Arhive pe etichete: recuperare debit

Recuperarea debitelor în Uniunea Europeană

ARTICOLE, STIRI 12 martie 2013 Comentarii: 5

Comunitatea Europeană a adus odată cu ea libertatea prestării serviciilor, a tranzitului de persoane şi a mărfurilor, flexibilitatea şi mobilitatea muncii, precum şi o piaţă unică. Pe lângă beneficiile arătate mai sus, integrarea României în UE a mai adus un beneficiu – acquisul comunitar.recuperare debit ue

Pentru că libertatea prestării serviciilor pe teritoriul UE, atât de necesară pentru funcţionarea corectă a unei veritabile ”uniuni economice”, nu poate fi întotdeauna fără riscuri, reglementările privind recuperarea intra-comunitara a creanţelor sunt importante pentru comercianţi.

Premisele unei acţiuni intra-comunitare de recuperare a creanţelor sunt simple: un debitor dintr-un stat membru nu-şi îndeplineşte obligaţiile faţă de un creditor din alt stat membru şi acesta din urmă alege să pornească o acţiune de recuperare a creanţelor împotriva debitorului. Originea acestor operaţiuni poate fi diversă, de la comerţul electronic în continuă creştere, până la tranzacţii efectuate în timpul vacanţelor sau chiar la tranzacţii şi operaţiuni transfrontaliere între companii în valoare de zeci de milioane de Euro.

Prin Regulamentul 1896/2006 s-a instituit o procedură de recuperare rapidă a creanţelor. Scopul acestui regulament este de a simplifica, de a accelera şi de a reduce costurile de procedură în cazurile transfrontaliere referitoare la creanţele pecuniare necontestate. De asemenea, prin instituirea unei proceduri europene de somaţie de plată, se asigură libera circulaţie a somaţiilor europene de plată în cadrul tuturor statelor membre. Mai mult, prin stabilirea unor standarde minime pentru valabilitatea acestui proces nu mai este necesară nici o procedură intermediară în statul membru de executare înaintea recunoaşterii şi executării.

Prevederile Regulamentului 1896/2006 se aplică numai în cazul în care valoarea creanţei depăşeşte 2.000 Euro. În cazul pretenţiilor pecuniare cu valoare redusă (maxim 2000 Euro) se va aplica Regulamentul  861/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 iulie 2007 de stabilire a unei procedure europene cu privire la cererile cu valoare redusă.

Astfel, la nivel comunitar s-a reglementat o procedură de simplificare a executării obligaţiilor pecuniare, care este aplicabilă şi utilă în măsura în care debitorul nu contestă obligaţia. Totuşi, ce se întâmplă în cazurile în care debitorul nu acceptă să plătească? Mai mult, cum se va pune în executare o hotărâre judecătorească emisă de o instanţă naţională atunci când debitorul este rezident al altui stat membru decât  cel în care s-a emis hotărârea? Regulamentul 44/2001 ne oferă răspunsul, reglementând executarea intra- comunitară a hotărârilor judecătoreşti.

Ca şi principiu general, în sensul liberei circulaţii a hotărârilor, hotărârile pronunţate într-un stat membru trebuie să fie recunoscute şi executate în alt stat membru (procedura de exequatur). În virtutea  principiului încrederii reciproce între instituţiile statelor membre, procedura în temeiul căreia o hotărâre pronunţată într-un stat membru devine executorie în alt stat membru trebuie să fie eficientă şi rapidă. Hotărârea de încuviinţare a executării unei hotărâri trebuie să fie făcută practic automat în urma unor verificări pur formale ale documentelor furnizate, fără că instanţa să aibă posibilitatea de a invoca din oficiu unul dintre motivele de neexecutare prevăzute în regulament.

Cu titlu de exemplu, conform regulamentului, o persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat  membru poate fi acţionată în justiţie într-un alt stat membru în materie contractuală, în faţa instanţelor de la locul în care obligaţia care formează obiectul cererii a fost sau urmează a fi executată.

În privinţa executării unei hotărâri, o hotărâre pronunţată într-un stat membru şi care este executorie în statul în cauză este pusă în executare într-un alt stat membru atunci când, la cererea oricăreia dintre părţile interesate, a fost declarată executorie în statul respectiv.

Şi legislaţia din România conţine prevederi privind litigiile care depăşesc frontierele naţionale. Noul Cod de Procedură Civilă al României (NCPC) conţine un capitol nou denumit ”Procesul Civil Internaţional”  care se aplică proceselor de drept privat cu elemente de extraneitate (dacă tratatele la care România este parte sau alte legi nu prevăd altfel).

Astfel, există o preocupare de a reglementa în mod unitar regimul recunoaşterii şi executării hotărârilor străine în România în condiţiile în care comerţul internaţional cunoaşte un nou avânt şi o nouă  dimensiune în ceea ce priveşte internaţionalizarea afacerilor.

Legislaţia europeană oferă soluţii pentru executarea intra-comunitara a hotărârilor şi a creanţelor. Scopul regulamentelor menţionate mai sus este de a contracara efectele nefavorabile inerente în cazul unei executări intra-comunitare şi a reduce eventualele piedici care ar apărea în aceste cazuri.

Recurgerea la aceste instrumente este soluţia optimă pentru creditorii care au relaţii contractuale cu rezidenţii altor state membre şi asigură fluxul comercial internaţional, crescând în acelaşi timp siguranţa afacerilor intra-comunitare. Mergând mai departe, aceste instrumente de recuperare rapidă a datoriilor, ajută la dezvoltarea, pentru cei cu viziune de extindere, a afacerilor dincolo de graniţele naţionale.

Din punct de vedere juridic, regulamentele instituie o procedură unitară pentru toate statele membre privind recuperarea creanţelor şi recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti; sunt totuşi destul de flexibile pentru a nu limita posibilităţile avute la îndemână de creditori, având în vedere caracterul încă eterogen al legislaţiilor naţionale în această materie (care rămân aplicabile în cazul executărilor silite).

Neajunsul acestor instrumente este că nu sunt cunoscute de comercianţii din România. Mai mult, aplicarea lor poate fi văzută cu reticenţă de către cei îndreptăţiţi să o facă, neintrand încă în sistemul uzual de practici al comercianţilor şi chiar al juriştilor din România. În acest sens, stă dovada practică sărăcăcioasă a instanţelor judecătoreşti din România.

Conform  unor estimări, în câţiva ani piaţa de comerţ electronic ar putea ajunge la 1 miliard de Euro. În anul 2012 această piaţă a generat vânzări de ordinul sutelor de milioane de euro.

Cabinetul de Avocat „Cristian Ioan” vă oferă servicii juridice complete, practicând onorarii foarte avantajoase.

SURSĂ: avocatura.com

Recuperarea drepturilor salariale

ARTICOLE 16 februarie 2013 Comentarii: 2

Pe fondul crizei economice tot mai multe firme își închid porțile intrând în faliment sau pur și simplu angajatorii „uită” să achite salariile la timp, lucru ce are consecințe directe asupra angajatului care se trezește peste noapte fără un loc de muncă și nevoit să lupte pentru a recupera salariile restante de la angajator.salarii

Un prieten de-al meu îmi tot spunea că nu și-a mai primit salariul de 4 luni și angajatorul îl tot ducea cu zăhărelul, asigurându-l că luna viitoare își va primi toți banii. Omul de bună-credință l-a crezut și iată că au trecut 4 luni în care a muncit fără să fie retribuit. Și după 4 luni de „voluntariat” a aflat că angajatorul a intrat în faliment, moment în care l-a cuprins deznădejdea și a venit să mă întrebe dacă are vreo posibilitatea de a mai vedea vreun ban!

Știți cum se zice că „românului până nu-i ajunge cuțitul la os, nu face nimic! “

Ce faci când angajatorul „se face că uită” să-ți plătească salariul?

