audiat vor fi respectate în Statul Membru executant în aşa fel încât să nu compromită eficacitatea mandatului european de arestare.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea conchide că Decizia-Cadru 2002/854 trebuie interpretată în sensul că autorităţile judiciare de executare nu pot refuza executarea unui mandat european de arestare emis în vederea efectuării urmăririi penale pe motiv că persoana solicitată nu a fost audiată în Statul Membru emitent înainte că mandatul de arestare să fie emis.

SURSĂ: juridice.ro

Un stat membru UE poate sancționa șederea ilegală a unui imigrant cu pedeapsa amenzii, care poate fi înlocuită cu măsura expulzării

STIRI 12 ianuarie 2013 Scrie un comentariu

imigrantDirectiva privind returnarea imigranţilor aflaţi în situaţie de şedere ilegală nu se opune ca un stat membru să sancţioneze şederea ilegală cu pedeapsa amenzii care poate, în anumite condiţii, să fie înlocuită cu masura expulzării

În schimb, această directivă se opune ca un stat membru să sancţioneze şederea ilegală cu masura domiciliului forţat, atunci când nu se garantează că această sancţiune trebuie să înceteze în momentul în care este posibil transferul fizic al persoanei interesate în afara statului membru în cauză

Directiva privind returnarea resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală („Directiva returnare„) stabileşte standardele şi procedurile comune aplicabile în statele membre pentru îndepărtarea de pe teritoriul acestora a resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală.

Potrivit reglementării italiene, şederea ilegală poate fi sancţionată cu o amendă care, în anumite condiţii, poate fi înlocuită cu expulzarea sau cu domiciliul forţat.

Md Sagor, care declară că s-a născut în Bangladesh, este vânzător ambulant, neavând domiciliul stabil în Italia. Întrucât nu avea permis de şedere, el a fost trimis în judecată, în 2010, în faţa Tribunalului din Rovigo (Tribunale di Rovigo, Italia) pentru infracţiunea de şedere ilegală.

Nutrind îndoieli în ceea ce priveşte compatibilitatea reglementării italiene cu dreptul Uniunii, instanţa italiană solicită Curţii de Justiţie dacă Directiva returnare se opune unei astfel de reglementări naţionale.

În hotărârea sa Curtea aminteşte cu titlu introductiv că Directiva returnare nu are ca obiect armonizarea integrală a normelor din statele membre privind şederea străinilor şi, în consecinţă, nu se opune posibilităţii că dreptul unui stat membru să califice şederea ilegală drept infracţiune şi să prevadă sancţiuni penale pentru a descuraja şi reprima săvârşirea unei astfel de infractiuni2. Cu toate acestea, dreptul naţional nu trebuie să aducă atingere aplicării standardelor şi procedurilor comune stabilite prin directivă şi, astfel, să o lipsească pe aceasta de efectul său util.

Curtea confirmă, mai întâi, jurisprudenţa sa potrivit căreia s-ar aduce atingere Directivei returnare dacă, după ce a constatat şederea ilegală a resortisantului unei ţări terţe, statul membru în cauză ar efectua înainte de executarea deciziei de returnare, măsuri de urmărire penală care ar putea conduce la o pedeapsă cu închisoarea în cursul procedurii de returnare, ceea ce ar risca să întârzie indepartarea3.

Curtea arată apoi că măsurile de returnare nu sunt întârziate sau împiedicate de o urmărire penală precum cea iniţiată împotriva domnului Sagor, dat fiind că reglementarea naţională în cauză permite ca returnarea să fie realizată independent de urmărirea penală şi fără a fi necesar ca aceasta să fie finalizată. Nici aplicarea unei amenzi nu este de natură să împiedice punerea în aplicare a procedurii de returnare.

De asemenea, nu este contrară directivei posibilitatea oferită instanţei penale de a înlocui amenda cu sancţiunea expulzării, însoţită de interdicţia de intrare pe teritoriul italian, în cazurile în care este posibilă realizarea imediată a returnării persoanei interesate.

Astfel, directiva permite statelor membre, pe baza examinării individuale a situaţiei persoanei interesate, să impună expulzarea, fără a acorda un termen pentru plecarea voluntară, atunci când există riscul ca aceasta să fugă pentru a se sustrage de la procedura de returnare.

Curtea aminteşte, în sfârşit, că statele membre sunt obligate, ca urmare a obligaţiei de loialitate şi a cerinţelor de eficacitate prevăzute în directivă, să efectueze îndepărtarea în cel mai scurt termen . Or, atunci când o amendă este înlocuită cu masura domiciliului forţat, Curtea constată că aceasta din urmă, aplicată în cursul procedurii de returnare, nu contribuie la realizarea transferului fizic în afara statului membru în cauză al resortisantului unei ţări terţe aflat în situaţie de şedere ilegală. Dimpotrivă, domiciliul forţat poate să întârzie şi să împiedice măsurile de conducere la frontieră sau de returnare forţată pe calea aerului.

Curtea consideră, aşadar, că Directiva returnare se opune unei reglementări naţionale care permite reprimarea şederii ilegale a resortisanţilor ţărilor terţe cu sancţiunea domiciliului forţat, fără a garanta că executarea acesteia trebuie să înceteze în momentul în care este posibil transportul fizic al persoanei interesate în afara statului membru în cauză.

