Arhive pe etichete: avocat

Guvernul abrogă textele privind secretul bancar şi profesional din Legea de funcţionare a DNA-DIICOT

Guvernul a abrogat textele referitoare la secretul bancar şi cel profesional din legea specială privind prevenirea spălării banilor, precum şi din cele de organizare şi funcţionare a DNA şi DIICOT, printr-un proiect de lege aprobat în şedinţa de marţi.secret

Documentul include o serie de măsuri pentru punerea în aplicare a Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesuale penale.

„Au fost abrogate textele referitoare la secretul bancar şi cel profesional din legea specială privind prevenirea spălării banilor, precum şi din cele de organizare şi funcţionare a DNA şi DIICOT. Au fost abrogate şi dispoziţiile din Legea 86/2006 privind Codul vamal, care prevedeau că, în cazul infracţiunilor vamale, datoria vamală serveşte la determinarea temeiului de pornire a urmăririi penale”, arată Guvernul într-un comunicat.

În privința secretului profesional al avocatului această măsura legislativa nu poate fi decât un precedent foarte periculos.

Potrivit distincţiei între tehnicile de supraveghere (interceptarea convorbirilor şi comunicărilor, accesul la un sistem informatic, supravegherea video, audio) şi tehnicile de cercetare (utilizarea investigatorilor sub acoperire, participarea autorizată la anumite activităţi), este stabilit principiul conform căruia tehnicile de supraveghere sunt dispuse de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, iar tehnicile de cercetare de către procurori. Guvernul susţine că acest principiu este în concordanţă atât cu practica CEDO, cât şi cu legislaţiile altor state din Uniunea Europeană.

Executivul mai arată că a fost reconsiderată procedura camerei preliminare din perspectiva raportului dintre judecătorul care soluţionează fondul cauzei (chemat să decidă asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei) şi judecătorul de cameră preliminară (chemat să decidă care acte ale procurorului sunt valabile şi în baza căror probe urmează a fi soluţionat fondul). S-a adoptat astfel soluţia potrivit căreia judecătorul care exercită funcţia de verificare a legalităţii trimiterii în judecată să exercite în continuare funcţia de judecată în aceeaşi cauză.

SURSA: mediafax

Instanţa supremă va rejudeca dosarul angajărilor ilegale din MAI

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, luni, să caseze decizia din 7 mai în dosarul angajărilor ilegale în Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), care prevedea pedepse de cel mult un an de închisoare cu suspendare şi amenzi administrative, şi să reţină cauza, pentru rejudecare, potrivit Mediafax.mai

Completul de cinci judecători ai instanţei supreme a finalizat, în 3 decembrie, judecarea recursurilor la hotărârea din 7 mai făcute de Parchet şi de inculpaţi, hotărând admiterea acestora.

Concret, cei cinci magistraţi au desfiinţat decizia completului inferior, de trei judecători, al aceleiaşi instanţe şi au hotărât ca întreg cazul să fie rejudecat de către instanţa de recurs.

„Casează sentinţa atacată şi reţine cauza spre rejudecare în fond. (…) Fixează termen de judecată la data de 11 februarie 2013, ora 13:00, cu citarea părţilor”, se arată în minuta deciziei definitive a celor cinci judecători.

Decizia completului de cinci al ICCJ nu a fost luată cu unanimitate, judecătorul Lucia Rog hotărând achitarea lui Cristian Baci şi a lui Valentin Opriţescu, pentru abuz în serviciu, fiindcă faptelor acestora le lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii.

În 3 decembrie, procurorul a cerut condamnarea la pedepse cu închisoare în cazul lui Olimpiodor Antonescu, Nicolaie Rugină, Marian Grigoroiu şi Constantin Stoleriu.

În cazul lui Antonescu şi Rugină, procurorul le-a arătat judecătorilor că aceştia se fac vinovaţi de faptele pentru care au fost acuzaţi şi trimişi în judecată şi că prima instanţă, respectiv completul de trei judecători de la ICCJ, nu a fructificat probele acuzării.

Despre Antonescu, procurorul a arătat că acesta cunoştea activităţile şi că nu a luat nicio măsură pentru respectarea legalităţii în cazul concursului în urma căruia mai multe persoane au fost angajate ilegal în minister.

Procurorul a arătat că, potrivit interceptărilor, Antonescu a fost sunat de un alt inculpat, Adrian Pătraşcu, care i-a spus că se doreşte ocuparea a trei posturi.

Despre Nicolaie Rugină, procurorul a arătat că a semnat cele două raporturi ce priveau organizarea concursului şi că nu l-a notat pe martorul Cornel Faris, deşi regulamentul prevedea că orice membru al comisiei de concurs putea să puncteze şi să examineze candidaţii.

În aceste condiţii, anchetatorii a cerut stabilirea unor pedepse în cazul celor patru inculpaţi achitaţi de către instanţa de fond.

Avocaţii au arătat, pe rând, că faptele de care sunt acuzaţi inculpaţii din acest dosar nu sunt dovedite de probele aduse de anchetatori şi că, în cazul acestora, se impune achitarea.

Apărătorul unuia dintre inculpaţi a arătat, astfel, că posturile despre care acuzarea spune că au fost ocupate ilegal erau „posturi în plată”, explicând că statul român plătea practic bani pentru acestea.

În replică, procurorul a arătat că toate ordinele şi derogările ce s-au făcut pentru susţinerea acelor concursuri „s-au făcut, în mod clar, pentru favorizarea unor persoane”.

În ultimul cuvânt, tot inculpaţi au arătat că au vechime şi experienţă în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), iar unul singur a admis că nu a văzut şi nu a citit în detaliu rapoartele pe care le-a semnat.

Marian Grigoroiu le-a arătat judecătorilor că activează în MAI de 35 de ani, fiind angajat încă de la vârsta de 18 ani în această structură. El a arătat că începe munca la 7 dimineaţa şi că iese de la serviciu în jurul orelor 20:00-21:00. „Ştiu că nimic nu mă exonerează de răspundere, dar vă spun, omeneşte, că nu am putut să văd acele rapoarte”, le-a arătat Grigoroiu judecătorilor.

Instanţa supremă a rămas în pronunţare în acest caz, decizia pe care o va lua completul de cinci judecători urmând să fie definitivă.

În 7 mai, ICCJ a hotărât pedepse de cel mult un an de închisoare cu suspendare şi amenzi administrative în dosarul angajărilor ilegale din MAI, decizia nefiind însă definitivă.

Instanţa supremă a respins atunci cererea formulată de reprezentantul Parchetului de pe lângă ICCJ de schimbare a încadrării juridice dată faptei inculpatului Antonescu Olimpiodor prin rechizitoriul din infracţiunea de neglijenţă în serviciu în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice. Fostul inspector general al Jandarmeriei Române a fost astfel achitat pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu.

Adrian Pătraşcu, fost director general al Direcţiei Generale Management Resurse Umane din MAI, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.

Constantin Baci, fost secretar general al MAI, a primit opt luni de închisoare cu suspendare, pentru aceeaşi infracţiune.

Ion Valentin Opriţescu, fost director general al Direcţiei Generale Financiare din MAI, a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare, tot pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.

Nicolaie Gheorghe Rugină, fostul prim-adjunct al lui Olimpiodor Antonescu, a fost achitat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual. Împotriva lui Rugină a fost dictată, în schimb, o amendă administrativă de 1.000 de lei.

Tot o amendă administrativă, de 800 de lei, a fost dictată împotriva lui Marian Valentin Grigoroiu, fost director al Direcţiei Resurse Umane din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, care a fost achitat de abuz în serviciu contra intereselor publice şi complicitate la fals intelectual.

În acelaşi dosar, a fost achitat şi Constantin Stoleriu, fost ofiţer în cadrul Direcţiei Generale Management Resurse Umane din MAI, trimis în judecată pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Totodată, ICCJ a respins ca nefondată acţiunea civilă exercitată de partea civilă Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Procurorii Parchetului ICCJ ceruseră condamnarea lui Constantin Baci şi a lui Adrian Pătraşcu la pedepse cu executare, precum şi pedepse cu suspendare pentru ceilalţi inculpaţi, în timp ce apărarea a cerut achitarea.

În iulie 2011, procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-au trimis în judecată pe Olimpiodor Antonescu, fostul inspector general al Jandarmeriei Române, acuzat de neglijenţă în serviciu şi pe Nicolaie Gheorghe Rugină, fostul său prim-adjunct, acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual.

În acest dosar sunt judecaţi şi Constantin Baci, fost secretar general în MAI, Adrian Pătraşcu, fost director general al Direcţiei Generale Management Resurse Umane din MAI, şi Ion Valentin Opriţescu, fost director general al Direcţiei Generale Financiare din MAI, toţi fiind acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Procurorii i-au trimis în judecată şi pe Constantin Stoleriu, fost ofiţer în cadrul Direcţiei Generale Management Resurse Umane din MAI, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice şi pe Marian Valentin Grigoroiu, fost director al Direcţiei Resurse Umane din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi complicitate la fals intelectual.

Potrivit procurorilor, în toamna anului 2010, în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au fost deblocate posturi „în scopul exclusiv al angajării ilegale a patru persoane”, una direct într-o funcţie de autoritate publică din MAI şi celelalte trei pe funcţii de ofiţeri.

SURSA: România Liberă

Comisia Europeană confirmă oficial faptul că raportul pe justiţie din cadrul MCV va fi prezentat în ianuarie

Mark Gray, purtător de cuvânt al Comisiei Europene (CE), a confirmat luni pentru Agerpres că raportul pe justiţie din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) va fi prezentat de executivul comunitar în luna ianuarie, fără a preciza însă un calendar în acest sens.ue

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că în luna ianuarie va avea loc o nouă vizită a CE privind raportul MCV, punctând că ar putea reveni problema că parlamentul se opune cercetării unor politicieni pe care Parchetul vrea să-i ancheteze.

‘În vederea raportului pe justiţie cu tot ce presupune aceasta, inclusiv auxiliari (avocatură), începând cu 11 ianuarie sau 11-12 ianuarie, vom avea o nouă vizită a Comisiei Europene. În modul cel mai sincer vă spun că mă îngrijorează faptul că avem restanţe parlamentare – şi nu vreau să le numesc, le ştiţi foarte bine. S-ar putea să revină problema de acum doi ani când în raport aveam menţiuni despre faptul că parlamentul se opune anchetării unor politicieni pe care parchetul vrea să-i ancheteze, nu să-i aresteze. Acest punct v-aş ruga să-l aveţi în atenţie ca o prioritate zero a viitorului parlament, dincolo de validarea guvernului”, a spus şeful statului.

Este pentru prima dată când Comisia Europeană confirmă în mod oficial faptul că raportul suplimentar din cadrul MCV va fi prezentat în ianuarie, după ce până în prezent executivul comunitar a preferat să reitereze public cel puţin în două rânduri termenul comunicat în iulie pentru publicarea acestuia, respectiv până la finalul lui 2012. Conform unor surse europene, motivul amânării, care nu a fost niciodată făcut public în mod oficial de CE, ar fi faptul că înainte de publicarea raportului trebuia să aibă loc o misiune de evaluare după alegeri, care însă nu putea să vină în România înainte de formarea unui guvern şi votarea lui de către parlament. Premierul Victor Ponta a fost nominalizat luni premier de către preşedintele Traian Băsescu şi guvernul său ar putea primi girul parlamentului până la finalul săptămânii.

A doua zi după alegerile de la 9 decembrie, purtătorul de cuvânt al CE Alejandro Ulzurrun de Asanza y Munoz a spus că raportul privind progresele din justiţie ale României din cadrul MCV va ţine cont de ceea ce va urma după alegerile parlamentare din România, în funcţie de care va fi stabilită şi data publicării acestuia.

‘Cum am precizat în vară, Comisia va da publicităţii raportul său care analizează progresele făcute de România după luna iulie. În acest raport va fi important să fie luată în considerare urmarea alegerilor de duminică şi data publicării raportului va fi determinată exact de ce va urma după alegeri. Deci nu pot furniza o dată exactă pentru raport pentru că trebuie luată în calcul urmarea alegerilor’, a declarat Alejandro Ulzurrun de Asanza y Munoz.

Întrebat dacă CE mai are timp să dea publicităţii raportul din cadrul MCV în acest an, în condiţiile în care săptămâna viitoare are loc ultima întrunire a Colegiului comisarilor, purtătorul de cuvânt al executivului comunitar a spus la 10 decembrie că nu poate comenta în acest moment asupra unei schimbări a datei publicării raportului. ‘Vom vedea ce urmează după alegeri şi în funcţie de asta vom lua o decizie privind data publicării raportului’, a adăugat el.

SURSA: AGERPRES

După 17 ani de pușcărie, din 25 de condamnare executați pe nedrept pentru crimă, Mihai Moldoveanu va sta din nou in fața judecătorilor Înaltei Curți, la rejudecarea recursului

eroare judiciara“Recunoașterea legală a nevinovăției mele va fi o lecție care sper sa nu se mai repete în cazul altor oameni nevinovați”. Ironia sorții, Moldoveanu îl are ca profesor, la Drept, chiar pe președintele completului care l-a condamnat – judecătorul suprem Ioan Griga.

Mihai Moldoveanu. Data nasterii: 7 noiembrie 1967. Condamnat la 25 ani închisoare. Penitenciarul Jilava. Acuzația: omor deosebit de grav. Decizia de condamnare definitivă: 7 noiembrie 2000. Azi liber, după 17 ani de luptă cu sistemul, timp în care a strigat tot timpul că este nevinovat. Ziua eliberării: 6 noiembrie 2012. Coincidența acestor date sa fie karma sau altceva? Condamnarea: eroarea gravă a unor anchetatori care s-au încăpățânat să trimită un om nevinovat după gratii. Mihai Moldoveanu a fost ofițer genist, avea o viață liniștită și o familie frumoasă, era tatăl unei fetițe pe care o ține minte ca atunci, o păpușică șatenă, cu ochii căprui, care învățase să-l strige oridecâte ori venea acasă. Azi, din acel om fericit stă în fața noastră o persoana slăbită, ce pare împăcată cu soarta, dar efervescența căutării dreptății e decopertată de ochii vii prin care încearcă să explice durerea anilor pierduți în spatele gratiilor, a vieții care s-a scurs printre zăbrelele ce încorsetează sufletul oricărui nevinovat ajuns să ispășească o pedeapsa nemeritată. Tot ce-și dorește este să demonstreze întregii lumi că nu a ucis. Și are puterea să o ia de la capăt, să refacă drumul de acolo de unde l-a lăsat, crede încă în oameni și în iubire, iar acestea nu pot fi decât atu-uri pentru a dovedi și Justiției că e nevinovat. Azi, Mihai Moldoveanu e student la Drept, iar unul dintre profesorii lui, Ioan Griga, ironia sorții, este fostul președinte al completului care l-a condamnat definitiv la 25 de ani de pușcărie. În acest timp, adevăratul asasin a avut libertatea de a ucide în continuare. Oare de cate ori?

Sunteți, în sfârșit, liber, după ce ați stat în pușcărie ca urmare a unei condamnări strâmbe, una dintre cele mai urâte erori judiciare cu care România se împovărează la bilanțul Justiției postdecembriste. Cum a fost prima gură de aer în libertate ?

Primul meu gând a fost să-mi sun avocata, pe doamna Alina Cojocaru, cea care s-a zbătut timp de șapte ani și jumătate ca să demonstreze că sunt nevinovat. După care, gândul meu a fost să-mi văd familia, dar încă nu am ajuns, pentru că rudele mele se află la Focșani și eu am interdicție încă, și nu pot părăsi o anumita zona. Mă aflu, actualmente, la dispoziția poliției și mâine, 20 noiembrie 2012, va trebui să mă prezint la Secția 10, unde a sosit dosarul meu, trimis de la Sfântu Gheorghe și să aflu ce condiționalități trebuie sa respect. Eu am fost arestat pe 11 ianuarie 1996 de către polițiștii de la IPJ Bihor. De atunci, o singură dată am mai fost în libertate ca urmare a deciziei Curții de Apel Oradea, care mă achitase. Asta se întampla pe 7 mai 1999.

Și când ați fost reîncarcerat?

Pe 26 ianuarie 2001, ca urmare a deciziei de condamnare dată de Curtea Suprema de Justiție, când am fost dus la Spitalul Penitenciar Jilava și după aceea am fost trimis pe Penitenciarul Rahova.

Cum este, domnule Moldoveanu , să stai în pușcărie nevinovat? E un coșmar și-o zi darămite atâția ani…

Da, asa e, un coșmar pe care-l trăiești zilnic, în fiecare secundă petrecută în spatele gratiilor. Penitenciarul nu este nici mânăstire, nici stațiune de vacanta, acolo te afli în mijlocul unei ”faune” extrem de diversificate și trebuie să supraviețuiești.

Și ce v-a ținut tare în toată perioada aceasta ?

Faptul că trebuia să-mi dovedesc nevinovăția, lucru pe care vreau să-l fac acum, pentru mine în primul rând și pentru familia mea, dar și pentru toți cei care m-au ajutat în această perioadă și au fost alături de mine. Pe de alta parte, recunoașterea legală a nevinovăției mele va fi o lecție care sper să nu se mai repete în cazul altor oameni nevinovați ce se trezesc că ispășesc, din cauza unor circumstanțe de neînțeles create la nivelul sistemului judiciar, pedepse ce le aparțin altora, necondamnați încă.

Îl urâti pe procurorul Florin Demian? Cel care v-a trimis în judecată pentru acel omor deosebit de grav care a avut loc în Oradea pe 31 octombrie 1995? Îi reproșați și altceva decât incompetență?

Nu urăsc pe nimeni. Nici pe procurorul Demian, nici pe altcineva, pentru că nici măcar ură nu merită! Ceea ce însă le reproșez tuturor celor care mi-au distrus viata este faptul că au dat dovadă de o crasa lipsă de profesionalism și, mai grav decât atâta, au dovedit o lipsă de conștiință de neimaginat.

La vremea la care erați interogat pentru acea crimă ați fost bătut? Ați fost presat cu diverse lucruri? Amenințat?

Vreo luna și jumătate, nu exagerez, nu a fost o bătaie, ci mai degrabă o tortură, și fizică și psihică. Eram scos la ancheta de mai multe ori pe zi, interogat de niște așa ziși domni polițiști, care n-au știut decât să apeleze la pumni și la violențe de toate tipurile. Am fost bătut cu bastonul la palme, la tălpi, imobilizat fiind de 4-5 inși, toți niște gealați, am rezistat. Am să vă rog să vă imaginați că sunteți luați de pe stradă, arestați și apoi torturați fizic ca să spuneți ce aveți pe suflet. E ca și cum v-ați trezi că la spovedanie vă ia preotul la pumni ca să-i spuneți ce păcate vrea el să audă din gura dumneavoastră și nu ce păcate aveți de fapt. E inimaginabil. Cam așa a fost și cu mine. Asta a durat cam o luna și jumătate. Timp în care eu am stat în arest. Am aflat ce se întâmplase, adică de acea crimă, din cameră, de la un alt arestat.

Până la urmă, ați recunoscut vreodată la anchetă că sunteți vinovat?

Eu am zis întotdeauna că nu am recunoscut și nu am ce să recunosc, pur și simplu, vreo două săptămâni am încercat să merg pe varianta lor ca să înteleg dacă cei doi amici sunt implicați în asta și eu nu știam nimic. După aceea, am tot încercat să le explic anchetatorilor că este cât se poate de clar că nu pot fi acuzat de o faptă pe care n-am săvârșit-o. Acest lucru nu a interesat pe nimeni. Mi-a fost teamă la un moment dat să nu-mi fabrice probe, cum auzisem că se întâmplase în timpul lui Ceaușescu cu alte crime în care nu existau autorii. Dumnezeu a ținut cu mine și nu s-a întâmplat așa ceva.

Cu toate acestea acestea, să zicem că procurorul a fost un incompetent, dar cum catalogați modul în care ați fost judecat? Nu de altceva, dar instanța e cea care cenzurează toate greșelile sau erorile procurorilor.

În cazul meu, instanța Tribunalului Bihor a fost cea care a continuat să greșească și ea dar să și acopere greșelile procurorilor. Dovada este interdicția pe care mi-a dat-o judecătorul Adrian Popa de la Tribunalul Bihor, de a lua legătura cu presa și cu poliția. Mai târziu, acest domn judecător a avut propriile sale probleme cu sistemul și se pare că undeva acolo, există o balanță în care sunt puse greșelile personale și tocmai aceste greșeli se întorc împotriva ta!

Iată însă că tot un judecător a fost cel de la care v-a sosit „luminița de la capătul tunelului”, adică ieșirea spre libertate. Cum s-a putut?

De fapt, au fost doi. Doi judecători, Gheorghe Groza și Florica Roman, de la Curtea de Apel Oradea, care au dat dovada la vremea respectivă de un curaj fantastic. Deși existau presiuni foarte mari asupra lor, deși eram arătat cu degetul ca un odios asasin, ei au fost cei care și-au pus primele întrebări și au extins cercetarea judecătorească. În urma unui proces ca la carte, cei doi magistrați au ajuns la concluzia că sunt nevinovat și că toate probele administrate nu duc către mine, ci către altcineva. Spre exemplu, amprentele găsite pe mașina victimei, care aparțineau asasinului adevărat, cu sângele mortului.

Și cum vă explicați că această probă nu a fost comparată cu amprentele dumneavoastră în timpul anchetei? Sau a fost?

Ba da, au fost comparate, aici este marea bubă pe care eu nu am înțeles-o. În timpul anchetei, s-a făcut această comparație a amprentelor mele cu cele găsite pe capota mașinii respective, numai că nu s-a consemnat că ele nu coincid. Asta mi-a dovedit că ei, anchetatorii, deși știau că nu eu sunt asasinul, au preferat să mă trimită pe mine în judecată.

De ce pe dumneavoastră și nu pe orice alt trecător?

Pentru că pur și simplu m-am aflat la locul nepotrivit, adică în orașul Oradea, și la momentul nepotrivit. Neșansa mea a fost ca cei doi amici ai mei să încerce să tâlhărească un taximetrist, chiar în seara aceea, pe 31 octombrie 1995, și ceva mai încolo a fost găsit și taximetristul mort. După ce am fost arestați toți trei, crezându-se că tot ei sunt cei care au acționat și l-au omorât pe taximetristul respectiv, eu m-am trezit din poziția de martor indirect la tentativa lor de tâlhărie, în autor principal la omor, instigator la infracțiunea lor de tâlhărie.

Evident, luptați acum pentru a fi judecat corect recursul. Sperați în dreptate până la capăt?

Speranța n-am să mi-o pierd niciodată. Cu toate acestea, nu uit o clipa că trăiesc în România și că oricând poți fi victima unei nedreptăți. Am, însă, o datorie față de copilul meu.

Aveți un copil? Câți ani are?

Are 19 ani. Nu am văzut-o de 16 ani, 10 luni și 8 zile. Aceasta a fost cea mai cruntă pedeapsă a mea, tortură a mea. Nici nu mă mai cunoaște. Am să o caut, știu că este undeva în Germania, dar indiferent unde s-ar afla, fata mea trebuie să știe că tatăl ei nu a fost un criminal și că lucrul acesta se va dovedi în cele din urmă. Evident, acest prejudiciu incomensurabil, pierderea familiei mele, nici un judecător din lumea asta nu mi-l mai poate acoperi. Cât despre cei 17 ani care macină sufletul mai mult decât cancerul trupul, nici pe ei nu mi-i mai dă nimeni înapoi. Ceea ce mă face să am speranța că sistemul judiciar românesc nu este și el pierdut precum anii mei din viață, este faptul că mai există și judecători ca domnul Gheorghe Groza și doamna Florica Roman. Apoi, a mai fost o judecătoare la Înalta Curte de Casație, doamna Mădălina Cristina Buta, care a făcut opinie separată la rejudecarea recursului și a cerut expertize peste expertize. De aceea vă spun că am o bucată de optimism dur care mă obligă să merg până la capăt. Pentru că există și astfel de oameni care atunci când au jurat sa judece drept, nu calcă strâmb. Din asta e formată speranța mea.

SURSA:luju.ro

CEDO: România plătește 8.000 de euro pentru că nu a acordat concediu parental

Un cetățean român urmează să primească 8.000 de euro de la statul român, drept despăgubiri morale, după o decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), având în vedere faptul că i-a fost refuzat concediul parental.
cedo
Gabriel Hulea, un român din Bacău, era electrician în armată când s-a născut al doilea copil al său, în 2001, iar soția sa a fost în concediu pentru îngrijirea copilului timp de 10 luni, după care s-a întors la serviciu pentru a rămâne în continuare titular al postului.

În septembrie 2002, românul a solicitat concediul parental, însa Ministerul Apărării Naționale i-a refuzat de mai multe ori cererea, deoarece acest concediu era rezervat doar femeilor.

Bărbatul s-a adresat și instanței prin intermediul avocaților săi, fiind de asemenea refuzat, iar Curtea Constituțională a fost sesizată și a constatat că legea cu pricina încalcă principiile egalității în fața legii și este discriminatorie din punct de vedere sexual.

Pe 16 martie 2005, însă, apelul lui Hulea a fost respins definitiv.

Românul a făcut astfel plângere la CEDO, avocatul său reclamând chiar faptul că refuzul concediului reprezintă o discriminare pe bază de sex, iar în acest caz a fost constatată încălcarea articolului care interzice discriminarea, dar și a celui privitor la viața privată și de familie.

În acest sens, CEDO a dispus plata a 8.000 de euro, pentru prejudiciul moral adus.

Decizia CEDO nu este finală, ea putând fi contestată și apoi judecată de Marea Camera.

SURSA: ziare.com

Transparency International cere instanțelor să respecte dreptul la informare al cetățenilor

tansparency internationalCu ocazia zilei internaționale a „dreptului de a ști”, Transparency International România a lansat cea de a doua ediție a Raportului privind modul în care instanțele si parchetele din România respectă dreptul de acces la informații de interes public.

„Raportul a fost realizat în baza unui proces de monitorizare derulat în lunile aprilie – iulie 2012, și pune în evidență o realitate îngrijorătoare – Deși în România dreptul de a ști este considerat drept constituțional, iar legea specială este în vigoare de mai bine de 12 ani, multe instante și parchete din România refuză să pună la dispoziția cetățenilor informații elementare cum ar fi datele de contact ale biroului de relații cu publicul sau informații despre localizarea registraturii în cadrul instituției”, se arata într-un comunicat remis Ziare.com de TI-Romania.

Realizatorii raportului spun că doar pentru o „categorie minoritară de instanțe și parchete” legea este obligatorie atât în litera cât și în spiritul ei, acestea înțelegând sa dea curs solicitărilor de informații de interes public „în mod complet și corect, și mai ales cu celeritate”.

TI-Romania salută exemplele de normalitate și solicită celorlaltor instanțe sau parchete să ia exemplul colegilor, care aplică aceeași lege ca si domniile lor, și să respecte și aplice legea cu bună credință, în litera și spiritul său, având în vedere că respectarea legii în România nu prea e facultativă.

De altfel, de la apariția Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, corpul avocațial a militat pentru punerea sa în aplicare în mod corect și fără echivoc. Numărul mare de dosare aflate pe rolul instanțelor judecătorești cu privire la obligarea instituțiilor statului de a furniza acest gen de informații, nu face decât să întărească observațiile Transparency International si ale avocaților români.

SURSA: ziare.com

Cel mai vechi dosar din România

Cazul „Thyssen”, cel mai vechi dosar aflat pe rolul instanțelor din România, care a împlinit deja 28 decalendar ani, a fost analizat de Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Dosarul are o miza de 48 de milioane de euro, reprezentând suma actualizată pe care o firmă româneasca pretinde, prin avocații săi că nu a încasat-o de la beneficiar, în prezent compania Thyssen Stahl, ca urmare a livrării unui vapor de tablă laminată, la începutul anilor 80.

Inspecția Judiciară a CSM a efectuat verificări în urma sesizării companiei Thyssen Stahl cu privire la modalitatea de înregistrare/repartizare a dosarului în căile ordinare/extraordinare de atac, precum și a diferitelor tipuri de cereri incidentale și accesorii.

Prin această sesizare, adresată și Ministerului Justiției, avocații companiei au invocat „caracterul vădit neechitabil al procedurii judiciare, încălcarea principiului securității raporturilor juridice de către instanțele de judecată din România și încălcarea flagrantă a instituției termenului rezonabil”.

Potrivit concluziilor Inspecției Judiciare, în afară de căile de atac și a doua contestații în anulare declarate împotriva deciziilor date în recurs, s-au promovat alte șapte căi extraordinare de atac.

La acestea s-au adăugat alte 20 de dosare pentru soluționarea incidentelor procedurale și a altor cereri accesorii ți incidentale.

În urma acestui control, Inspecția Judiciară propune CSM „modificarea Regulamentului de ordine interioară al instantelor, astfel încât să permită stabilirea unor reguli de repartizare, derogatorii de la dreptul comun, aplicabile cauzelor apreciate de lege ca având un caracter urgent și/sau înregistrează o durata considerabilă a procedurii, care sa permită stabilirea unor termene scurte”.

SURSA: ziare.com

CSM: Magistrații cu afecțiuni psihice pot fi suspendați

Suspendarea din funcție a unui magistrat cu afecțiuni psihice se poate dispune de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), dar doar dacă maladia respectivă este constatată de o comimagistratsie medicală printr-o expertiză de specialitate.

„Aplicarea practică a dispozițiilor art. 62 și 64 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, a ridicat mai multe probleme sub aspectul reglementării situației în care un magistrat este afectat de o maladie psihică de natură să-l împiedice în exercitarea funcției în mod corespunzător. Astfel, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 62 alin. (1) lit. b) și art. 64 alin. (1) din lege, suspendarea din funcție a unui magistrat pe motiv de afecțiune psihică se poate dispune de către CSM doar dacă maladia respectivă este constatata de o comisie medicală printr-o expertiza de specialitate”, informeaza CSM, potrivit EVZ.

Legea nu prevede în prezent nicio sancțiune pentru magistratul care refuza nejustificat să se prezinte la expertiza de specialitate, iar CSM este în imposibilitate de a dispune suspendarea acestuia din funcție pentru înlăturarea stării de pericol general.

Pe perioada suspendării din funcție pentru acest motiv, magistratului nu îi sunt plătite drepturile salariale iar intervalul de timp în care magistratul este suspendat nu constituie vechime în magistratura.

Au fost formulate propuneri legislative si pentru anumite categorii de boli fizice. „Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, marți, sesizarea Ministerului Justiției în vederea inițierii și promovării unui proiect de act normativ care sa fie înaintat Parlamentului României”, informează CSM

SURSA: ziare.com

BRD a sesizat organele de anchetă cu privire la mai multe scheme de finanţare ilegală

BRD a descoperit cu câteva luni în urmă câteva scheme de finanţare ilegală şi a sesizat organele penale, după care a întărit sistemele de control şi a desfăcut contractele de muncă ale salariaţilor care nu au respectat normele şi procedurile interne, a anunţat banca, în urma investigaţiei DIICOT.frauda

„BRD-Groupe Societe Generale, prin mecanismele proprii de control intern, a descoperit cu câteva luni în urmă diferite scheme de finanţare ilegală, care au avut loc în trecut. Banca a sesizat organele penale şi s-a constituit parte civilă. BRD colaborează în mod activ şi transparent cu organele de anchetă, în cadrul tuturor investigaţiilor care au fost şi sunt întreprinse”, se arată într-un comunicat al băncii, în legătură cu investigaţiile DIICOT privind fraude bancare de circa 85 milioane euro.

„Prejudiciile produse băncii au fost acoperite cu provizioane conform standardelor contabile internaţionale și se reflectă în situaţiile financiare publicate în mod regulat de bancă. Cuantumul prejudiciului nu aduce în niciun caz atingere solidităţii şi stabilităţii BRD”, se mai arată în comunicat.

DIICOT investighează un dosar de fraude bancare ce se ridică, potrivit anchetatorilor, la 85 de milioane de euro.

Anchetele Parchetului sunt binevenite şi vor descuraja pe cei tentaţi să comită astfel de fapte, a căror verificare nu intră în competenţa supravegherii BNR, dar ele sunt urmarea sesizărilor transmise de băncile în cauză şi chiar de BNR, afirmă a declarat şi Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din cadrul BNR.

„În legătură cu recentele evenimente privind fraude identificate în băncile româneşti, precizez că Banca Naţională a României, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, asigură supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit printr-un sistem de norme şi indicatori de prudenţă bancară care este urmărit atât la nivel individual, cât şi consolidat sau subconsolidat”, a spus el, citat de Mediafax.

BNR nu are prerogative legale pentru a verifica modul în care au fost acordate creditele sau cum au fost respectate normele proprii de creditare.

SURSA: jurnalul.ro

Comisia de la Veneția a formulat propuneri de revizuire a Constituției României

Comisia Europeana pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) a adoptat vineri avizul cu privire la măsurile luate de Guvernul și Parlamentul României în ceea ce privește alte instituții ale statului și cu privire la Ordonanța de Urgența pentru amendarea Legii comisia de la venetia47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, precum și vizând Ordonanța de Urgență pentru amendarea Legii 3/2000 privind organizarea referendumului, aviz solicitat de secretarul general al Consiliului Europei și de prim-ministrul Victor Ponta. Guvernul informează vineri, într-un comunicat de presa, că a luat notă de adoptarea avizului și că salută totodată „formularea de către Comisia de la Veneția a unui set de propuneri de revizuire a Constituției României, având drept scop consolidarea cadrului constituțional”.

Potrivit comunicatului, „Guvernul României consideră că este important faptul că aceste propuneri privesc unele dintre elementele cele mai importante ale Constituției, identificate de toți actorii politici ca impunând necesitatea unei viitoare revizuiri:

– regimul ordonanțelor de urgență, cu privire la care Comisia de la Veneția constată că acest instrument a fost utilizat în mod abuziv de guvernul anterior – 140 de ordonanțe de urgentă fiind adoptate in 2011 – și în privința cărora se recomandă, ca soluții alternative, accelerarea procedurii legislative și consolidarea utilizării ordonanțelor simple, pe bază de delegare legislativă;

– procedura suspendării Președintelui României, cu privire la care Comisia de la Veneția propune să fie transformată într-o procedură de răspundere juridică, inițiată de Parlament;

– instituția Avocatului Poporului, cu privire la care Comisia recomandă ca principalele elemente ale statutului și competențele cele mai importante să fie reglementate în Constituție;

– clarificarea departajării competențelor Primului-ministru și Președintelui, în special în ceea ce priveste politica externă și în relația cu Uniunea Europeană”.

Guvernul mai menționează în comunicat că „apreciază pozitiv salutarea, de către Comisia de la Veneția, a faptului că deciziile Curții Constituționale, în special cele referitoare la aspecte privind referendumul pentru demiterea Președintelui, au fost respectate. Totodată, Comisia de la Veneția a reținut că legislația referitoare la referendum a fost pusă în concordanță cu deciziile Curții Constituționale„.

„Guvernul a luat, de asemenea, notă de faptul că a fost salutată cu căldură de către  Comisia de la Veneția exprimarea de către toți actorii din România a necesității  reformelor constituționale și legale. Guvernul salută poziția exprimată de către Președintele Comisiei de la Veneția, dl. Gianni Buquicchio, în cadrul dezbaterii avizului, în sensul că interacțiunea Comisiei cu România a fost întotdeauna excelentă în ultimii 20 de ani și că ‘în acest moment, se bucură că situația de la București este pe calea cea bună și există o bună cooperare între instituțiile statului’ „, se mai arată în comunicat.

De asemenea, Guvernul „își exprimă satisfacția pentru disponibilitatea arătată de Comisia de la Veneția de a oferi asistență autorităților române pentru implementarea acestor reforme”.

SURSA: hotnews.ro

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe