Arhive pe etichete: ue

Recuperarea debitelor în Uniunea Europeană

Comunitatea Europeană a adus odată cu ea libertatea prestării serviciilor, a tranzitului de persoane şi a mărfurilor, flexibilitatea şi mobilitatea muncii, precum şi o piaţă unică. Pe lângă beneficiile arătate mai sus, integrarea României în UE a mai adus un beneficiu – acquisul comunitar.recuperare debit ue

Pentru că libertatea prestării serviciilor pe teritoriul UE, atât de necesară pentru funcţionarea corectă a unei veritabile ”uniuni economice”, nu poate fi întotdeauna fără riscuri, reglementările privind recuperarea intra-comunitara a creanţelor sunt importante pentru comercianţi.

Premisele unei acţiuni intra-comunitare de recuperare a creanţelor sunt simple: un debitor dintr-un stat membru nu-şi îndeplineşte obligaţiile faţă de un creditor din alt stat membru şi acesta din urmă alege să pornească o acţiune de recuperare a creanţelor împotriva debitorului. Originea acestor operaţiuni poate fi diversă, de la comerţul electronic în continuă creştere, până la tranzacţii efectuate în timpul vacanţelor sau chiar la tranzacţii şi operaţiuni transfrontaliere între companii în valoare de zeci de milioane de Euro.

Prin Regulamentul 1896/2006 s-a instituit o procedură de recuperare rapidă a creanţelor. Scopul acestui regulament este de a simplifica, de a accelera şi de a reduce costurile de procedură în cazurile transfrontaliere referitoare la creanţele pecuniare necontestate. De asemenea, prin instituirea unei proceduri europene de somaţie de plată, se asigură libera circulaţie a somaţiilor europene de plată în cadrul tuturor statelor membre. Mai mult, prin stabilirea unor standarde minime pentru valabilitatea acestui proces nu mai este necesară nici o procedură intermediară în statul membru de executare înaintea recunoaşterii şi executării.

Prevederile Regulamentului 1896/2006 se aplică numai în cazul în care valoarea creanţei depăşeşte 2.000 Euro. În cazul pretenţiilor pecuniare cu valoare redusă (maxim 2000 Euro) se va aplica Regulamentul  861/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 iulie 2007 de stabilire a unei procedure europene cu privire la cererile cu valoare redusă.

Astfel, la nivel comunitar s-a reglementat o procedură de simplificare a executării obligaţiilor pecuniare, care este aplicabilă şi utilă în măsura în care debitorul nu contestă obligaţia. Totuşi, ce se întâmplă în cazurile în care debitorul nu acceptă să plătească? Mai mult, cum se va pune în executare o hotărâre judecătorească emisă de o instanţă naţională atunci când debitorul este rezident al altui stat membru decât  cel în care s-a emis hotărârea? Regulamentul 44/2001 ne oferă răspunsul, reglementând executarea intra- comunitară a hotărârilor judecătoreşti.

Ca şi principiu general, în sensul liberei circulaţii a hotărârilor, hotărârile pronunţate într-un stat membru trebuie să fie recunoscute şi executate în alt stat membru (procedura de exequatur). În virtutea  principiului încrederii reciproce între instituţiile statelor membre, procedura în temeiul căreia o hotărâre pronunţată într-un stat membru devine executorie în alt stat membru trebuie să fie eficientă şi rapidă. Hotărârea de încuviinţare a executării unei hotărâri trebuie să fie făcută practic automat în urma unor verificări pur formale ale documentelor furnizate, fără că instanţa să aibă posibilitatea de a invoca din oficiu unul dintre motivele de neexecutare prevăzute în regulament.

Cu titlu de exemplu, conform regulamentului, o persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat  membru poate fi acţionată în justiţie într-un alt stat membru în materie contractuală, în faţa instanţelor de la locul în care obligaţia care formează obiectul cererii a fost sau urmează a fi executată.

În privinţa executării unei hotărâri, o hotărâre pronunţată într-un stat membru şi care este executorie în statul în cauză este pusă în executare într-un alt stat membru atunci când, la cererea oricăreia dintre părţile interesate, a fost declarată executorie în statul respectiv.

Şi legislaţia din România conţine prevederi privind litigiile care depăşesc frontierele naţionale. Noul Cod de Procedură Civilă al României (NCPC) conţine un capitol nou denumit ”Procesul Civil Internaţional”  care se aplică proceselor de drept privat cu elemente de extraneitate (dacă tratatele la care România este parte sau alte legi nu prevăd altfel).

Astfel, există o preocupare de a reglementa în mod unitar regimul recunoaşterii şi executării hotărârilor străine în România în condiţiile în care comerţul internaţional cunoaşte un nou avânt şi o nouă  dimensiune în ceea ce priveşte internaţionalizarea afacerilor.

Legislaţia europeană oferă soluţii pentru executarea intra-comunitara a hotărârilor şi a creanţelor. Scopul regulamentelor menţionate mai sus este de a contracara efectele nefavorabile inerente în cazul unei executări intra-comunitare şi a reduce eventualele piedici care ar apărea în aceste cazuri.

Recurgerea la aceste instrumente este soluţia optimă pentru creditorii care au relaţii contractuale cu rezidenţii altor state membre şi asigură fluxul comercial internaţional, crescând în acelaşi timp siguranţa afacerilor intra-comunitare. Mergând mai departe, aceste instrumente de recuperare rapidă a datoriilor, ajută la dezvoltarea, pentru cei cu viziune de extindere, a afacerilor dincolo de graniţele naţionale.

Din punct de vedere juridic, regulamentele instituie o procedură unitară pentru toate statele membre privind recuperarea creanţelor şi recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti; sunt totuşi destul de flexibile pentru a nu limita posibilităţile avute la îndemână de creditori, având în vedere caracterul încă eterogen al legislaţiilor naţionale în această materie (care rămân aplicabile în cazul executărilor silite).

Neajunsul acestor instrumente este că nu sunt cunoscute de comercianţii din România. Mai mult, aplicarea lor poate fi văzută cu reticenţă de către cei îndreptăţiţi să o facă, neintrand încă în sistemul uzual de practici al comercianţilor şi chiar al juriştilor din România. În acest sens, stă dovada practică sărăcăcioasă a instanţelor judecătoreşti din România.

Conform  unor estimări, în câţiva ani piaţa de comerţ electronic ar putea ajunge la 1 miliard de Euro. În anul 2012 această piaţă a generat vânzări de ordinul sutelor de milioane de euro.

Cabinetul de Avocat „Cristian Ioan” vă oferă servicii juridice complete, practicând onorarii foarte avantajoase.

SURSĂ: avocatura.com

Evaziunea fiscală, fenomen îngrijorător pentru România

Preşedintele Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI, Georgian Pop, a declarat, marţi, după audierea directorului Serviciului, George Maior, că evaziunea fiscală este un fenomen îngrijorător pentru România, în condiţiile în care nivelul evaziunii este mult peste cel mediu din UE.evaziune

„Evaziunea fiscală este un fenomen îngrijorător pentru România, iar dacă ne uităm, comparativ, evaziunea fiscală din România este mult peste nivelul mediu din UE. Adăugând şi criza economică, cu siguranţă combaterea evaziunii şi creşterea încasărior bugetare reprezintă o prioritate”, a spus Georgian Pop, după audierea lui Maior, arătând că acest punct de vedere este unul personal, care nu implică Comisia.

El a arătat că, din punctul său de vedere, la nivelul anului 2013 este necesară găsirea unor formule care să facă în aşa fel încât cooperarea inter-instituţională în acest domeniu să fie mult mai eficientă.

„Informaţii sunt multe. Dacă o să reuşim ca aceste informaţii să le transformăm în decizie politică şi în acţiune instituţională, eu cred că într-un timp relativ scurt creşterea încasărilor bugetare din combaterea acestui fenomen va fi una semnificativă”, a spus Georgian Pop, arătând că i se pare nefiresc ca o informaţie pertinentă furnizată de Serviciu să nu fie valorificată.

El a precizat că Maior a prezentat evoluţiile din zona securităţii naţionale şi a posibilelor tendinţe pentru anul 2013, abordând chestiuni chestiuni legate inclusiv de evaziunea fiscală.

La rândul său, directorul SRI, George Maior, a spus că a menţionat în cadrul audierilor şi aspecte fundamentale legate de securitatea economică, securitatea energetică, corupţia la nivel strategic, care sunt avute în vedere de misiunile Serviciului şi activitatea sa curentă.

Cabinetul de Avocat „Cristian Ioan” vă oferă servicii juridice complete, practicând onorarii foarte avantajoase.

SURSA: mediafax

Ambasadorul Olandei, interesat de calendarul implementării codurilor şi de demersurile pentru a asigura intrarea în vigoare la datele anunţate

Ambasadorul Olandei în România, Johannes Hendrik Mattheus van Bonzel, s-a arătat interesat joi, în cadrul unei întâlniri cu ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, de calendarul implementării codurilor şi de demersurile MJ, pentru a asigura iolandantrarea în vigoare la datele anunţate.

Potrivit unui comunicat al MJ postat pe site-ul instituţiei, ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a primit joi, vizita ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos în România, Johannes Hendrik Mattheus van Bonzel.

„Ministrul Justiţiei a prezentat măsurile luate de Guvern în cursul anului trecut, precum şi pe cele planificate pentru acest an, în cadrul mai larg al Memorandumului privind pregătirea sistemului judiciar pentru intrarea în vigoare a noilor Coduri, adoptat în septembrie 2012. Cu privire la ultimul raport MCV, cei doi oficiali au discutat despre îmbunătăţirea laturii de cooperare care trebuie să caracterizeze legăturile dintre România şi Comisia Europeană, pe de o parte şi statele membre UE, pe de altă parte”, se arată în comunicat.

Sursa citată precizează că în acest context ambasadorul şi-a manifestat întreaga deschidere pentru derularea de proiecte de colaborare între cele două state, de natură a determina înregistrarea de progrese substanţiale în vederea îndeplinirii tuturor condiţionalităţilor MCV.

„Cu privire la perspectivele financiare, s-a agreat ideea ca justiţia să figureze printre domeniile beneficiare de fonduri europene. Realizarea unei infrastructuri solide a statelor membre UE este condiţionată de o bună infrastructura a sistemelor judiciare”, mai precizează MJ.

SURSA: agerpres

UE face concesii României și Bulgariei!

Decizia Consiliului Uniunii Europene 2012/794/UE din 7 decembrie 2012, publicată în JOUE L 349/55 autorizează Bulgaria și România să aplice măsurtaxa podi derogatorii de la art. 5 din Directiva 2006/112/CE (teritoriul statelor membre), în vederea corectei determinări a locului taxării:
– pentru lucrările de întreținere  și reparare a podului de frontieră peste fluviul Dunărea între Vidin (Bulgaria) și Calafat (România) și
– pentru perceperea taxei de trecere a podului.

Motivație:
Determinarea locului de prestare pentru lucrările de întreținere  și de reparații, precum  și pentru perceperea taxei de trecere ar depinde de stabilirea exactă a frontierei teritoriale deasupra fluviului Dunărea, lucru care, în practică, ar fi foarte dificil pentru persoanele impozabile vizate.

Dispoziție:
Pentru a determina locul tranzacțiilor impozabile în ceea ce privește întreținerea sau repararea podului de frontieră, frontiera teritorială este considerată ca fiind la mijlocul podului respectiv pentru furnizarea de mărfuri  și servicii, pentru achizițiile intracomunitare  și pentru importurile de mărfuri destinate întreținerii sau reparării podului (art. 2). 

Pentru a determina locul tranzacțiilor impozabile în ceea ce privește perceperea taxei de trecere, se consideră toată lungimea podului ca fiind parte a teritoriului statului membru în care începe o călătorie de tranzit (art. 3).

Decizia produce efecte de la data notificării celor două state membre și urmează a fi implementată în legislațiile naționale.

SURSA: juridice.ro

Un stat membru UE poate sancționa șederea ilegală a unui imigrant cu pedeapsa amenzii, care poate fi înlocuită cu măsura expulzării

imigrantDirectiva privind returnarea imigranţilor aflaţi în situaţie de şedere ilegală nu se opune ca un stat membru să sancţioneze şederea ilegală cu pedeapsa amenzii care poate, în anumite condiţii, să fie înlocuită cu masura expulzării

În schimb, această directivă se opune ca un stat membru să sancţioneze şederea ilegală cu masura domiciliului forţat, atunci când nu se garantează că această sancţiune trebuie să înceteze în momentul în care este posibil transferul fizic al persoanei interesate în afara statului membru în cauză

Directiva privind returnarea resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală („Directiva returnare„) stabileşte standardele şi procedurile comune aplicabile în statele membre pentru îndepărtarea de pe teritoriul acestora a resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală.

Potrivit reglementării italiene, şederea ilegală poate fi sancţionată cu o amendă care, în anumite condiţii, poate fi înlocuită cu expulzarea sau cu domiciliul forţat.

Md Sagor, care declară că s-a născut în Bangladesh, este vânzător ambulant, neavând domiciliul stabil în Italia. Întrucât nu avea permis de şedere, el a fost trimis în judecată, în 2010, în faţa Tribunalului din Rovigo (Tribunale di Rovigo, Italia) pentru infracţiunea de şedere ilegală.

Nutrind îndoieli în ceea ce priveşte compatibilitatea reglementării italiene cu dreptul Uniunii, instanţa italiană solicită Curţii de Justiţie dacă Directiva returnare se opune unei astfel de reglementări naţionale.

În hotărârea sa Curtea aminteşte cu titlu introductiv că Directiva returnare nu are ca obiect armonizarea integrală a normelor din statele membre privind şederea străinilor şi, în consecinţă, nu se opune posibilităţii că dreptul unui stat membru să califice şederea ilegală drept infracţiune şi să prevadă sancţiuni penale pentru a descuraja şi reprima săvârşirea unei astfel de infractiuni2. Cu toate acestea, dreptul naţional nu trebuie să aducă atingere aplicării standardelor şi procedurilor comune stabilite prin directivă şi, astfel, să o lipsească pe aceasta de efectul său util.

Curtea confirmă, mai întâi, jurisprudenţa sa potrivit căreia s-ar aduce atingere Directivei returnare dacă, după ce a constatat şederea ilegală a resortisantului unei ţări terţe, statul membru în cauză ar efectua înainte de executarea deciziei de returnare, măsuri de urmărire penală care ar putea conduce la o pedeapsă cu închisoarea în cursul procedurii de returnare, ceea ce ar risca să întârzie indepartarea3.

Curtea arată apoi că măsurile de returnare nu sunt întârziate sau împiedicate de o urmărire penală precum cea iniţiată împotriva domnului Sagor, dat fiind că reglementarea naţională în cauză permite ca returnarea să fie realizată independent de urmărirea penală şi fără a fi necesar ca aceasta să fie finalizată. Nici aplicarea unei amenzi nu este de natură să împiedice punerea în aplicare a procedurii de returnare.

De asemenea, nu este contrară directivei posibilitatea oferită instanţei penale de a înlocui amenda cu sancţiunea expulzării, însoţită de interdicţia de intrare pe teritoriul italian, în cazurile în care este posibilă realizarea imediată a returnării persoanei interesate.

Astfel, directiva permite statelor membre, pe baza examinării individuale a situaţiei persoanei interesate, să impună expulzarea, fără a acorda un termen pentru plecarea voluntară, atunci când există riscul ca aceasta să fugă pentru a se sustrage de la procedura de returnare.

Curtea aminteşte, în sfârşit, că statele membre sunt obligate, ca urmare a obligaţiei de loialitate şi a cerinţelor de eficacitate prevăzute în directivă, să efectueze îndepărtarea în cel mai scurt termen . Or, atunci când o amendă este înlocuită cu masura domiciliului forţat, Curtea constată că aceasta din urmă, aplicată în cursul procedurii de returnare, nu contribuie la realizarea transferului fizic în afara statului membru în cauză al resortisantului unei ţări terţe aflat în situaţie de şedere ilegală. Dimpotrivă, domiciliul forţat poate să întârzie şi să împiedice măsurile de conducere la frontieră sau de returnare forţată pe calea aerului.

Curtea consideră, aşadar, că Directiva returnare se opune unei reglementări naţionale care permite reprimarea şederii ilegale a resortisanţilor ţărilor terţe cu sancţiunea domiciliului forţat, fără a garanta că executarea acesteia trebuie să înceteze în momentul în care este posibil transportul fizic al persoanei interesate în afara statului membru în cauză.

Revine instanţei italiene sarcina să examineze dacă, în reglementarea naţională, există o dispoziţie care să asigure prevalenţa îndepărtării în raport cu executarea sancţiunii domiciliului forţat.

1 : Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele şi procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală (JO L 348, p.98).
2 : Hotărârea Curţii din 6 decembrie 2011, Achughbabian (C-329/11); a se vedea de asemenea CP nr. 133/11.
3 : Hotărârea Curţii din 28 aprilie 2011, El Dridi (C-61/11 PPU); a se vedea de asemenea CP nr. 40/11.

SURSĂ: euroavocatura.ro

Tratatul fiscal al UE a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2013

Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii economice şi monetare, cunoscut şi sub numele de ‘pactul fiscal’, a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2013, după ratificarea sa de către Finlanda. Scopul tratatului este de a întări disciplina fiscală în zona euro prin aşa-nutratat fiscalmită ‘regulă a echilibrului bugetar’ şi printr-un mecanism de corecţie automat.

Pentru ca tratatul fiscal să intre în vigoare, acesta trebuia să fie ratificat de 12 state membre. Condiţia a fost îndeplinită după ce Finlanda, cel de al 12-lea stat din zona euro care a adoptat tratatul, a depus instrumentele de ratificare la 21 decembrie 2012, informează un comunicat de pe site-ul Consiliului UE.

Tratatul a fost conceput după ce şefii de stat şi de guvern din zona euro au decis în decembrie 2011 că sunt necesare măsuri mai puternice pentru a întări stabilitatea în zona euro. Pactul fiscal a fost semnat la 2 martie 2012 de 25 de state membre UE, mai puţin Cehia şi Marea Britanie.

Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa ar urma să fie încorporat cât mai curând posibil în tratatele UE existente, iar paşii necesari pentru realizarea acestui lucru ar trebui să fie făcuţi în următorii cinci ani.

Noul tratat stipulează că bugetele naţionale ale statelor care au aderat trebuie să fie echilibrate sau excedentare. Scopul se consideră a fi îndeplinit dacă deficitul lor structural anual nu depăşeşte 0,5% din PIB. În plus, deficitul trebuie să fie în conformitate cu obiectivul minim pentru sustenabilitate pe termen lung al ţării, stabilit prin Pactul de stabilitate şi creştere.

Abaterea temporară de la această ‘regulă de aur’ a echilibrului bugetar este permisă numai în circumstanţe economice excepţionale, de exemplu în cazul unor decline economice. Dacă datoria guvernamentală este semnificativ sub valoarea de referinţă de 60% din PIB, limita pentru deficit poate fi stabilită la 1% din PIB.

Dacă un stat membru deviază de la regula de aur a echilibrului bugetar, se va declanşa un mecanism automat de corecţie. Statul membru va trebui să corecteze abaterile într-o perioadă de timp clar definită. Pe de altă parte, mecanismul automat de corecţie va trebui să respecte prerogativele parlamentelor naţionale.

Statele membre vor trebui să încorporeze prevederile privind disciplina bugetară şi mecanismul automat de corecţie în legislaţia naţională, preferabil chiar în Constituţie, în termen de un an de la intrarea în vigoare a tratatului fiscal, în acest caz de la 1 ianuarie 2014.

Dacă un stat membru va eşua în transpunerea în legislaţia naţională a regulii privind echilibrul bugetar şi a reglementării referitoare la mecanismul automat de corecţie, Curtea Europeană de Justiţie va avea jurisdicţie să ia o decizie în cazul respectiv. Verdictul Curţii este obligatoriu, iar dacă acesta nu este respectat se poate aplica o penalitate de până la 0,1% din PIB.

Suma respectivă va intra direct în visteria Mecanismului European de Stabilitate (MES) dacă statul face parte din zona euro sau va merge la bugetul general al UE, dacă ţara în cauză nu a trecut încă la moneda unică.

Luarea deciziilor în contextul procedurii de deficit excesiv va fi mai rapidă decât în prezent, în contextul în care membrele zonei euro au fost de acord să susţină recomandările Comisiei Europene şi propunerile Consiliului UE, cu excepţia cazurilor în care o majoritate calificată dintre ele este împotrivă. În plus, un stat membru care face obiectul unei proceduri de deficit excesiv va trebui să întocmescă ‘un program de parteneriat bugetar şi economic’.

Programul va include o descriere detaliată a reformelor structurale pe care statul membru va trebui să le implementeze pentru a asigura o corectare eficientă şi durabilă a deficitului său. Astfel de programe vor fi supuse Consiliului UE şi CE pentru aprobare, iar implementarea lor va fi monitorizată conform regulilor Pactului de stabilitate şi creştere.

Statele membre care au ratificat tratatul vor informa CE şi Consiliul UE asupra emisiunilor publice de obligaţiuni. În plus, acestea vor discuta şi, dacă va fi necesar, se vor coordona între ele şi cu instituţiile UE înaintea tuturor reformelor economice majore pe care intenţionează să le aplice.

Tratatul mai stipulează că şefii de stat şi de guvern ai zonei euro trebuie să se întâlnească cel puţin de două ori pe an în summit-uri ale zonei euro, la care vor participa şi reprezentanţii Comisiei Europene. În cadrul acestora, ar urma să fie ales cu o majoritate simplă un preşedinte al summitului. Nu în ultimul rând, menţionează pactul fiscal, preşedinţii Băncii Centrale Europene şi respectiv al Parlamentului European pot fi invitaţi la aceste summituri ale zonei euro.

Atunci când se va considera necesar şi cel puţin o dată pe an, liderii statelor non-euro care au aderat la tratat pot participa la şi ei la aceste reuniuni.

Parlamentul European şi legislativele naţionale ale statelor care au aderat la tratatul fiscal vor coopera în chestiuni legate de politicile bugetare sau alte situaţii prevăzute de tratat. În acest scop, aceste instituţii vor înfiinţa un organism alcătuit din reprezentanţi ai comisiilor relevante ale PE, precum şi din cei ai parlamentelor naţionale, care ar urma să decidă singur asupra modului în care îşi va desfăşura activitatea.

Tratatul fiscal al UE semnat la 2 martie la Bruxelles a fost ratificat de Senatul României, forul decizional în acest caz, la 21 mai, fiind promulgat de preşedintele Traian Băsescu la 13 iunie.

SURSA: agerpres

Modificarea unor acte normative în domeniul sănătății

În ședința de miercuri, 12 decembrie 2012, Guvernul a aprobat O.U.G. privind modificarea unor acte normative în domeniul sănătății.

În Uniunea Europeana se constată o creștere alarmantă a numărului de medicamente care sunt falsificate în ceea ce privește identitatea, istoricul sau sursa acestora. Această situație conturează necesitatea transpunerii urgente a Directivei 2011/62/UE a Parlamentului și a Consiliului din 8 iunie 2011.

Prin prezentul act normativ:
– se implementează un sistem național de înregistrare și monitorizare, cu scopul de a împiedica medicamentele suspecte să ajungă la pacienți
– se reglementează regimul juridic al activităților de brokeraj de medicamente
– se reglementează amănunțit cadrul de desfășurare și organizare a activităților în domeniu
– se reglementează și se incriminează o serie de fapte de încălcare a prevederilor legale în materie.

De asemenea, Ordonanța de urgență reglementează situația dificilă din unitățile sanitare publice în care se manifestă o lipsă de cadre și cu deosebire la posturile de farmacist șef, unde se cere vechime de cinci ani în specialitate.
– se propune ocuparea posturilor de farmacist-șef de către farmaciști cu doi ani de experiență profesională
– se permite și medicilor cetățeni ai statelor terțe să practice profesia în România pe o perioada de până la șase luni cumulate pe an, în scop demonstrativ sau ocazional.

Totodată, Ordonanța de urgență asigură cadrul legislativ pentru:
– reproiectarea cadrului general de organizare a programelor naționale de sănătate și orientarea acestora spre principalele domenii de intervenție ale asistenței de sănătate publică, în acord cu prioritățile identificate la nivel național
– clasificarea programelor naționale de sănătate în programe naționale de sănătate publică și, respectiv, programe naționale de sănătate curative
– direcționarea activităților programelor naționale de sănătate publică spre măsurile de prevenire, supraveghere ți control a sănătații publice
– direcționarea activităților programelor naționale de sănătate curative către intervențiile terapeutice din cadrul bolilor cu impact major asupra sănătății publice: cancer, diabet zaharat etc.
– redefinirea rolurilor și atribuțiilor actorilor implicați în implementarea, gestionarea resurselor și finanțarea programelor naționale de sănătate.

SURSA: juridice.ro