 Pasul 1: notifici în scris angajatorul

În primul rând, salariul este un drept al angajatului prevăzut în contractul individual de muncă, acesta plătindu-se lunar. Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată sau dacă salariul se virează în cont, se probează cu extrasul de cont. Conform legii, angajatorul este obligat să achite salariul înaintea oricăror altor obligații de plată.

Dacă nu vi se achită drepturile salariale (salariul de bază, sporuri, indemnizații etc. conform contractului individual de muncă), faceți o sesizare scrisă către angajator în care îl informați că nu și-a îndeplinit obligația de a vă plăti salariul (de parcă el n-ar ști!) și că în situația în care nu se va conforma, îl veți acționa în instanță. Firește că acest demers este util doar ca să arătați instanței de judecată că nu ați stat în pasivitate și v-ați cerut dreptul, neacceptând senini nedreptatea din partea angajatorului ! Nu vă faceți iluzii, de cele mai multe ori, angajatorul rămâne insensibil la cererea dumneavoastră!

Pasul 2 : notifici în scris Inspectoratul Teritorial de Muncă

În momentul în care cei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă primesc sesizarea dvs scrisă sunt obligați să vă răspundă în 30 zile ( de obicei răspund în 45 zile, fiindcă spun ei că cele 30 zile sunt lucrătoare, nu calendaristice!). Vin în control la angajatorul dumneavoastră și verifică dacă acesta și-a îndeplinit obligația de plată a drepturilor salariale. Constată că nu ați primit salariile, că aveți dreptate, că angajatorul a încălcat obligația din contract și vă îndrumă să vă adresați instanței de judecată pentru a vă recupera drepturile bănești restante. Adresa pe care o primiți de la ITM este o probă utilă în instanță și arată că angajatorul nu și-a îndepinit obligațiile legale.

De la 1 feruarie 2013 s-a dispus ca salariul minim brut pe țară să fie de 750 lei, iar din 1 iulie 2013 acesta să fie de 800 lei. Dacă erați încadrat cu salariul minim și după 1 feruarie 2013 nu vi se achită salariul în noul cuantum, puteți sesiza ITM cu o cerere. Dacă ITM constată că angajatorul a nesocotit obligația legală de respectare a salariului minim brut pe țară îl va sancționa contravențional cu o amendă de la 1.000 -2.000 lei.

Pasul 3 : te adresezi instanței de judecată

Este foarte important să știți că litigiile de muncă sunt scutite de plata taxei de timbru și cel care are sarcina probei este angajatorul (de exemplu îl acționați pe angajator  în instanță pentru a vă plăti salariile restante, iar acesta va trebui să probeze că vi le-a plătit!).

Dacă angajatorul v-a plătit o parte din salariile restante și apoi a uitat să plătească diferența, acest lucru nu vă limitează dreptul de a-l da în judecată pentru a vă recupera restul de bani. O plată parțială a drepturilor salariale, nu îl scuteșete pe angajator de a fi acționat în judecată.

Rețineți că cererea de chemare în judecată pentru recuperarea drepturilor salariale se poate face în termen de 3 ani de la momentul la care erau datorate (de exemplu dacă vă datorează salarii restante din ianuarie 2012, îi puteți cere sumele respective în instanță până în ianuarie 2015!). Dacă depășiți 3 ani, acțiunea este prescrisă și practic ați pierdut banii ce vi se cuveneau! Ideal ar fi să nu stați în pasivitate aproape 3 ani sperând că poate veți primi banii luna viitoare! Acționați!

Legea vă dă dreptul ca în acțiunea formulată în instanță să solicitați de la angajator ca pe lângă salariile restante să fie obligat să vă achite o dobândă legală corespunzătoare acestor drepturi salariale. Această plată a dobânzii pentru întârzierea plății salariului este egală cu rata dobânzii BNR plus patru puncte procentuale. De asemenea, aveți dreptul să cereți ca drepturile salariale restante să fie actualizate cu indicele de rată a inflației. Legea vă oferă aceste drepturi pentru a descuraja abuzul angajatorului care nu achită salariile și pentru a vă oferi posibilitatea de a vă recupera creanța la valoarea reală.

