ICCJ. Prescripţia dreptului la despăgubiri pentru eliberarea nelegală din funcţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că termenul de prescripţie al dreptului la acţiune având ca obiect repararea prejudiciului suferit ca urmare a emiterii ordinului nelegal de eliberare din funcţie începe să curgă de la data emiterii ordinului de eliberare din funcţie şi nu de la data pronunţării hotărârii irevocabile de anulare a acestui act. concediere

Astfel, în confomitate cu prevederile art. 106 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, obiectul acţiunii judiciare la instanţa de contencios administrativ îl constituie anularea actului administrativ prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu al funcţionarului public, precum şi plata de către autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public. Din interpretarea logică şi gramaticală a textului art. 106 alin. 1 din Legea nr.188/1999 rezultă că data când se cunoaşte paguba este aceea a emiterii actului considerat netemeinic şi nelegal, fiind intrinsec legată de data emiterii ordinului de eliberare din funcţie. În speţă, Înalta Curte a reţinut că termenul de un an de la data la care persoana în cauză a cunoscut sau trebuia să se cunoască întinderea pagubei a a fost depăşit. (Decizia nr. 835 din 17 februarie 2012 pronunţată în recurs de Sectia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect acordarea diferenţei de drepturi salariale până la data reintegrării în funcţie).

Cabinetul de Avocat „Cristian Ioan” vă oferă servicii juridice complete, practicând onorarii foarte avantajoase.

SURSA: juridice.ro

Tag-uri:, , , , , , , , , ,

4 gânduri despre „ICCJ. Prescripţia dreptului la despăgubiri pentru eliberarea nelegală din funcţie

  1. […] penale 133 din 02.09.1974. Cum era şi normal, fostul ofiţer Constantin Rauta, a atacat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu recurs decizia Curţii de Apel […]

  2. […] În cazul în care funcţiile de preşedinte sau vicepreşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori de preşedinte de secţie devin vacante ca urmare a expirării mandatului, candidatura se […]

  3. […] Instanţa supremă a decis, în 11 iunie, ca CNADNR să îi plătească daune morale de un milion de euro Elenei Ghegeliu, decizia fiind irevocabilă. Opt zile mai târziu, CNADNR i-a plătit tinerei suma de 4,4 milioane lei, echivalentul a un milion de euro. […]

  4. […] de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis miercuri că un medic angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: