În ședința de miercuri, 12 decembrie 2012, Guvernul a aprobat O.U.G. privind modificarea unor acte normative în domeniul sănătății.
În Uniunea Europeana se constată o creștere alarmantă a numărului de medicamente care sunt falsificate în ceea ce privește identitatea, istoricul sau sursa acestora. Această situație conturează necesitatea transpunerii urgente a Directivei 2011/62/UE a Parlamentului și a Consiliului din 8 iunie 2011.
Prin prezentul act normativ:
– se implementează un sistem național de înregistrare și monitorizare, cu scopul de a împiedica medicamentele suspecte să ajungă la pacienți
– se reglementează regimul juridic al activităților de brokeraj de medicamente
– se reglementează amănunțit cadrul de desfășurare și organizare a activităților în domeniu
– se reglementează și se incriminează o serie de fapte de încălcare a prevederilor legale în materie.
De asemenea, Ordonanța de urgență reglementează situația dificilă din unitățile sanitare publice în care se manifestă o lipsă de cadre și cu deosebire la posturile de farmacist șef, unde se cere vechime de cinci ani în specialitate.
– se propune ocuparea posturilor de farmacist-șef de către farmaciști cu doi ani de experiență profesională
– se permite și medicilor cetățeni ai statelor terțe să practice profesia în România pe o perioada de până la șase luni cumulate pe an, în scop demonstrativ sau ocazional.
Totodată, Ordonanța de urgență asigură cadrul legislativ pentru:
– reproiectarea cadrului general de organizare a programelor naționale de sănătate și orientarea acestora spre principalele domenii de intervenție ale asistenței de sănătate publică, în acord cu prioritățile identificate la nivel național
– clasificarea programelor naționale de sănătate în programe naționale de sănătate publică și, respectiv, programe naționale de sănătate curative
– direcționarea activităților programelor naționale de sănătate publică spre măsurile de prevenire, supraveghere ți control a sănătații publice
– direcționarea activităților programelor naționale de sănătate curative către intervențiile terapeutice din cadrul bolilor cu impact major asupra sănătății publice: cancer, diabet zaharat etc.
– redefinirea rolurilor și atribuțiilor actorilor implicați în implementarea, gestionarea resurselor și finanțarea programelor naționale de sănătate.
Tag-uri:avocat, avocat bucuresti, cedo, farmacist, juridic, medicamente, ordonanta de urgenta, oug, sanatate, ue, uniunea europeana, vechime
[…] psihică se poate dispune de către CSM doar dacă maladia respectivă este constatata de o comisie medicală printr-o expertiza de specialitate”, informeaza CSM, potrivit […]