Practic, doar în cadrul unei acțiuni în instanță puteți beneficia de dreptul de a primi suma actualizată cu rata inflației la care se adaugă și dobânda legală.

Ce faci dacă angajatorul nu respectă hotărârea judecatorească prin care este obligat să-ți achite salariile restante?

În cazul în care în 15 zile de la data la care angajatorul primește solicitarea de a achita salariile restante actualizate cu rata inflației plus dobânda legală (aspecte stabilite de instanță printr-o hotărâre judecatorească definitivă și irevocabilă) și refuză acest lucru, atunci este pasibil de închisoare de la  3 luni la 6 luni sau amendă.

Cum îți recuperezi drepturile bănești dacă angajatorul este în faliment, insolvență?

 Dacă angajatorul este în faliment și acest lucru este stabilit prin hotărâre judecatorească definitivă și dreptul de administrare al societăți este ridicat, atunci se poate accesa Fondul pentru plata creanțelor salariale. Din păcate puțini patroni cunosc faptul că au dreptul de a primi bani de la stat pentru a plăti salariile restante. Dacă patronul  nu întreprinde nimic, o pot face angajații care în caz de faliment sau lichidare judiciară dobândesc calitatea de creditori privilegiați pentru drepturile lor bănești care se vor plăti înaintea altor creditori ai angajatorului.

Rețineți că suma maximă acordată din acest Fond pentru fiecare angajat nu poate depăşi echivalentul a trei salarii medii brute pe economie și nu se pot plati salarii mai vechi de trei luni. Chiar dacă datoriile pe care angajatorul le are față de salariați depășesc această sumă sau dacă în contractul de muncă sunt prevăzute mai multe salarii compensatorii, suma care se primește nu poate depăşi trei salarii medii.

Cererea pentru aceste sume poate fi depusă atât de angajatorul care nu a mai avut bani să achite salariile înainte de a intra în faliment, cât şi de salariaţi ori de sindicat şi ar trebui să fie soluţionată în 45 de zile.

Solicitarea de accesare a Fondului se depune la agenţia locală de ocupare a forţei de muncă și trebuie să cuprindă:

– o cerere;

– o copie a hotărârii judecătorești definitive de deschidere a procedurii de insolvenţă;

– situaţia datoriilor salariale;

– copii de pe statele de plată, de pe fişele de lichidare ale persoanelor ale căror raporturi de muncă au încetat.

Ce este Fondul pentru plata creanțelor salariale?

Fondul are ca resurse financiare contribuţiile lunare plătite de către angajatori, dar şi veniturile reprezentând dobânzi şi majorări de întârziere pentru neachitarea în termenul de plată a acestei contribuţii de către angajatori. Fiecare angajator contribuie lunar cu suma de 0,25 % din fondul total de salarii brute lunare realizate de salariați.

Din resursele Fondului se achită următoarele categorii de creanţe salariale:

a) salariile restante;

b) compensaţiile băneşti restante, datorate de angajatori pentru concediul de odihnă neefectuat de salariaţi, dar numai pentru maximum un an de muncă;

c) plăţile compensatorii restante, în cuantumul stabilit în contractul colectiv de muncă şi/sau în contractul individual de muncă, în cazul încetării raporturilor de muncă;

d) compensaţiile restante pe care angajatorii au obligaţia de a le plăti, potrivit contractului colectiv de muncă şi/sau contractului individual de muncă, în cazul accidentelor de muncă sau al bolilor profesionale;

e) indemnizaţiile restante, pe care angajatorii au obligaţia, potrivit legii, de a le plăti pe durata întreruperii temporare a activităţii.

Rețineți că din acest Fond nu se suportă contribuţiile sociale datorate de angajatorii în stare de insolvenţă!

Chiar dacă angajatorul este în faliment, puteți să vă recuperați grație acestui fond o sumă de bani egală cu trei salarii medii pe economie. Dacă angajatorul nu accesează acest Fond din neștiință sau dezinteres, legea vă dă posibilitatea să vă cereți drepturile și să le obțineți!

Așadar, chiar dacă angajatorul este în faliment nu o să vă alegeți cu praful de pe tobe, măcar puteți obține o sumă de bani egală cu trei salarii medii pe economie. Tot e ceva, decât nimic!

Aflând despre posibilitățile pe care le are pentru a-și obține drepturile, prietenul meu a înțeles că stând în pasivitate fără să lupte pentru ce i se cuvine, nu va reuși să obțină nimic, pentru că în viață “dacă lupți poți să pierzi, dacă nu lupți ai pierdut deja.”

Cabinetul de Avocat „Cristian Ioan” vă oferă servicii juridice complete, practicând onorarii foarte avantajoase.

SURSA: lexcafe.ro

Proceduri rapide de recuperare a creanţelor

STIRI 7 ianuarie 2013 Comentarii: 2

Procedura somației de plată se utilizează numai pentru creanțe reprezentând obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege și carecuperare debitre atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.

Ordonanța de plată deține o arie mai restrânsă de aplicare, în sensul că ea reglementează recuperarea creanțelor reprezentând sume de bani ce rezultă din contracte comerciale încheiate între comercianți și între comercianți și autorități contractante.

Atât procedura somației cât și cea a ordonanței de plată se referă la creanțe certe, lichide și exigibile, numai că în ce privește somația de plată acestea trebuie să rezulte din drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații, pe când în cazul ordonanței de plată creanțele trebuie să rezulte din contracte comerciale ce au ca obiect furnizarea unor bunuri sau prestarea de servicii, nu însa și executarea de lucrări. Totodată sunt excluse prin prevedere expresă din sfera de aplicare a ordonanței de plată creanțele înscrise la masa credală din cadrul procedurii insolvenței și cele rezultate din contracte încheiate între comercianți și consumatori.

Pentru iniţierea acestor două proceduri nu este necesară parcurgerea în prealabil a etapei concilierii directe prevăzută de art.720 ind.1 c.pr.civ., deşi numai OUG nr.119/2007 prevede în mod expres acest aspect.

Cererile întemeiate pe cele două proceduri se depun la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă. Competenţa instanţei se verifică din oficiu.
În plus, OUG nr.119/2007 prevede că cererea privind creanţa de plată a preţului rezultând dintr-un contract de achiziţie publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii se depune la instanţă de contencios administrativ competentă, care va aplica pentru soluţionarea cauzei prevederile acestei ordonanţe.
Textul de lege care cuprinde această prevedere expresă se coroborează cu dispoziţiile art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004 astfel determinându-se competenţa Tribunalului pentru cazul când contractul este încheiat cu o autoritate contractantă locală sau judeţeană, sau a Curţii de apel pentru cazul când contractul este încheiat cu o autoritate contractantă centrală.

Pentru soluţionarea cererilor, în cadrul ambelor proceduri, judecătorul dispune citarea părţilor potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă referitoare la pricinile urgenţe, pentru explicaţii şi lămuriri.
În citaţie, în cadrul procedurii OUG nr.119/2007, se va preciza că cel mai târziu în ziua fixată pentru înfăţişare, debitorul este obligat să depună întâmpinare sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică (instanţa putând astfel considera că o recunoaștere a pretenţiilor creditorului în cazul nedepunerii întâmpinării), pe când în cadrul procedurii OG nr.5/2001 în citaţie se va preciza numai că debitorul poate să depună întâmpinare, nu se pune în vedere însă vreo sancţiune pentru cazul nedepunerii întâmpinării.
În ce priveşte probele, în cazul somaţiei de plată acestea trebuie să constea în înscrisuri însuşite de părţi (de regulă, facturile acceptate la plată reprezentând dovada de bază utilizată), pe când în cazul ordonanţei de plată acestea sunt mai flexibile, adică pe lângă facturi şi contracte se pot depune şi alte documente care atestă creanţa ( exemplu, corespondenţa cu debitorul, declaraţii ale părţilor, etc.).
În situaţia în care creditorul declară că a primit plata sumei datorate instanţa ia act de această împrejurare printr-o încheiere irevocabilă, în cadrul ambelor proceduri, însă în cazul în care părţile ajung la o înţelegere asupra plăţii, în cadrul procedurii somaţiei de plată, instanţa pronunţă o încheiere irevocabilă, care constituie titlu executoriu, pe când în cadrul procedurii ordonanţei de plată, instanţa pronunţă o hotărâre de expedient, care constituie titlu executoriu.
În situaţia în care debitorul îşi recunoaşte parţial datoria, în cadrul ambelor proceduri, instanţa emite o hotărâre de admitere în parte, acest aspect reieşind în mod implicit din art.9 OG nr.5/2001 şi, respectiv, explicit din art.10 alin.2 OUG nr.119/2007.
Cererea creditorului care nu este întemeiată va fi respinsă de către instanţă printr-o ordonanţă irevocabilă în cadrul procedurii somaţiei de plată, şi, respectiv, printr-o încheiere irevocabilă în cadrul procedurii ordonanţei de plată, caz în care creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun. Când instanţa consideră că cererea creditorului este întemeiată, în cadrul procedurii somaţiei de plată, va emite o ordonanţă care va conţine somaţia de plată către creditor precum şi termenul de plată, iar în cadrul procedurii OUG nr.119/2007 instanţa va emite o ordonanţă de plată care va conţine suma şi termenul de plată, hotărâri împotriva cărora debitorul va putea formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare (iar pentru ordonanţa pronunţată în temeiul OG nr.5/2001 şi de la înmânare).

În cazul somaţiei de plată ordonanţa pronunţată de instanţă NU constituie titlu executoriu, ea trebuind să fie investită cu formulă executorie (excepţie făcând încheierea irevocabilă prin care s-a luat act de primirea datoriei sau de înţelegerea părţilor), în schimb

în cazul ordonanţei de plată hotărârea pronunţată constituie titlu executoriu.
Ordonanţa pronunţată pe calea somaţiei de plată se comunică prin scrisoare cu confirmare de primire, ceea ce duce în practică la situaţii în care aceasta nu se poate înveşti decât cu greutate în cazul în care debitorul refuză să semneze de primire.
Ordonanţa de plată pronunţată pe calea procedurii prevăzute de OUG nr.119/2007 se comunică potrivit prevederilor codului de procedură civilă.
Cererea în anulare introdusă de către debitor se soluţionează de instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă. Dacă se admite, instanţa va pronunţa o hotărâre irevocabilă prin care va anula hotărârea atacată.
În cadrul procedurii OUG nr.119/2007 cererea în anulare nu suspendă executarea, excepţie făcând situaţia în care suspendarea va fi încuviinţată totuşi de către instanţă însă numai cu dare de cauţiune al cărui cuantum va fi stabilit de aceasta.

Un aspect important de reţinut este şi acela că împotriva executării silite debitorul poate face contestaţie la executare, potrivit dreptului comun, însă în cadrul contestaţiei împotriva ordonanţei de plată pronunţată în baza OUG nr.119/2007 nu se pot invoca decât aspecte legate de procedura de executare, pe când în cadrul contestaţiei împotriva ordonanţei pronunţată în baza OG nr.5/2001 debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepţia cazului în care debitorul a formulat cerere în anulare.
Ambele proceduri urgente prevăd că cererea creditorului se timbrează cu o taxă fixă de 39 lei.

SURSĂ: Baroul Bucureşti