Revine instanţei italiene sarcina să examineze dacă, în reglementarea naţională, există o dispoziţie care să asigure prevalenţa îndepărtării în raport cu executarea sancţiunii domiciliului forţat.

1 : Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele şi procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală (JO L 348, p.98).
2 : Hotărârea Curţii din 6 decembrie 2011, Achughbabian (C-329/11); a se vedea de asemenea CP nr. 133/11.
3 : Hotărârea Curţii din 28 aprilie 2011, El Dridi (C-61/11 PPU); a se vedea de asemenea CP nr. 40/11.

SURSĂ: euroavocatura.ro

Centrul european de combatere a criminalității informatice (EC3) se deschide în data de 11 ianuarie

STIRI 10 ianuarie 2013 Comentarii: 2

Începând cu 11 ianuarie, noul Centru european de combatere a criminalităţii informatice (EC3) îşi va începe activitatea pentru a contribui la protejarea cetăţenilor şi întreprinderilor europene faţă de criminalitatea informatică.criminalitate informatica

Comisarul UE pentru afaceri interne, Cecilia Malmström, va participa la inaugurarea oficială a acestui centru care a fost înfiinţat în cadrul Oficiului European de Poliţie, Europol, la Haga (Ţările de Jos).

`Centrul de combatere a criminalităţii informatice va constitui un pas înainte important pentru capacitatea UE de a lupta împotriva criminalităţii informatice şi de a apăra un internet care este liber, deschis şi sigur. Infractorii informatici sunt inteligenţi şi utilizează noile tehnologii cu rapiditate, în scopuri infracţionale; EC3 ne va ajuta să devenim şi mai inteligenţi şi mai rapizi, pentru a putea contribui la prevenirea şi combaterea infracţiunilor acestora`, a declarat comisarul Cecilia Malmström.

`In combaterea criminalităţii informatice, care se caracterizează prin lipsa frontierelor şi prin enorm de multe posibilităţi pentru infractori de a se ascunde, avem nevoie de un răspuns flexibil şi adecvat. Centrul european de combatere a criminalităţii informatice este menit să ofere această expertiză în calitate de centru de fuzionare, de centru pentru investigaţii operaţionale şi asistentă în domeniul criminalisticii, dar şi prin abilitatea sa de a mobiliza toate resursele relevante din statele membre UE pentru a atenua şi reduce ameninţarea pe care o reprezintă infractorii informatici, indiferent de locul de unde aceştia actioneaza„ a declarat Troels Oerting, şeful Centrului de combatere a criminalităţii informatice.

Investigarea fraudelor online şi a abuzurilor online împotriva copiilor, precum şi a altor tipuri de infracţiuni informatice implică, de regulă, sute de victime în acelaşi timp şi suspecţi în multe părţi diferite ale lumii. Operaţiunile de această amploare nu pot fi realizate cu succes de către forţele naţionale de poliţie acţionând pe cont propriu.

Deschiderea Centrului european de combatere a criminalităţii informatice (EC3) marchează o schimbare semnificativă a modului în care UE a abordat criminalitatea informatică până în prezent. Mai presus de toate, abordarea EC3 va fi mai de perspectivă şi mai favorabilă incluziunii. Acesta va pune în comun cunoştinţe de specialitate şi informaţii, va sprijini investigaţiile penale şi va promova soluţii la nivelul întregii UE.

EC3 se va concentra asupra activităţilor online ilegale efectuate de către grupurile de criminalitate organizată, în special atacurile asupra serviciilor bancare electronice şi asupra altor activităţi financiare online, asupra exploatării sexuale online a copiilor şi a acelor infracţiuni care afectează infrastructura critică şi sistemele de informare din UE.

Centrul va facilita, de asemenea, cercetarea şi dezvoltarea şi va asigura consolidarea capacităţilor pentru autorităţile responsabile cu asigurarea aplicării legii, pentru judecători şi procurori şi va elabora evaluări ale ameninţărilor, inclusiv analize ale tendinţelor, previziuni şi avertizări timpurii. Pentru a desfiinţa mai multe reţele de criminalitate informatică şi a urmări penal mai mulţi suspecţi, EC3 va colecta şi prelucra date privind criminalitatea informatică şi va oferi un serviciu de asistenţă pentru unităţile de asigurare a aplicării legii din ţările UE. Acesta va oferi sprijin operaţional ţărilor UE (de exemplu, împotriva intruziunii, fraudei, abuzului sexual online asupra copiilor etc.) şi va oferi expertiză tehnică, analitică şi criminalistică de înalt nivel în cadrul unor investigaţii desfăşurate în comun în UE.

Potrivit unui sondaj Eurobarometru recent, europenii sunt în continuare foarte preocupaţi de securitatea informatică. 89 % dintre utilizatorii de internet evită să dezvăluie informaţii cu caracter personal online, iar 12 % s-au confruntat deja cu o fraudă online.

În fiecare zi, aproximativ un milion de persoane din lumea întreagă sunt victime ale unei forme de infracţiune informatică. Estimările indică faptul că victimele pierd anual în jur de 290 de miliarde euro la nivel mondial ca rezultat al unor infracţiuni informatice (Norton, 2011).

SURSĂ: euroavocatura.ro