Programul „Un autoturism pentru fiecare familie” se adresează celor care au minim 3 copii. Propunerea a fost introdusă pentru dezbatere la Senat și s-ar aplica de la 1 iulie 2020 doar pentru persoanele fizice.
Senatul a adoptat tacit proiectul de lege prin care familiile cu minimum 3 copii primesc 7350 de euro pentru a-și achiziționa o mașină, votul decizional aparținând acum deputaților.
E notabil să menționăm faptul că raportul comisiei sesizate în fond a fost unul de respingere, adică negativ. Dacă propunerea legislativă intra la vot în plenul Senatului, aceasta era, cel mai probabil, respinsă.
Pentru că Senatul a adoptat acest act conform art. 75 alin. (2) din Constituție, decizia finală cu privire la implementarea acestei măsuri va aparține Camerei Deputaților.
Daca parlamentarii vor dori ca măsura privind cei 7350 de euro să se aplice, vor trebui să adopte proiectul de lege și să-l trimită sefului statului pentru promulgare.
Banii vor fi acordați de către Guvernul României prin decontare din suma integrală plătibilă pentru autoturismul ales.
Deși avem cuprinse câteva detalii cu privire la acești bani nerambursabili, este important să reținem că Ghidul de finanțare va fi realizat de Ministerul Finanțelor Publice prin emiterea unui Ordin în acest sens. Doar în baza acestui act va putea fi accesat programul propus de UDMR.
Lasă un răspuns