Arhive pe etichete: ICCJ

Dreptul la apărare în privința punerii în executare a mandatului european de arestare

STIRI 30 ianuarie 2013 Comentarii: 3

Comunicat CJUE: La date diferite (în 2007 şi 2008), patru mandate europene de arestare au fost emise de autorităţile germane pentru arestarea domnului Ciprian Vasile Radu, cetăţean român. Fiecare dintre aceste mandate se refereau la infracţiunea de tâlhărie. Această infracţiune este, de asemandat europeanmenea, prevăzută de legea română. Dl. Radu nu a consimţit la predarea sa.

În data de 5 iunie 2009, Curtea de Apel Constanța a ordonat executarea a trei dintre mandatele avute în vedere. În ceea ce îl priveşte pe al patrulea, Curtea a refuzat executarea întrucât dl. Radu era deja subiect al unor proceduri penale în România în legătură cu acelaşi act ce făcea obiectul actului avut în vedere în mandat.

Dl. Radu a atacat hotărârea, dosarul urmând să fie soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În data 18 iunie 2009, Înalta Curte a admis recursul şi a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Constanţa pentru rejudecare. De asemenea, a decis înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

În 22 februarie 2011, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Constanţa. În faţa Curţii, dl. Radu aduce trei argumente principale în susţinerea cererii sale conform cărora mandatele în cauză nu ar trebui executate. În primul rând, el susţine că pe dată în care Decizia-Cadru a fost adoptată, nici Convenţia şi nici Carta nu au fost încorporate specific în Tratatele Fondatoare ale Uniunii Europene ca norme de drept. Aceasta este în contrast cu poziţia din versiunea consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană care a intrat în vigoare pe 1 decembrie 2009, cu Tratatul de la Lisabona. Prin urmare, este necesar să se interpreteze şi să se aplice Decizia-Cadru, în conformitate cu Carta şi Convenţia. În al doilea rând, el susţine că procedurile prin care Statele Membre aplică decizia nu sunt consistente şi insistă asupra cerinţei de reciprocitate în executarea mandatelor de arestare, atât în ceea ce priveşte Statul Membru emitent, cât şi Statul Membru executant. În al treilea rând, el susţine că este datoria Statului executant să clarifice dacă statul emitent a respectat drepturile şi garanţiile stabilite prin Cartă şi Convenţie. Un eşec din partea acestui stat în a face această clarificare ar reprezenta un motiv de refuz în a executa mandatele europene de arestare în cauză.

Curtea observă, în primul rând, că dreptul de a fi audiat, care este garantat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, este astăzi prevăzut în Cartă.

În plus, Curtea subliniază că scopul Deciziei-Cadru 2002/584 este de a înlocui sistemul multilateral de extrădare între Statele Membre cu un sistem de predare, precum cel dintre autorităţile judiciare, a persoanelor condamnate sau al suspecţilor condamnaţi, în scopul de a executa sentinţele sau al efectuării urmăririi penale, acest sistem de predare fiind bazat pe principiul recunoaşterii reciproce.

Conform Deciziei-Cadru 2002/584, Statele Membre sunt în principiu obligate să acţioneze în baza unui mandat european de arestare. Conform prevederilor acestei Decizii-Cadru, Statele Membre pot refuza să execute aceste mandate numai în situaţii obligatorii de neexecutare şi în situaţii opţionale de neexecutare, expres prevăzute în dispoziţiile sale.

Încălcarea drepturilor la apărare în timpul unui proces ce a condus la impunerea unei pedepse penale în absentia poate, în anumite condiţii, să constituie un motiv pentru neexecutarea unui mandat european de arestare emis în scopul de a da efect unei hotărâri privative de libertate.

În schimb, faptul că mandatul european de arestare a fost emis în vederea efectuării urmăririi penale, fără ca persoana solicitată să fie audiată de autorităţile judiciare emitente, nu figurează printre motivele de neexecutare al mandatului european de arestare conform Deciziei-Cadru 2002/854.

În orice caz, legislaţia europeană a asigurat că dreptul de a fi audiat vor fi respectate în Statul Membru executant în aşa fel încât să nu compromită eficacitatea mandatului european de arestare.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea conchide că Decizia-Cadru 2002/854 trebuie interpretată în sensul că autorităţile judiciare de executare nu pot refuza executarea unui mandat european de arestare emis în vederea efectuării urmăririi penale pe motiv că persoana solicitată nu a fost audiată în Statul Membru emitent înainte că mandatul de arestare să fie emis.

SURSĂ: juridice.ro

Recursul lui Aurel Frăţilă, românul suspectat de SUA pentru terorism, la instanţa supremă

STIRI 15 ianuarie 2013 Comentarii: 2

Instanţa supremă ia în discuţie în 21 ianuarie contestaţia privind arestarea fostului angajat al MApN, Aurel Frăţilă, pentru care autorităţile americane au solicitat extrădarea către SUA, unde românul este cercetat pentru terorism.terorism

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a primit, marţi, de la Curtea de Apel Bucureşti, dosarul în care a decis extrădarea lui Aurel Fărţilă şi a dispus arestarea provizorie a acestuia în vederea predării lui către Statele Unite ale Americii.

Aurel Frăţilă (41 de ani) este acuzat că a comercializat în Iran echipamente pentru avioane, care pot fi montate şi pe aparate civile, dar şi militare. Astfel, Aurel Frăţilă a intrat în atenţia autorităţilor judiciare americane, care au cerut sprijinul autorităţilor de la Bucureşti, având în vedere afacerile derulate de român prin firmele sale.

În urma solicitării americane, Curtea de Apel Bucureşti a admis, în 11 ianuarie, cererea de extrădare a românului.

„Admite cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii privind pe persoana extrădabilă Frăţilă Aurel. Dispune extrădarea numitului Frăţilă Aurel către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii. Ia act că persoana extrădabilă Frăţilă Aurel se prevalează de regula specialităţii. Dispune arestarea persoanei extrădabile Frăţilă Aurel în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, începând din data de 11.01.2013 până la data de 9.02.2013, inclusiv. În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia”, se arată în minuta instanţei.

Frăţilă a făcut recurs la ICCJ.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii (SRI), Sorin Sava, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că acţiunea de extrădare în SUA a cetăţeanului român Aurel Frăţilă, fost angajat MApN, pentru comerţ cu produse militare în Iran, reprezintă „rezultatul cooperării româno-americane”.

„Această acţiune reprezintă rezultatul cooperării româno-americane, atât pe dimensiunea de informaţii, cât şi pe dimensiunea de aplicare a legii, privind DIICOT. Aurel Frăţilă a fost avut în atenţie de către SRI, pentru implicarea în intermedierea tranzacţionării prin firmele pe care le controla a unor produse duale către state aflate sub incidenţa unor restricţii internaţionale”, a afirmat oficialul SRI.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au investigat afacerile lui Frăţilă, cu ajutorul SRI, documente şi probe fiind, în final, transmise autorităţilor judiciare ale SUA.

Ministerul Apărării precizează că Aurel Frăţilă a fost, după absolvirea Academiei Tehnice Militare, inginer pentru exploatare la o escadrilă de aviaţie, între 25 mai – 15 iunie 1996, dată la care a fost trecut în rezervă şi că pe durata activităţii în MApN nu a participat la misiuni în străinătate.

„Aurel A. Frăţilă a urmat cursurile Secţiei Aeronave a Academiei Tehnice Militare, din Bucureşti, în perioada 1990-1996, în anul 1993 acordându-i-se gradul de locotenent. După absolvire a fost repartizat la o escadrilă de aviaţie a Forţelor Aeriene ca inginer pentru exploatare, funcţie pe care a ocupat-o între 25 mai şi 15 iunie 1996, dată la care a fost trecut în rezervă”, se arată în precizarea transmisă marţi de MApN.

Purtătorul de cuvânt al MApN, Constantin Spânu, a precizat, pentru MEDIAFAX, că Aurel Frăţilă a fost trecut în rezervă după ce a fost declarat „inapt militar”.

Potrivit unui site care monitorizează capacităţile militare iraniene, www.iranwatch.org, generalul iranian Jamshid Ghassemi şi Frăţilă au fost inculpaţi în 17 octombrie 2006 pentru spălare de bani şi pentru conspiraţie în vederea exportului de articole incluse în catalogul produselor de război din SUA către Iran, via România, fără a avea licenţele de la Departamentul de Stat american.

Acelaşi site menţionează că cei doi au încercat să exporte către România giroscoape militare şi accelerometre pentru ghidarea rachetelor balistice, desinaţia finală fiind Iranul.

Jamshid Ghassemi a fost arestat în Bangkok în noiembrie 2006, dar a fost eliberat în septembrie 2008 după ce cererea SUA de extrădare a sa a fost respinsă. El este general al forţelor aeriene iraniene.

SURSA: mediafax

ICCJ. Când devine factura document justificativ de înregistrare în contabilitate

STIRI 9 ianuarie 2013 Comentarii: 3

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că înregistrarea în evidenţa contabilă a societăţii a unei facturi în care se consemnează achiziţionarea de „materiale de construcţii conform contract 02 decembrie 2008” nu poate conduce la exercitarea dreptului de deducere a TVA  aferentă facturii, în condiţiile în care din materialul probator existent la dosar a rezultat că pentru marfa ctvaare a făcut obiectul facturii indicate, societatea nu a prezentat o notă de recepţie din care să rezulte ce fel de materiale au fost achiziţionate, în ce cantităţi şi la ce preţuri, iar din înscrisurile dosarului a rezultat că factura nu a fost achitată şi contractul menţionat în factură nu a fost prezentat. În acestă situaţie, Înalta Curte a statuat că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 146 alin. (1) lit. a) coroborate cu dispoziţiile art. 155 alin. (5) lit. k) din Codul fiscal, în care se stipulează că pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, contribuabilul trebuie să deţină o factură care să cuprindă informaţiile privind denumirea şi cantitatea bunurilor livrate. Prin urmare, Înalta Curte a reţinut că în mod corect organele fiscale au stabilit, în temeiul art. 11 alin. (1) din Codul fiscal, că în situaţia în care societatea nu poate proba realitatea operaţiunii consemnate în factura în cauză, aceasta nu poate dobândi calitatea de document justificativ de înregistrare în contabilitate, motiv pentru care în mod corect a fost diminuată taxa pe valoare adaugată deductibilă cu TVA aferentă facturii. (Decizia nr. 1515 din 21 martie 2012 pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect anulare Decizie de impunere emisă de ANAF).

SURSA: juridice.ro

Asasinul Gheorghe Avram a fost condamnat definitiv de Înalta Curte la 25 de ani de închisoare. Finalul celei mai mari erori judiciare post-decembriste!

STIRI 6 ianuarie 2013 Comentarii: 4

Adevăratul ucigaş din celebrul caz Marcel Tundrea (gorjeanul care a stat 12 ani în detenţie pentru o crimă pe care nu a comis-o), Gheorghe Avram, a fost condamnat, joi, 13 septembrie,eroare judiciara 2 definitiv, la 25 de ani de închisoare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul formulat de Gheorghe Avram şi a menţinut astfel decizia instanţei inferioare, în speţă Curtea de Apel Craiova. Gheorghe Avram, acum în vârstă de 42 de ani, a fost trimis în judecată pe 14 martie 2011, pentru uciderea minorei Mioara Gherasie, prin rechizitoriul nr.644 al Parchetului General întocmit de procurorul Remus Budai şi verificat de procurorul şef Secţie Marius Iacob.
“Cea mai mare eroare judiciară din istoria justiţiei române”
În preambulul rechizitoriului, se confirmă grava eroare judiciară comisă în cazul lui Marcel Tundrea: “Condamnarea lui Tundrea Ilie Marcel pentru omorul săvârşit în data de 16.06.1992 asupra victimei Gherasie Mioara reprezintă cea mai mare eroare judiciară din istoria justiţiei române. A mai existat un alt caz de mare eroare judiciară, cazul Anca, situaţie în care Samoilescu Gheorghe a fost condamnat în legătură cu uciderea, în anul 1977, a numitei Broscatean Anca Rodica. Există însă două diferenţe esenţiale între cele două cazuri. Astfel, condamnarea lui Samoilescu Gheorghe s-a produs anterior anului 1989, în condiţiile existenţei statului totalitar şi, pe de altă parte, Tundrea Ilie Marcel a executat 12 ani de închisoare, comparativ cu Samoilescu Gheorghe care a executat 4 ani de închisoare”.
Depistat la 19 ani după comiterea crimei, pe baza testelor ADN
Gheorghe Avram, recidivist înrăit, condamnat chiar şi pentru o crimă comisă în 1995, nu a recunoscut niciodată fapta şi a refuzat să dea declaraţii în acest caz. În cele din urmă, la 19 ani de la comiterea crimei, Avram, care a avut calitate de martor în acest dosar, a fost depistat cu ajutorul testului ADN, care a stabilit, fără dubii, că el este cel care a comis omorul.
Marcel Tundrea a murit la trei ani după eliberarea din închisoare
Aşa cum se afirmă în preambulul rechizitoriului, cazul Marcel Tundrea este cea mai gravă eroare judiciară din istoria justiţiei româneşti. Tundrea a fost condamnat la 25 de ani de detenţie, din care a efectuat 12 ani, pentru o crimă pe care nu a comis-o. Gorjeanul a fost eliberat în 2004, ca urmare a promovării unei revizuiri în favoarea sa de către procurorul Gheorghe Emil Mota, de la Parchetul Tribunalului Gorj. După eliberare, Marcel Tundrea nu a mai trăit însă decât trei ani. S-a stins din viaţă în 2007, din cauza unor boli contactate în penitenciar, fără bani şi în mizerie cruntă.
Călăul lui Tundrea, Ion Diaconescu, a scăpat, deşi procurorii au stabilit că “a îndeplinit cu ştiinţa şi în mod defectuos mai multe activităţi”
Marcel Tundrea a fost victima nepăsării şi incompetenţei procurorului Ion Diaconescu, cel care ulterior a fost chiar avansat la funcţia de prim-procuror al Parchetului Tribunalului Gorj, în ciuda erorii judiciare. Deşi au dispus neinceperea urmăririi penale pentru abuz în serviciu faţă de Diaconescu, pe motiv că a intervenit prescripţia răspunderii penale, procurorii au evidenţiat, în rechizitoriul din 2011, gravele greşeli judiciare şi înscenarea comise de către acesta:
“Din analiza actelor de la dosar rezultă că procurorul Diaconescu Ion, în timpul urmăririi penale efectuate în cursul anului 1992, a îndeplinit cu ştiinţa şi în mod defectuos mai multe activităţi:
– nu l-a audiat personal pe Avram Gheorghe, deşi acesta era una din ultimele persoane care văzuse victima în viaţă;
– nu a ataşat la dosarul de bază al cauzei pe care l-a trimis în instanţă, lăsând la urma dosarului de la parchet, procesul-verbal de percheziţie domiciliară efectuată la Avram Gheorghe, declaraţia mamei acestuia, Avram Ilina, precum şi un supliment de declaraţie luat lui Avram Gheorghe de către căpitanul Marcu Ion;
– a dispus internarea lui Tundrea Ilie Marcel la secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean Gorj, în vederea efectuării unei expertize psihiatrice, înainte de a începe urmărirea penală faţă de acesta (internarea a avut loc în perioada 25.06.1992- 01.07.1992 iar urmărirea penală a fost începută în data de 13.07.1992) şi înainte de a-l audia personal;
– la momentul dispunerii expertizei psihiatrice, deşi nu existau probe care să-l incrimineze pe Tundrea Ilie Marcel a consemnat în ordonanţă faptul că acesta a violat-o şi a ucis-o pe Gherasie Mioara.
– a influenţat-o, cu ajutorul lui Vodislav Grigore (în prezent decedat), pe martora Negrea Elena să declare că l-a văzut pe Tundrea Ilie Marcel lângă victimă la data şi locul săvârşirii faptei;
– în cadrul urmăririi penale nu a dispus verificarea amănunţită a alibiurilor invocate de Tundrea Ilie Marcel.
– a participat personal sau a dispus efectuarea de către poliţie la un număr de trei percheziţii domiciliare, în aceeaşi zi, în locuinţa lui Tundrea Ilie Marcel; la două din procesele -verbale de consemnare a rezultatelor percheziţiilor orele sunt intercalate; în procesele-verbale de percheziţie domiciliară este consemnată ridicarea de mai multe ori a aceloraşi obiecte;
– în timpul procedurii de rejudecare a cauzei privindu-l pe Tundrea Ilie Marcel, deşi nu avea nicio competenţă legală, l-a audiat pe martorul Olaru Ion în scopul de a-l acuza în continuare pe Tundrea Ilie Marcel, deşi expertiza ADN demonstra dincolo de orice dubiu că acestuia nu puteau să-i aparţină urmele de spermă de pe tamponul vaginal.
Coroborate, toate aceste aspecte susmenţionate au contribuit în mod substanţial la condamnarea ulterioară a lui Tundrea Ilie Marcel la 25 de ani de închisoare (din care a executat 12 ani) şi la amânarea achitării definitive cu prilejul rejudecării cauzei, fiindu-i cauzată o vătămare a intereselor sale legale.
Faptele numitului Diaconescu Ion întrunesc astfel elementele constitutive ale infracţiunii abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 din Codul penal. Având în vedere că infracţiunea prevăzută de art. 246 C.p. se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, fapt ce atrage un termen de prescripţie de 5 ani, urmează să se dispună neinceperea urmăririi penale faţă de acesta, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale”.

SURSA: luju.ro

Noua guvernare a justiţiei

STIRI 23 decembrie 2012 Scrie un comentariu

În domeniul legislativ, Guvernul urmăreşte elaborarea unei legislaţii conforme principiilor europene privind restituirea proprietăţilor confiscate abuziv de regimul comunist, clarificarea statutului procurorilor şi rolul Ministerului Public raportate la dispoziţiile constituţionale, palatul victoriaconsolidarea statului de drept, inclusiv prin întărirea instituţiei Avocatului Poporului şi depolitizarea Curţii Constituţionale.

De asemenea, sunt vizate îmbunătăţirea cadrului legislativ pentru recuperarea prejudiciilor rezultate din infracţiuni., implementarea legislaţiei europene referitoare la confiscarea extinsă, dar şi a celorlalte directive adoptate de Consiliul UE, instituirea unui mecanism de numire în funcţiile de conducere din cadrul Ministerului Public transparent şi bazat pe criterii de profesionalism şi integritate.

Unul dintre obiectivele fundamentale ale programului de guvernare în domeniul Justiţiei este implementarea noilor coduri.

Astfel, noul Cod de procedură civilă trebuie să fie implementat în 2013 iar din anul 2014 – noul Cod penal, noul Cod de procedură penală, precum şi corelarea legislaţiei specifice, mai ales în materie penală, în ce priveşte executarea pedepselor privative de libertate şi a pedepselor neprivative de libertate.

Programul de guvernare cuprinde de asemenea transformarea ÎCCJ într-o instanţă de casaţie cu rol principal în uniformizarea jurisprudenţei şi crearea de mecanisme judiciare de unificare a practicii judiciare.

SURSA: agerpres

Instanţa supremă va rejudeca dosarul angajărilor ilegale din MAI

STIRI 17 decembrie 2012 Scrie un comentariu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, luni, să caseze decizia din 7 mai în dosarul angajărilor ilegale în Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), care prevedea pedepse de cel mult un an de închisoare cu suspendare şi amenzi administrative, şi să reţină cauza, pentru rejudecare, potrivit Mediafax.mai

Completul de cinci judecători ai instanţei supreme a finalizat, în 3 decembrie, judecarea recursurilor la hotărârea din 7 mai făcute de Parchet şi de inculpaţi, hotărând admiterea acestora.

Concret, cei cinci magistraţi au desfiinţat decizia completului inferior, de trei judecători, al aceleiaşi instanţe şi au hotărât ca întreg cazul să fie rejudecat de către instanţa de recurs.

„Casează sentinţa atacată şi reţine cauza spre rejudecare în fond. (…) Fixează termen de judecată la data de 11 februarie 2013, ora 13:00, cu citarea părţilor”, se arată în minuta deciziei definitive a celor cinci judecători.

Decizia completului de cinci al ICCJ nu a fost luată cu unanimitate, judecătorul Lucia Rog hotărând achitarea lui Cristian Baci şi a lui Valentin Opriţescu, pentru abuz în serviciu, fiindcă faptelor acestora le lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii.

În 3 decembrie, procurorul a cerut condamnarea la pedepse cu închisoare în cazul lui Olimpiodor Antonescu, Nicolaie Rugină, Marian Grigoroiu şi Constantin Stoleriu.

În cazul lui Antonescu şi Rugină, procurorul le-a arătat judecătorilor că aceştia se fac vinovaţi de faptele pentru care au fost acuzaţi şi trimişi în judecată şi că prima instanţă, respectiv completul de trei judecători de la ICCJ, nu a fructificat probele acuzării.

Despre Antonescu, procurorul a arătat că acesta cunoştea activităţile şi că nu a luat nicio măsură pentru respectarea legalităţii în cazul concursului în urma căruia mai multe persoane au fost angajate ilegal în minister.

Procurorul a arătat că, potrivit interceptărilor, Antonescu a fost sunat de un alt inculpat, Adrian Pătraşcu, care i-a spus că se doreşte ocuparea a trei posturi.

Despre Nicolaie Rugină, procurorul a arătat că a semnat cele două raporturi ce priveau organizarea concursului şi că nu l-a notat pe martorul Cornel Faris, deşi regulamentul prevedea că orice membru al comisiei de concurs putea să puncteze şi să examineze candidaţii.

În aceste condiţii, anchetatorii a cerut stabilirea unor pedepse în cazul celor patru inculpaţi achitaţi de către instanţa de fond.

Avocaţii au arătat, pe rând, că faptele de care sunt acuzaţi inculpaţii din acest dosar nu sunt dovedite de probele aduse de anchetatori şi că, în cazul acestora, se impune achitarea.

Apărătorul unuia dintre inculpaţi a arătat, astfel, că posturile despre care acuzarea spune că au fost ocupate ilegal erau „posturi în plată”, explicând că statul român plătea practic bani pentru acestea.

În replică, procurorul a arătat că toate ordinele şi derogările ce s-au făcut pentru susţinerea acelor concursuri „s-au făcut, în mod clar, pentru favorizarea unor persoane”.

În ultimul cuvânt, tot inculpaţi au arătat că au vechime şi experienţă în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), iar unul singur a admis că nu a văzut şi nu a citit în detaliu rapoartele pe care le-a semnat.

Marian Grigoroiu le-a arătat judecătorilor că activează în MAI de 35 de ani, fiind angajat încă de la vârsta de 18 ani în această structură. El a arătat că începe munca la 7 dimineaţa şi că iese de la serviciu în jurul orelor 20:00-21:00. „Ştiu că nimic nu mă exonerează de răspundere, dar vă spun, omeneşte, că nu am putut să văd acele rapoarte”, le-a arătat Grigoroiu judecătorilor.

Instanţa supremă a rămas în pronunţare în acest caz, decizia pe care o va lua completul de cinci judecători urmând să fie definitivă.

În 7 mai, ICCJ a hotărât pedepse de cel mult un an de închisoare cu suspendare şi amenzi administrative în dosarul angajărilor ilegale din MAI, decizia nefiind însă definitivă.

Instanţa supremă a respins atunci cererea formulată de reprezentantul Parchetului de pe lângă ICCJ de schimbare a încadrării juridice dată faptei inculpatului Antonescu Olimpiodor prin rechizitoriul din infracţiunea de neglijenţă în serviciu în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice. Fostul inspector general al Jandarmeriei Române a fost astfel achitat pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu.

Adrian Pătraşcu, fost director general al Direcţiei Generale Management Resurse Umane din MAI, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.

Constantin Baci, fost secretar general al MAI, a primit opt luni de închisoare cu suspendare, pentru aceeaşi infracţiune.

Ion Valentin Opriţescu, fost director general al Direcţiei Generale Financiare din MAI, a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare, tot pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.

Nicolaie Gheorghe Rugină, fostul prim-adjunct al lui Olimpiodor Antonescu, a fost achitat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual. Împotriva lui Rugină a fost dictată, în schimb, o amendă administrativă de 1.000 de lei.

Tot o amendă administrativă, de 800 de lei, a fost dictată împotriva lui Marian Valentin Grigoroiu, fost director al Direcţiei Resurse Umane din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, care a fost achitat de abuz în serviciu contra intereselor publice şi complicitate la fals intelectual.

În acelaşi dosar, a fost achitat şi Constantin Stoleriu, fost ofiţer în cadrul Direcţiei Generale Management Resurse Umane din MAI, trimis în judecată pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Totodată, ICCJ a respins ca nefondată acţiunea civilă exercitată de partea civilă Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Procurorii Parchetului ICCJ ceruseră condamnarea lui Constantin Baci şi a lui Adrian Pătraşcu la pedepse cu executare, precum şi pedepse cu suspendare pentru ceilalţi inculpaţi, în timp ce apărarea a cerut achitarea.

În iulie 2011, procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-au trimis în judecată pe Olimpiodor Antonescu, fostul inspector general al Jandarmeriei Române, acuzat de neglijenţă în serviciu şi pe Nicolaie Gheorghe Rugină, fostul său prim-adjunct, acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual.

În acest dosar sunt judecaţi şi Constantin Baci, fost secretar general în MAI, Adrian Pătraşcu, fost director general al Direcţiei Generale Management Resurse Umane din MAI, şi Ion Valentin Opriţescu, fost director general al Direcţiei Generale Financiare din MAI, toţi fiind acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Procurorii i-au trimis în judecată şi pe Constantin Stoleriu, fost ofiţer în cadrul Direcţiei Generale Management Resurse Umane din MAI, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice şi pe Marian Valentin Grigoroiu, fost director al Direcţiei Resurse Umane din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi complicitate la fals intelectual.

Potrivit procurorilor, în toamna anului 2010, în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au fost deblocate posturi „în scopul exclusiv al angajării ilegale a patru persoane”, una direct într-o funcţie de autoritate publică din MAI şi celelalte trei pe funcţii de ofiţeri.

SURSA: România Liberă

După 17 ani de pușcărie, din 25 de condamnare executați pe nedrept pentru crimă, Mihai Moldoveanu va sta din nou in fața judecătorilor Înaltei Curți, la rejudecarea recursului

STIRI 17 decembrie 2012 Un comentariu

eroare judiciara“Recunoașterea legală a nevinovăției mele va fi o lecție care sper sa nu se mai repete în cazul altor oameni nevinovați”. Ironia sorții, Moldoveanu îl are ca profesor, la Drept, chiar pe președintele completului care l-a condamnat – judecătorul suprem Ioan Griga.

Mihai Moldoveanu. Data nasterii: 7 noiembrie 1967. Condamnat la 25 ani închisoare. Penitenciarul Jilava. Acuzația: omor deosebit de grav. Decizia de condamnare definitivă: 7 noiembrie 2000. Azi liber, după 17 ani de luptă cu sistemul, timp în care a strigat tot timpul că este nevinovat. Ziua eliberării: 6 noiembrie 2012. Coincidența acestor date sa fie karma sau altceva? Condamnarea: eroarea gravă a unor anchetatori care s-au încăpățânat să trimită un om nevinovat după gratii. Mihai Moldoveanu a fost ofițer genist, avea o viață liniștită și o familie frumoasă, era tatăl unei fetițe pe care o ține minte ca atunci, o păpușică șatenă, cu ochii căprui, care învățase să-l strige oridecâte ori venea acasă. Azi, din acel om fericit stă în fața noastră o persoana slăbită, ce pare împăcată cu soarta, dar efervescența căutării dreptății e decopertată de ochii vii prin care încearcă să explice durerea anilor pierduți în spatele gratiilor, a vieții care s-a scurs printre zăbrelele ce încorsetează sufletul oricărui nevinovat ajuns să ispășească o pedeapsa nemeritată. Tot ce-și dorește este să demonstreze întregii lumi că nu a ucis. Și are puterea să o ia de la capăt, să refacă drumul de acolo de unde l-a lăsat, crede încă în oameni și în iubire, iar acestea nu pot fi decât atu-uri pentru a dovedi și Justiției că e nevinovat. Azi, Mihai Moldoveanu e student la Drept, iar unul dintre profesorii lui, Ioan Griga, ironia sorții, este fostul președinte al completului care l-a condamnat definitiv la 25 de ani de pușcărie. În acest timp, adevăratul asasin a avut libertatea de a ucide în continuare. Oare de cate ori?

Sunteți, în sfârșit, liber, după ce ați stat în pușcărie ca urmare a unei condamnări strâmbe, una dintre cele mai urâte erori judiciare cu care România se împovărează la bilanțul Justiției postdecembriste. Cum a fost prima gură de aer în libertate ?

Primul meu gând a fost să-mi sun avocata, pe doamna Alina Cojocaru, cea care s-a zbătut timp de șapte ani și jumătate ca să demonstreze că sunt nevinovat. După care, gândul meu a fost să-mi văd familia, dar încă nu am ajuns, pentru că rudele mele se află la Focșani și eu am interdicție încă, și nu pot părăsi o anumita zona. Mă aflu, actualmente, la dispoziția poliției și mâine, 20 noiembrie 2012, va trebui să mă prezint la Secția 10, unde a sosit dosarul meu, trimis de la Sfântu Gheorghe și să aflu ce condiționalități trebuie sa respect. Eu am fost arestat pe 11 ianuarie 1996 de către polițiștii de la IPJ Bihor. De atunci, o singură dată am mai fost în libertate ca urmare a deciziei Curții de Apel Oradea, care mă achitase. Asta se întampla pe 7 mai 1999.

Și când ați fost reîncarcerat?

Pe 26 ianuarie 2001, ca urmare a deciziei de condamnare dată de Curtea Suprema de Justiție, când am fost dus la Spitalul Penitenciar Jilava și după aceea am fost trimis pe Penitenciarul Rahova.

Cum este, domnule Moldoveanu , să stai în pușcărie nevinovat? E un coșmar și-o zi darămite atâția ani…

Da, asa e, un coșmar pe care-l trăiești zilnic, în fiecare secundă petrecută în spatele gratiilor. Penitenciarul nu este nici mânăstire, nici stațiune de vacanta, acolo te afli în mijlocul unei ”faune” extrem de diversificate și trebuie să supraviețuiești.

Și ce v-a ținut tare în toată perioada aceasta ?

Faptul că trebuia să-mi dovedesc nevinovăția, lucru pe care vreau să-l fac acum, pentru mine în primul rând și pentru familia mea, dar și pentru toți cei care m-au ajutat în această perioadă și au fost alături de mine. Pe de alta parte, recunoașterea legală a nevinovăției mele va fi o lecție care sper să nu se mai repete în cazul altor oameni nevinovați ce se trezesc că ispășesc, din cauza unor circumstanțe de neînțeles create la nivelul sistemului judiciar, pedepse ce le aparțin altora, necondamnați încă.

Îl urâti pe procurorul Florin Demian? Cel care v-a trimis în judecată pentru acel omor deosebit de grav care a avut loc în Oradea pe 31 octombrie 1995? Îi reproșați și altceva decât incompetență?

Nu urăsc pe nimeni. Nici pe procurorul Demian, nici pe altcineva, pentru că nici măcar ură nu merită! Ceea ce însă le reproșez tuturor celor care mi-au distrus viata este faptul că au dat dovadă de o crasa lipsă de profesionalism și, mai grav decât atâta, au dovedit o lipsă de conștiință de neimaginat.

La vremea la care erați interogat pentru acea crimă ați fost bătut? Ați fost presat cu diverse lucruri? Amenințat?

Vreo luna și jumătate, nu exagerez, nu a fost o bătaie, ci mai degrabă o tortură, și fizică și psihică. Eram scos la ancheta de mai multe ori pe zi, interogat de niște așa ziși domni polițiști, care n-au știut decât să apeleze la pumni și la violențe de toate tipurile. Am fost bătut cu bastonul la palme, la tălpi, imobilizat fiind de 4-5 inși, toți niște gealați, am rezistat. Am să vă rog să vă imaginați că sunteți luați de pe stradă, arestați și apoi torturați fizic ca să spuneți ce aveți pe suflet. E ca și cum v-ați trezi că la spovedanie vă ia preotul la pumni ca să-i spuneți ce păcate vrea el să audă din gura dumneavoastră și nu ce păcate aveți de fapt. E inimaginabil. Cam așa a fost și cu mine. Asta a durat cam o luna și jumătate. Timp în care eu am stat în arest. Am aflat ce se întâmplase, adică de acea crimă, din cameră, de la un alt arestat.

Până la urmă, ați recunoscut vreodată la anchetă că sunteți vinovat?

Eu am zis întotdeauna că nu am recunoscut și nu am ce să recunosc, pur și simplu, vreo două săptămâni am încercat să merg pe varianta lor ca să înteleg dacă cei doi amici sunt implicați în asta și eu nu știam nimic. După aceea, am tot încercat să le explic anchetatorilor că este cât se poate de clar că nu pot fi acuzat de o faptă pe care n-am săvârșit-o. Acest lucru nu a interesat pe nimeni. Mi-a fost teamă la un moment dat să nu-mi fabrice probe, cum auzisem că se întâmplase în timpul lui Ceaușescu cu alte crime în care nu existau autorii. Dumnezeu a ținut cu mine și nu s-a întâmplat așa ceva.

Cu toate acestea acestea, să zicem că procurorul a fost un incompetent, dar cum catalogați modul în care ați fost judecat? Nu de altceva, dar instanța e cea care cenzurează toate greșelile sau erorile procurorilor.

În cazul meu, instanța Tribunalului Bihor a fost cea care a continuat să greșească și ea dar să și acopere greșelile procurorilor. Dovada este interdicția pe care mi-a dat-o judecătorul Adrian Popa de la Tribunalul Bihor, de a lua legătura cu presa și cu poliția. Mai târziu, acest domn judecător a avut propriile sale probleme cu sistemul și se pare că undeva acolo, există o balanță în care sunt puse greșelile personale și tocmai aceste greșeli se întorc împotriva ta!

Iată însă că tot un judecător a fost cel de la care v-a sosit „luminița de la capătul tunelului”, adică ieșirea spre libertate. Cum s-a putut?

De fapt, au fost doi. Doi judecători, Gheorghe Groza și Florica Roman, de la Curtea de Apel Oradea, care au dat dovada la vremea respectivă de un curaj fantastic. Deși existau presiuni foarte mari asupra lor, deși eram arătat cu degetul ca un odios asasin, ei au fost cei care și-au pus primele întrebări și au extins cercetarea judecătorească. În urma unui proces ca la carte, cei doi magistrați au ajuns la concluzia că sunt nevinovat și că toate probele administrate nu duc către mine, ci către altcineva. Spre exemplu, amprentele găsite pe mașina victimei, care aparțineau asasinului adevărat, cu sângele mortului.

Și cum vă explicați că această probă nu a fost comparată cu amprentele dumneavoastră în timpul anchetei? Sau a fost?

Ba da, au fost comparate, aici este marea bubă pe care eu nu am înțeles-o. În timpul anchetei, s-a făcut această comparație a amprentelor mele cu cele găsite pe capota mașinii respective, numai că nu s-a consemnat că ele nu coincid. Asta mi-a dovedit că ei, anchetatorii, deși știau că nu eu sunt asasinul, au preferat să mă trimită pe mine în judecată.

De ce pe dumneavoastră și nu pe orice alt trecător?

Pentru că pur și simplu m-am aflat la locul nepotrivit, adică în orașul Oradea, și la momentul nepotrivit. Neșansa mea a fost ca cei doi amici ai mei să încerce să tâlhărească un taximetrist, chiar în seara aceea, pe 31 octombrie 1995, și ceva mai încolo a fost găsit și taximetristul mort. După ce am fost arestați toți trei, crezându-se că tot ei sunt cei care au acționat și l-au omorât pe taximetristul respectiv, eu m-am trezit din poziția de martor indirect la tentativa lor de tâlhărie, în autor principal la omor, instigator la infracțiunea lor de tâlhărie.

Evident, luptați acum pentru a fi judecat corect recursul. Sperați în dreptate până la capăt?

Speranța n-am să mi-o pierd niciodată. Cu toate acestea, nu uit o clipa că trăiesc în România și că oricând poți fi victima unei nedreptăți. Am, însă, o datorie față de copilul meu.

Aveți un copil? Câți ani are?

Are 19 ani. Nu am văzut-o de 16 ani, 10 luni și 8 zile. Aceasta a fost cea mai cruntă pedeapsă a mea, tortură a mea. Nici nu mă mai cunoaște. Am să o caut, știu că este undeva în Germania, dar indiferent unde s-ar afla, fata mea trebuie să știe că tatăl ei nu a fost un criminal și că lucrul acesta se va dovedi în cele din urmă. Evident, acest prejudiciu incomensurabil, pierderea familiei mele, nici un judecător din lumea asta nu mi-l mai poate acoperi. Cât despre cei 17 ani care macină sufletul mai mult decât cancerul trupul, nici pe ei nu mi-i mai dă nimeni înapoi. Ceea ce mă face să am speranța că sistemul judiciar românesc nu este și el pierdut precum anii mei din viață, este faptul că mai există și judecători ca domnul Gheorghe Groza și doamna Florica Roman. Apoi, a mai fost o judecătoare la Înalta Curte de Casație, doamna Mădălina Cristina Buta, care a făcut opinie separată la rejudecarea recursului și a cerut expertize peste expertize. De aceea vă spun că am o bucată de optimism dur care mă obligă să merg până la capăt. Pentru că există și astfel de oameni care atunci când au jurat sa judece drept, nu calcă strâmb. Din asta e formată speranța mea.

SURSA:luju.ro

Calcularea termenului de 30 de zile în care trebuie aplicată sancțiunea disciplinară

STIRI 12 decembrie 2012 Comentarii: 8

În Monitorul Oficial Partea I nr. 817/2012 a fost publicată Decizia nr. 15 din 12 noiembrie 2012 cu privire la calcularea termenului de 30 de zile în care trebuie aplicată sancțiunea disciplinară conform dispozițiilor art. 252 alin. (1) din Codul muncii, respectiv momentul de la care începe să curgă acest termen.

Analiza cuprinsului sesizărilor Avocatului Poporului și procurorului general al Parchetului de pe langă Înalta Curte de Casație și Justiție relevă că obiectul recursurilor în interesul legii priveste calcularea termenului de 30 de zile în care trebuie aplicată sancțiunea disciplinară conform dispozițiilor art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, respectiv momentul de la care începe să curgă acest termen. Interpretarea dispozițiilor legale menționate s-a realizat în mod diferit de către instanțele de judecată, ceea ce a condus la aplicarea lor diferită și la pronunțarea unor soluții neunitare.

Practica judiciară neunitară ce a generat sesizarea Înaltei Curți de Casație si Justiție cu prezentele recursuri în interesul legii s-a conturat în soluționarea contestațiilor formulate împotriva deciziilor de sancționare disciplinară, în cadrul cărora a fost invocată excepția prescripției dreptului angajatorului de a emite respectivele decizii.
În urma verificarii jurisprudenței la nivelul întregii țări în aceste litigii, s-a constatat că instanțele nu au un punct de vedere unitar cu privire la calcularea termenului de 30 de zile în care trebuia aplicată sancțiunea disciplinară potrivit dispozițiilor art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, statuând diferit asupra momentului de la care începe să curgă acest termen.

Textul integral al Deciziei ICCJ – recurs în interesul legii admis: Decizia ICCJ nr. 15 din 12 noiembrie 2012 recurs în interesul legii admis

SURSA: dreptonline.ro