MĂSURI FISCALE ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI

În contextul situaţiei excepţionale în care de aflăm au fost adoptate mai multe măsuri fiscale prin OUG nr. 48/2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 48/2020.

Care sunt noutăţile?

Se adaugă o noua categorie de venituri care nu sunt impozabile: avantajele în natură acordate persoanelor fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor ca urmare a ocupării unor funcţii considerate de către angajator/plătitor esenţiale pentru desfăşurarea activităţii şi care se află în izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din exterior, pentru o perioadă stabilită de angajator/plătitor, în cazul instituirii stării de asediu sau de urgenţă.

Nu vor fi cuprinse în baza lunară de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale avantajele în natură acordate persoanelor fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor ca urmare a ocupării unor funcţii considerate de către angajator/plătitor esenţiale pentru desfăşurarea activităţii şi care se află în izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din exterior, pentru o perioadă stabilită de angajator/plătitor, în cazul instituirii stării de asediu sau de urgenţă.

Pe perioada stării de urgenţă instituite precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS – CoV – 2 şi la art. 3 din Legea nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, cu modificările şi completările ulterioare, suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, respectiv din bugetul de stat, nu se acordă facilităţi fiscale.

Prin derogare de la prevederile din Codul fiscal nu se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din aceeaşi lege, care importă medicamente, echipamente de protecţie şi maşini de producţie măşti de protecţie, alte dispozitive sau echipamente medicale şi materiale sanitare, care pot fi utilizate în prevenirea, limitarea, tratarea şi combaterea COVID – 19, în perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă şi în următoarele 30 de zile calendaristice de la data încetării stării de urgenţă.

În anul 2020 operatorii de jocuri de noroc pot formula cereri pentru reautorizarea activităţii până cel mai târziu în 90 de zile de la data încetării stării de urgenţă decretate.

Se suspendă extragerile lunare şi ocazionale ale Loteriei bonurilor fiscale organizate în baza Ordonanţei Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale.

Pentru depunerea situaţiilor financiare anuale aferente exerciţiului financiar 2019, respectiv a raportărilor contabile anuale încheiate la 31 decembrie 2019, termenele se prorogă până la data de 31 iulie 2020 inclusiv.

Sursa: http://lexcafe.ro/2020/04/22/noi-masuri-fiscale-au-fost-adoptate-in-contextul-pandemiei/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: