Normele de venit pentru impozitarea persoanelor fizice din agricultură au fost publicate în Monitorul Oficial

Normele de venit pentru impozitul care va fi aplicat persoanelor fizice din agricultură de la 1 februarie au fost publicate miercuri în Monitorul Oficial, perioada impozabilă fiind până la 31 decnorma de venitembrie 2013.

Conform Ordonanţei de urgenţă de modificare a Codului Fiscal, adoptată miercuri de Guvern, nivelul normei de venit a fost stabilit pe fiecare cultură vegetală în parte pentru o suprafaţă mai mare de două hectare, iar în sectorul creşterii animalelor, nivelul normei este în funcţie de specie şi de numărul de animale deţinute. Normele de venit au fost stabilite pe unitatea de suprafaţă (hectar)/cap de animal sau familie de albine. De asemenea, actul normativ precizează şi care sunt limitele neimpozabile în funcţie de suprafeţele agricole sau de numărul de animale deţinute.

Astfel, în cultura vegetală, la cereale, norma de venit pentru o suprafaţă mai mare de două hectare este de 449 de lei, pe unitatea de suprafaţă, la plante oleaginoase de 458 de lei, la cartof de 3.488 lei, sfecla de zahăr – 697 de lei.

În cazul tutunului, norma de venit a fost stabilită la 1.060 lei, pentru o suprafaţă mai mare de un hectar.

Conform actului normativ, la legumele de câmp, limita neimpozabilă este de 0,5 hectare, iar pentru ce depăşeşte această suprafaţă, norma de venit este de 4.001 lei. Legumele în spaţii protejate au o normă de venit de 8.033 lei pentru suprafeţele ce depăşesc 0,2 hectare.

În ceea ce priveşte pomii şi viile pe rod, impozitul se va aplica la o suprafaţă mai mare de 1,5 hectare, respectiv 0,5 hectare, iar normele de venit au fost stabilite la 4.709 lei şi 1.385 de lei pe unitatea de suprafaţă. Limita neimpozabilă la aceste culturi este sub 1,5 hectare (pomi fructiferi) şi de sub 0,5 hectare la vii.

Pentru flori şi plantele ornamentale norma de venit a fost stabilită la 11.773 lei pentru o suprafaţă mai mare de 0,3 hectare.

În sectorul de creştere a animalelor, limita neimpozabilă la bovine (vaci şi bivoliţe) este de două capete, iar pentru ceea ce depăşeşte acest număr norma de venit a fost stabilită la 453 de lei pe cap de animal. La ovine şi caprine, nu sunt impozitate persoanele fizice care deţin până în 10 capete, iar între 10 şi 50 de capete, norma de venit este de 23 lei. Pentru mai mult de 50 de capete norma este de 65 de lei. La porcii pentru îngrăşat, limita neimpozabilă este de şase capete, iar între şase şi zece capete a fost stabilită o normă de venit de 56 de lei, peste 10 capete fiind de 177 de lei. La păsări de curte norma de venit este de 3 lei pentru un număr între 100 şi 500 de capete şi de 2 lei dacă pentru ceea ce depăşeşte 500 de capete. Nu se impozitează persoanele fizice care deţin până în 100 de păsări de curte. La familiile de albine, se impozitează cei care deţin între 50 şi 100 de familii, norma de venit stabilită fiind de 70 de lei, iar peste 100 de familii de 98 de lei. Limita neimpozabilă este până la 50 de familii de albine.

Conform actului normativ, începând cu anul fiscal 2014, normele de venit se stabilesc de către direcţiile teritoriale de specialitate ale Ministerului Agriculturii şi se aprobă de direcţiile generale ale finanţelor publice, acestea fiind calculate în funcţie de venitul brut obţinut de agricultori din activităţile agricole din care se scad cheltuielile.

Veniturile din activităţi agricole cuprind veniturile obţinute individual sau într-o formă de asociere din cultivarea produselor agricole vegetale, exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole şi altele asemenea şi din creşterea şi exploatare animalelor inclusiv din valorificarea produselor de origine animală în stare naturală.

Fermierii care plăteau impozitele prin sistemul de contabilitate în partidă simplă vor fi impozitaţi după modificările Codului fiscal numai pe baza normelor anuale de venit. Impozitul de 16% se va aplica normelor de venit, 5,5 procente din sumele colectate din impozitare urmând să ajungă la Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate. Agricultorii, persoane fizice, vor plăti impozitul după ce încasează banii din producţie, în două tranşe, pe 25 octombrie şi pe 15 decembrie.

Guvernul a decis modificarea impozitarea în agricultura prin utilizarea mai largă a normelor de venit, în vederea lărgirii bazei de impozitare.

SURSA: agerpres

Reclame

Tag-uri:, , , , , , , ,

Un gând despre „Normele de venit pentru impozitarea persoanelor fizice din agricultură au fost publicate în Monitorul Oficial

  1. […] aprobă ajutoarele de stat care se acordă producătorilor agricoli pentru perioada 2012–2013 şi suma totală alocată acestor ajutoare de stat, prevăzute în […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: