Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că termenul de prescripţie al dreptului la acţiune având ca obiect repararea prejudiciului suferit ca urmare a emiterii ordinului nelegal de eliberare din funcţie începe să curgă de la data emiterii ordinului de eliberare din funcţie şi nu de la data pronunţării hotărârii irevocabile de anulare a acestui act.
Astfel, în confomitate cu prevederile art. 106 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, obiectul acţiunii judiciare la instanţa de contencios administrativ îl constituie anularea actului administrativ prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu al funcţionarului public, precum şi plata de către autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public. Din interpretarea logică şi gramaticală a textului art. 106 alin. 1 din Legea nr.188/1999 rezultă că data când se cunoaşte paguba este aceea a emiterii actului considerat netemeinic şi nelegal, fiind intrinsec legată de data emiterii ordinului de eliberare din funcţie. În speţă, Înalta Curte a reţinut că termenul de un an de la data la care persoana în cauză a cunoscut sau trebuia să se cunoască întinderea pagubei a a fost depăşit. (Decizia nr. 835 din 17 februarie 2012 pronunţată în recurs de Sectia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect acordarea diferenţei de drepturi salariale până la data reintegrării în funcţie).
SURSA: juridice.ro