Un stat membru UE poate sancționa șederea ilegală a unui imigrant cu pedeapsa amenzii, care poate fi înlocuită cu măsura expulzării

imigrantDirectiva privind returnarea imigranţilor aflaţi în situaţie de şedere ilegală nu se opune ca un stat membru să sancţioneze şederea ilegală cu pedeapsa amenzii care poate, în anumite condiţii, să fie înlocuită cu masura expulzării

În schimb, această directivă se opune ca un stat membru să sancţioneze şederea ilegală cu masura domiciliului forţat, atunci când nu se garantează că această sancţiune trebuie să înceteze în momentul în care este posibil transferul fizic al persoanei interesate în afara statului membru în cauză

Directiva privind returnarea resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală („Directiva returnare„) stabileşte standardele şi procedurile comune aplicabile în statele membre pentru îndepărtarea de pe teritoriul acestora a resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală.

Potrivit reglementării italiene, şederea ilegală poate fi sancţionată cu o amendă care, în anumite condiţii, poate fi înlocuită cu expulzarea sau cu domiciliul forţat.

Md Sagor, care declară că s-a născut în Bangladesh, este vânzător ambulant, neavând domiciliul stabil în Italia. Întrucât nu avea permis de şedere, el a fost trimis în judecată, în 2010, în faţa Tribunalului din Rovigo (Tribunale di Rovigo, Italia) pentru infracţiunea de şedere ilegală.

Nutrind îndoieli în ceea ce priveşte compatibilitatea reglementării italiene cu dreptul Uniunii, instanţa italiană solicită Curţii de Justiţie dacă Directiva returnare se opune unei astfel de reglementări naţionale.

În hotărârea sa Curtea aminteşte cu titlu introductiv că Directiva returnare nu are ca obiect armonizarea integrală a normelor din statele membre privind şederea străinilor şi, în consecinţă, nu se opune posibilităţii că dreptul unui stat membru să califice şederea ilegală drept infracţiune şi să prevadă sancţiuni penale pentru a descuraja şi reprima săvârşirea unei astfel de infractiuni2. Cu toate acestea, dreptul naţional nu trebuie să aducă atingere aplicării standardelor şi procedurilor comune stabilite prin directivă şi, astfel, să o lipsească pe aceasta de efectul său util.

Curtea confirmă, mai întâi, jurisprudenţa sa potrivit căreia s-ar aduce atingere Directivei returnare dacă, după ce a constatat şederea ilegală a resortisantului unei ţări terţe, statul membru în cauză ar efectua înainte de executarea deciziei de returnare, măsuri de urmărire penală care ar putea conduce la o pedeapsă cu închisoarea în cursul procedurii de returnare, ceea ce ar risca să întârzie indepartarea3.

Curtea arată apoi că măsurile de returnare nu sunt întârziate sau împiedicate de o urmărire penală precum cea iniţiată împotriva domnului Sagor, dat fiind că reglementarea naţională în cauză permite ca returnarea să fie realizată independent de urmărirea penală şi fără a fi necesar ca aceasta să fie finalizată. Nici aplicarea unei amenzi nu este de natură să împiedice punerea în aplicare a procedurii de returnare.

De asemenea, nu este contrară directivei posibilitatea oferită instanţei penale de a înlocui amenda cu sancţiunea expulzării, însoţită de interdicţia de intrare pe teritoriul italian, în cazurile în care este posibilă realizarea imediată a returnării persoanei interesate.

Astfel, directiva permite statelor membre, pe baza examinării individuale a situaţiei persoanei interesate, să impună expulzarea, fără a acorda un termen pentru plecarea voluntară, atunci când există riscul ca aceasta să fugă pentru a se sustrage de la procedura de returnare.

Curtea aminteşte, în sfârşit, că statele membre sunt obligate, ca urmare a obligaţiei de loialitate şi a cerinţelor de eficacitate prevăzute în directivă, să efectueze îndepărtarea în cel mai scurt termen . Or, atunci când o amendă este înlocuită cu masura domiciliului forţat, Curtea constată că aceasta din urmă, aplicată în cursul procedurii de returnare, nu contribuie la realizarea transferului fizic în afara statului membru în cauză al resortisantului unei ţări terţe aflat în situaţie de şedere ilegală. Dimpotrivă, domiciliul forţat poate să întârzie şi să împiedice măsurile de conducere la frontieră sau de returnare forţată pe calea aerului.

Curtea consideră, aşadar, că Directiva returnare se opune unei reglementări naţionale care permite reprimarea şederii ilegale a resortisanţilor ţărilor terţe cu sancţiunea domiciliului forţat, fără a garanta că executarea acesteia trebuie să înceteze în momentul în care este posibil transportul fizic al persoanei interesate în afara statului membru în cauză.

Revine instanţei italiene sarcina să examineze dacă, în reglementarea naţională, există o dispoziţie care să asigure prevalenţa îndepărtării în raport cu executarea sancţiunii domiciliului forţat.

1 : Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele şi procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală (JO L 348, p.98).
2 : Hotărârea Curţii din 6 decembrie 2011, Achughbabian (C-329/11); a se vedea de asemenea CP nr. 133/11.
3 : Hotărârea Curţii din 28 aprilie 2011, El Dridi (C-61/11 PPU); a se vedea de asemenea CP nr. 40/11.

SURSĂ: euroavocatura.ro

Reclame

Tag-uri:, , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: