Câte firme au fost suspendate sau radiate la începutul lui 2013?

Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) a publicat, recent, câteva date statistice referitoare la cererile de suspendare temporară a activităţii, dizolvare, radiere a firmelor intrate sub incidenţa Legii nr. 85/2006 în perioada 1-31 ianuarie 2013 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2012.firme radiate

Conform datelor ONRC, publicate pe adresa proprie de internet, în prima lună a anului 2013 s-a înregistrat un număr de 2.686 suspendări de activitate. Prin comparaţie, în ianuarie 2012 s-a înregistrat un număr de 1.906 suspendări de activitate la nivelul întregii ţări, ceea ce înseamnă că începutul acestui an a adus o creştere de peste 40% la acest capitol.

În ceea ce priveşte dizolvările, acestea au crescut cu 100% faţă de anul 2012. Astfel, în ianuarie 2013 aproape 2000 de firme au fost dizolvate, în timp ce în aceeaşi perioadă a anului trecut s-a înregistrat un număr de 949 dizolvări la nivelul întregii ţări.

În schimb, radierile au crescut cu doar 2% faţă de 2012. ONRC arată că în 2013 au fost puţin 7600 radieri, faţă de 7.500, cât au fost în 2012.

La capitolul insolvenţe, anul 2013 a început mai bine, întrucât s-a înregistrat o scădere de aproape 4,3%. Concret, dacă în ianuarie 2012, un număr de 1.474 firme au intrat în insolventă, în prima lună a anului 2013 s-a înregistrat un număr de 1.411 insolvenţe.

Cabinetul de Avocat „Cristian Ioan” vă oferă servicii juridice complete, practicând onorarii foarte avantajoase.

SURSĂ: avocatnet.ro

Tag-uri:, , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: