Procedura somației de plată se utilizează numai pentru creanțe reprezentând obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.

Ordonanța de plată deține o arie mai restrânsă de aplicare, în sensul că ea reglementează recuperarea creanțelor reprezentând sume de bani ce rezultă din contracte comerciale încheiate între comercianți și între comercianți și autorități contractante.

Atât procedura somației cât și cea a ordonanței de plată se referă la creanțe certe, lichide și exigibile, numai că în ce privește somația de plată acestea trebuie să rezulte din drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații, pe când în cazul ordonanței de plată creanțele trebuie să rezulte din contracte comerciale ce au ca obiect furnizarea unor bunuri sau prestarea de servicii, nu însa și executarea de lucrări. Totodată sunt excluse prin prevedere expresă din sfera de aplicare a ordonanței de plată creanțele înscrise la masa credală din cadrul procedurii insolvenței și cele rezultate din contracte încheiate între comercianți și consumatori.

Pentru iniţierea acestor două proceduri nu este necesară parcurgerea în prealabil a etapei concilierii directe prevăzută de art.720 ind.1 c.pr.civ., deşi numai OUG nr.119/2007 prevede în mod expres acest aspect.

Cererile întemeiate pe cele două proceduri se depun la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă. Competenţa instanţei se verifică din oficiu.
În plus, OUG nr.119/2007 prevede că cererea privind creanţa de plată a preţului rezultând dintr-un contract de achiziţie publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii se depune la instanţă de contencios administrativ competentă, care va aplica pentru soluţionarea cauzei prevederile acestei ordonanţe.
Textul de lege care cuprinde această prevedere expresă se coroborează cu dispoziţiile art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004 astfel determinându-se competenţa Tribunalului pentru cazul când contractul este încheiat cu o autoritate contractantă locală sau judeţeană, sau a Curţii de apel pentru cazul când contractul este încheiat cu o autoritate contractantă centrală.

Pentru soluţionarea cererilor, în cadrul ambelor proceduri, judecătorul dispune citarea părţilor potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă referitoare la pricinile urgenţe, pentru explicaţii şi lămuriri.
În citaţie, în cadrul procedurii OUG nr.119/2007, se va preciza că cel mai târziu în ziua fixată pentru înfăţişare, debitorul este obligat să depună întâmpinare sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică (instanţa putând astfel considera că o recunoaștere a pretenţiilor creditorului în cazul nedepunerii întâmpinării), pe când în cadrul procedurii OG nr.5/2001 în citaţie se va preciza numai că debitorul poate să depună întâmpinare, nu se pune în vedere însă vreo sancţiune pentru cazul nedepunerii întâmpinării.
În ce priveşte probele, în cazul somaţiei de plată acestea trebuie să constea în înscrisuri însuşite de părţi (de regulă, facturile acceptate la plată reprezentând dovada de bază utilizată), pe când în cazul ordonanţei de plată acestea sunt mai flexibile, adică pe lângă facturi şi contracte se pot depune şi alte documente care atestă creanţa ( exemplu, corespondenţa cu debitorul, declaraţii ale părţilor, etc.).
În situaţia în care creditorul declară că a primit plata sumei datorate instanţa ia act de această împrejurare printr-o încheiere irevocabilă, în cadrul ambelor proceduri, însă în cazul în care părţile ajung la o înţelegere asupra plăţii, în cadrul procedurii somaţiei de plată, instanţa pronunţă o încheiere irevocabilă, care constituie titlu executoriu, pe când în cadrul procedurii ordonanţei de plată, instanţa pronunţă o hotărâre de expedient, care constituie titlu executoriu.
În situaţia în care debitorul îşi recunoaşte parţial datoria, în cadrul ambelor proceduri, instanţa emite o hotărâre de admitere în parte, acest aspect reieşind în mod implicit din art.9 OG nr.5/2001 şi, respectiv, explicit din art.10 alin.2 OUG nr.119/2007.
Cererea creditorului care nu este întemeiată va fi respinsă de către instanţă printr-o ordonanţă irevocabilă în cadrul procedurii somaţiei de plată, şi, respectiv, printr-o încheiere irevocabilă în cadrul procedurii ordonanţei de plată, caz în care creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun. Când instanţa consideră că cererea creditorului este întemeiată, în cadrul procedurii somaţiei de plată, va emite o ordonanţă care va conţine somaţia de plată către creditor precum şi termenul de plată, iar în cadrul procedurii OUG nr.119/2007 instanţa va emite o ordonanţă de plată care va conţine suma şi termenul de plată, hotărâri împotriva cărora debitorul va putea formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare (iar pentru ordonanţa pronunţată în temeiul OG nr.5/2001 şi de la înmânare).

În cazul somaţiei de plată ordonanţa pronunţată de instanţă NU constituie titlu executoriu, ea trebuind să fie investită cu formulă executorie (excepţie făcând încheierea irevocabilă prin care s-a luat act de primirea datoriei sau de înţelegerea părţilor), în schimb

în cazul ordonanţei de plată hotărârea pronunţată constituie titlu executoriu.
Ordonanţa pronunţată pe calea somaţiei de plată se comunică prin scrisoare cu confirmare de primire, ceea ce duce în practică la situaţii în care aceasta nu se poate înveşti decât cu greutate în cazul în care debitorul refuză să semneze de primire.
Ordonanţa de plată pronunţată pe calea procedurii prevăzute de OUG nr.119/2007 se comunică potrivit prevederilor codului de procedură civilă.
Cererea în anulare introdusă de către debitor se soluţionează de instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă. Dacă se admite, instanţa va pronunţa o hotărâre irevocabilă prin care va anula hotărârea atacată.
În cadrul procedurii OUG nr.119/2007 cererea în anulare nu suspendă executarea, excepţie făcând situaţia în care suspendarea va fi încuviinţată totuşi de către instanţă însă numai cu dare de cauţiune al cărui cuantum va fi stabilit de aceasta.

Un aspect important de reţinut este şi acela că împotriva executării silite debitorul poate face contestaţie la executare, potrivit dreptului comun, însă în cadrul contestaţiei împotriva ordonanţei de plată pronunţată în baza OUG nr.119/2007 nu se pot invoca decât aspecte legate de procedura de executare, pe când în cadrul contestaţiei împotriva ordonanţei pronunţată în baza OG nr.5/2001 debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepţia cazului în care debitorul a formulat cerere în anulare.
Ambele proceduri urgente prevăd că cererea creditorului se timbrează cu o taxă fixă de 39 lei.

SURSĂ: Baroul Bucureşti

Tag-uri:avocat, avocat bucuresti, certa, consumatori, creanta, exigibila, lichida, og 5/2001, ordonanta de plata, oug, oug 119/2007, procedura, recuperare debit, somatie de plata, urgenta