Centrul european de combatere a criminalității informatice (EC3) se deschide în data de 11 ianuarie

Începând cu 11 ianuarie, noul Centru european de combatere a criminalităţii informatice (EC3) îşi va începe activitatea pentru a contribui la protejarea cetăţenilor şi întreprinderilor europene faţă de criminalitatea informatică.criminalitate informatica

Comisarul UE pentru afaceri interne, Cecilia Malmström, va participa la inaugurarea oficială a acestui centru care a fost înfiinţat în cadrul Oficiului European de Poliţie, Europol, la Haga (Ţările de Jos).

`Centrul de combatere a criminalităţii informatice va constitui un pas înainte important pentru capacitatea UE de a lupta împotriva criminalităţii informatice şi de a apăra un internet care este liber, deschis şi sigur. Infractorii informatici sunt inteligenţi şi utilizează noile tehnologii cu rapiditate, în scopuri infracţionale; EC3 ne va ajuta să devenim şi mai inteligenţi şi mai rapizi, pentru a putea contribui la prevenirea şi combaterea infracţiunilor acestora`, a declarat comisarul Cecilia Malmström.

`In combaterea criminalităţii informatice, care se caracterizează prin lipsa frontierelor şi prin enorm de multe posibilităţi pentru infractori de a se ascunde, avem nevoie de un răspuns flexibil şi adecvat. Centrul european de combatere a criminalităţii informatice este menit să ofere această expertiză în calitate de centru de fuzionare, de centru pentru investigaţii operaţionale şi asistentă în domeniul criminalisticii, dar şi prin abilitatea sa de a mobiliza toate resursele relevante din statele membre UE pentru a atenua şi reduce ameninţarea pe care o reprezintă infractorii informatici, indiferent de locul de unde aceştia actioneaza„ a declarat Troels Oerting, şeful Centrului de combatere a criminalităţii informatice.

Investigarea fraudelor online şi a abuzurilor online împotriva copiilor, precum şi a altor tipuri de infracţiuni informatice implică, de regulă, sute de victime în acelaşi timp şi suspecţi în multe părţi diferite ale lumii. Operaţiunile de această amploare nu pot fi realizate cu succes de către forţele naţionale de poliţie acţionând pe cont propriu.

Deschiderea Centrului european de combatere a criminalităţii informatice (EC3) marchează o schimbare semnificativă a modului în care UE a abordat criminalitatea informatică până în prezent. Mai presus de toate, abordarea EC3 va fi mai de perspectivă şi mai favorabilă incluziunii. Acesta va pune în comun cunoştinţe de specialitate şi informaţii, va sprijini investigaţiile penale şi va promova soluţii la nivelul întregii UE.

EC3 se va concentra asupra activităţilor online ilegale efectuate de către grupurile de criminalitate organizată, în special atacurile asupra serviciilor bancare electronice şi asupra altor activităţi financiare online, asupra exploatării sexuale online a copiilor şi a acelor infracţiuni care afectează infrastructura critică şi sistemele de informare din UE.

Centrul va facilita, de asemenea, cercetarea şi dezvoltarea şi va asigura consolidarea capacităţilor pentru autorităţile responsabile cu asigurarea aplicării legii, pentru judecători şi procurori şi va elabora evaluări ale ameninţărilor, inclusiv analize ale tendinţelor, previziuni şi avertizări timpurii. Pentru a desfiinţa mai multe reţele de criminalitate informatică şi a urmări penal mai mulţi suspecţi, EC3 va colecta şi prelucra date privind criminalitatea informatică şi va oferi un serviciu de asistenţă pentru unităţile de asigurare a aplicării legii din ţările UE. Acesta va oferi sprijin operaţional ţărilor UE (de exemplu, împotriva intruziunii, fraudei, abuzului sexual online asupra copiilor etc.) şi va oferi expertiză tehnică, analitică şi criminalistică de înalt nivel în cadrul unor investigaţii desfăşurate în comun în UE.

Potrivit unui sondaj Eurobarometru recent, europenii sunt în continuare foarte preocupaţi de securitatea informatică. 89 % dintre utilizatorii de internet evită să dezvăluie informaţii cu caracter personal online, iar 12 % s-au confruntat deja cu o fraudă online.

În fiecare zi, aproximativ un milion de persoane din lumea întreagă sunt victime ale unei forme de infracţiune informatică. Estimările indică faptul că victimele pierd anual în jur de 290 de miliarde euro la nivel mondial ca rezultat al unor infracţiuni informatice (Norton, 2011).

SURSĂ: euroavocatura.ro

Reclame

Tag-uri:, , , , , , , , , , ,

2 gânduri despre „Centrul european de combatere a criminalității informatice (EC3) se deschide în data de 11 ianuarie

  1. […] unor estimări, în câţiva ani piaţa de comerţ electronic ar putea ajunge la 1 miliard de Euro. În anul 2012 această piaţă a generat vânzări de ordinul […]

  2. […] spitalicească din sistemul public de sănătate, trimis în judecată sub acuzația săvârșirii infracțiunii de luare de mită prevăzută de dispozițiile art. 289 alin.1 din Codul penal, se încadrează în categoria […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: