BRD a sesizat organele de anchetă cu privire la mai multe scheme de finanţare ilegală

BRD a descoperit cu câteva luni în urmă câteva scheme de finanţare ilegală şi a sesizat organele penale, după care a întărit sistemele de control şi a desfăcut contractele de muncă ale salariaţilor care nu au respectat normele şi procedurile interne, a anunţat banca, în urma investigaţiei DIICOT.frauda

„BRD-Groupe Societe Generale, prin mecanismele proprii de control intern, a descoperit cu câteva luni în urmă diferite scheme de finanţare ilegală, care au avut loc în trecut. Banca a sesizat organele penale şi s-a constituit parte civilă. BRD colaborează în mod activ şi transparent cu organele de anchetă, în cadrul tuturor investigaţiilor care au fost şi sunt întreprinse”, se arată într-un comunicat al băncii, în legătură cu investigaţiile DIICOT privind fraude bancare de circa 85 milioane euro.

„Prejudiciile produse băncii au fost acoperite cu provizioane conform standardelor contabile internaţionale și se reflectă în situaţiile financiare publicate în mod regulat de bancă. Cuantumul prejudiciului nu aduce în niciun caz atingere solidităţii şi stabilităţii BRD”, se mai arată în comunicat.

DIICOT investighează un dosar de fraude bancare ce se ridică, potrivit anchetatorilor, la 85 de milioane de euro.

Anchetele Parchetului sunt binevenite şi vor descuraja pe cei tentaţi să comită astfel de fapte, a căror verificare nu intră în competenţa supravegherii BNR, dar ele sunt urmarea sesizărilor transmise de băncile în cauză şi chiar de BNR, afirmă a declarat şi Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din cadrul BNR.

„În legătură cu recentele evenimente privind fraude identificate în băncile româneşti, precizez că Banca Naţională a României, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, asigură supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit printr-un sistem de norme şi indicatori de prudenţă bancară care este urmărit atât la nivel individual, cât şi consolidat sau subconsolidat”, a spus el, citat de Mediafax.

BNR nu are prerogative legale pentru a verifica modul în care au fost acordate creditele sau cum au fost respectate normele proprii de creditare.

SURSA: jurnalul.ro

Tag-uri:, , , , , , , ,

5 gânduri despre „BRD a sesizat organele de anchetă cu privire la mai multe scheme de finanţare ilegală

  1. […] realizarea acțiunii procurorii DIICOT au fost sprijiniţi de lucrători din cadrul  Jandarmeriei […]

  2. […] Ştefan, expert anticorupţie al organizaţiei, a menţionat că marţi a fost lansat capitolul privind ţara noastră dintr-un […]

  3. […] folosirea frauduloasă a termenilor de “ecologic”, “biologic”, “organic” sau a abrevierilor acestora, precum […]

  4. […] “DIICOT considera neintemeiate criticile formulate de Avocatul Poporului, subliniind ca legea satisface toate criteriile de constitutionalitate pentru a putea fi pusa in vigoare avand caracterul unei legi previzibile si accesibile”, se arata in comunicatul DIICOT. […]

  5. […] pe tărâmul conflictelor de jurisdicţii, fraudarea legii credem că este însă diluată, în contextul noilor noastre prevederi de procedură civilă, în […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: