În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 837 din 12 decembrie 2012, a fost publicată Decizia ICCJ nr. 15 din 12 noiembrie 2012 (Decizia 15/2012) privind examinarea  recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 raportat la art. 1 alin. (3) din același act normativ și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999, în ceea ce privește stabilirea caracterului politic al deportării și prizonieratului în fosta U.R.S.S. anterior datei de 6 martie 1945.

1. Obiectul recursului în interesul legii

Obiectul recursului în interesul legii privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 1 alin. (3) din același act normativ și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistenţă anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește stabilirea caracterului politic al deportării și prizonieratului în fosta U.R.S.S. anterior datei de 6 martie 1945.

2. Optică jurisprudențială

În urma verificării jurisprudenței la nivelul întregii țări s-a constatat că interpretarea dispozițiilor legale mai sus indicate s-a realizat în mod diferit de către instanțele de judecată, ceea ce a condus la aplicarea lor diferită și la pronunțarea unor soluții neunitare.

a)Potrivit primei orientări jurisprudențiale, deportarea și prizonieratul în fosta U.R.S.S. anterior datei de 6 martie 1945 nu sunt măsuri administrative cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare.

În susținerea acestei opinii, s-a arătat că, astfel cum rezultă din însuși titlul Legii nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, precum și din prevederile art. 1 alin. (1) și art. 4 alin. (1) ale legii menționate, acest act normativ are ca obiect de reglementare doar condamnările cu caracter politic și măsurile administrative pronunțate/dispuse după data de 6 martie 1945, până la data de 22 decembrie 1989.

Întrucât cele două măsuri analizate au fost luate anterior datei de 6 martie 1945, s-a considerat că ele nu se încadrează obiectiv și temporal în domeniul de aplicare a acestei legi, chiar dacă au continuat și după instaurarea regimului totalitar comunist.

Din interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (2), ale art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, coroborate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, s-a concluzionat că pentru ca o măsură administrativă să intre sub incidenţa Legii nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, este necesar ca aceasta să îndeplinească o dublă cerință: pe de o parte, să aibă caracter politic, în sensul de a constitui o manifestare, ca formă de opoziție față de regimul comunist totalitar, iar, pe de altă parte, măsura administrativă să fi fost dispusă de organele fostei miliții sau securități în cadrul perioadei de referință a legii.

Ca atare, nu prezintă relevanță faptul că măsura deportării/prizonieratului s-a prelungit pe o perioadă ce depășește data de 6 martie 1945, în condițiile în care textele de lege mai sus invocate se referă la momentul dispunerii măsurii, și nu la durata acesteia. Pe de altă parte, cele două măsuri administrative nu au fost dispuse de organele fostei miliții sau securități.

Astfel, s-a reținut că măsura deportării și punerea ei în aplicare s-au realizat de trupele de ocupație sovietice care se aflau pe teritoriul României, stat ostil U.R.S.S., aflat sub armistițiu din 12 septembrie 1944, și ale cărui guverne provizorii din perioada 23 august 1944-6 martie 1945 aveau puteri limitate. În intervalul octombrie-noiembrie 1944 și până în ianuarie-februarie 1945, trupele sovietice de ocupație aflate pe teritoriul țării au decis, ca măsură de represalii împotriva Germaniei naziste și aliaților săi, deportarea în U.R.S.S. a tuturor etnicilor germani (cu excepția femeilor însărcinate, bătrânilor și copiilor), cetățeni români, valizi de muncă, aflați pe teritoriul României, pentru a ajuta la reconstrucția republicii sovietice, cu titlu de despăgubire de război, prin prestații în muncă. Contribuția statului român la punerea în aplicare a măsurii deportării a constat în identificarea etnicilor germani în localitățile ori reședințele de domiciliu. Ordinul de deportare sovietic a avut în vedere toți bărbații cu vârste între 17-45 ani și toate femeile cu vârste între 18 și 30 de ani.

De asemenea, s-a reținut că și prizonieratul în fosta U.R.S.S. a fost rezultatul unor acțiuni militare, în contextul istoric al participării României la cel de-al Doilea Război Mondial. Pe de altă parte, au existat și alte acte normative care au stabilit reparații pentru persoanele ce au fost supuse acestor măsuri abuzive.

Astfel, prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, s-a reglementat acordarea unor drepturi pentru persoanele deportate în străinătate după 23 august 1944, persoanele constituite în prizonieri de partea sovietică după această dată ori care, fiind constituite ca atare, înainte de 23 august 1944, au fost menținute în captivitate după încheierea armistițiului.

În același sens, prin Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, s-au stabilit măsuri reparatorii pentru cetățenii români care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 au avut de suferit persecuții din motive etnice.

Aceste categorii de persoane nu se regăsesc în textul Legii nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, fapt ce s-a considerat că denotă intenţia legiuitorului de a reglementa măsuri reparatorii exclusiv pentru consecinţele represive dispuse de regimul politic imediat după data de 6 martie 1945, iar nu de a repara şi consecinţele nefaste cauzate de abuzurile armatei sovietice, motiv pentru care, în baza principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, aceste situaţii nu pot intra în sfera de reglementare a acestei legi.

b) Potrivit celei de-a doua orientări a practicii judiciare, deportarea la muncă în reconstrucţia U.R.S.S. şi prizonieratul de război sunt măsuri administrative cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

Instanţele au reţinut că prin dispoziţiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, cu modificările şi completările ulterioare, se face trimitere la prevederile Decretului-lege nr. 118/1990, iar acest din urmă act normativ prevede în mod expres, la art. 1 alin. (2), persoanele care au fost deportate în străinătate după data de 23 august 1944, care au fost constituite în prizonieri după această dată ori, fiind constituite ca atare, înainte de 23 august 1944, au fost reţinute în captivitate după încheierea armistiţiului.

Pe de altă parte, s-a reţinut că Legea nr. 221/2009, cu modificările şi completările ulterioare, are caracter de complinire şi nu înlătură drepturile deja stabilite prin legile anterioare.

Această interpretare ar rezulta şi din modul în care au fost redactate prevederile art. 1 alin. (2) şi (3) şi art. 3 din lege, care trimit, prin enumerare, la raţiunile politice ce au stat la baza reglementării anumitor infracţiuni sau fapte fără caracter penal, condamnate sau sancţionate de regimul comunist.

Ca atare, din interpretarea sistematică şi istorico-teleologica a tuturor dispoziţiilor legale evocate, instanţele de judecată au constatat că deportarea, respectiv constituirea în prizonier în fosta U.R.S.S. şi menţinerea acestor situaţii şi după data de 6 martie 1945 se circumscriu noţiunii de măsuri administrative abuzive cu caracter politic, în sensul prevăzut de dispoziţiile Legii nr. 221/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

Caracterul abuziv al celor două măsuri analizate, în opinia instanţelor, rezultă şi din contextul istoric în care acestea au fost dispuse şi menţinute, precum şi din efectele produse asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, consfinţite ulterior prin Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală ONU la 10 decembrie 1948.

Pe de altă parte, instanţele respective au stabilit caracterul politic incontestabil al acestor măsuri, în condiţiile în care Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, la care face trimitere Legea nr. 221/2009, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează, astfel cum rezultă din chiar titlul său, acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, neavând nicio relevanţă faptul că cele două măsuri administrative analizate nu se regăsesc printre cazurile expres prevăzute de art. 3 din Legea nr. 221/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

S-a considerat că prin adoptarea Legii nr. 221/2009, cu modificările şi completările ulterioare, s-a intenţionat repararea abuzurilor săvârşite asupra cetăţenilor români de etnie germană, cu concursul autorităţilor naţionale, care au pus în aplicare ordinul de deportare dat de puterea sovietică şi nu au întreprins nicio măsură de împiedicare a acesteia.

În acelaşi context, s-a reţinut culpa statului român, care ar rezulta din împrejurarea că nu s-a depus nicio diligenţă pentru recuperarea cetăţenilor săi deportaţi sau aflaţi în prizonierat ori pentru încetarea măsurilor vădit abuzive luate împotriva lor.

3.Opinia procurorului general al PICCJ

Procurorul general a apreciat prima soluţie adoptată în practica instanţelor judecătoreşti ca fiind în acord cu literă şi spiritul legii.

4. Opţiunea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte a considerat că se impune admiterea recursului, pronunţând următoarea soluţie:

“În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 raportat la art. 1 alin. (3) din acelaşi act normativ şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, deportarea şi prizonieratul în fosta U.R.S.S. anterior datei de 6 martie 1945 nu reprezintă măsuri administrative cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009.”

SURSĂ: juridice.ro

Tag-uri:abuziv, anticomunist, avocat, avocat bucuresti, condamnat politic, deportare, legea 221/2009, monitorul oficial, oug 214/1999, politic, prizonier, recurs, recurs in interesul legii