În Monitorul Oficial nr. 350 din 30 aprilie 2020, a fost publicat Ordinul nr. 725/2020 privind stabilirea măsurilor de sprijinire a persoanelor vulnerabile care se află în izolare la domiciliu, ca urmare a măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19.
Astfel, pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile care se află în izolare la domiciliu, în vederea limitării transmiterii virusului SARS-CoV-2, au fost aprobate următoarele măsuri:
– acordarea de servicii de asistență medicală comunitară de către personalul implicat în activitatea de asistență medicală comunitară, respectiv asistenți medicali comunitari, mediatori sanitari și moașe;
– asigurarea unei alocații de hrană în cuantum de 30 lei/zi, TVA inclus, care acoperă cheltuieli pentru apă și alimente;
– asigurarea echipamentului individual de protecție (PPE) care trebuie utilizat în contextul epidemiei cu virusul SARS-CoV-2 de către autoritățile executive de la nivelul unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale.
De asemenea, pe perioada pandemiei provocate de virusul SARS-CoV-2 pe teritoriul României, personalul implicat în activitatea de asistență medicală comunitară va desfășura și alte activități specifice pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile care se află în izolare la domiciliu.
De exemplu:
– verificarea în teren a respectării măsurilor impuse persoanelor aflate în izolare la domiciliu, prin efectuarea vizitelor la domiciliu;
– monitorizarea stării de sănătate a persoanelor izolate la domiciliu, în special a celor care nu sunt înscrise la un medic de familie;
– identificarea persoanelor cu istoric de călătorie internațională și adoptarea de îndată a măsurilor corespunzătoare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, și sub coordonarea medicului epidemiolog din cadrul direcției de sănătate publică județeană/a municipiului București;
– distribuirea hranei persoanelor aflate în izolare la domiciliu și celor cu probleme medico-sociale;
– supravegherea persoanelor cu vârsta peste 65 de ani care locuiesc singure;
– distribuirea medicamentelor pentru persoanele izolate la domiciliu, la indicația medicului;
– deplasarea la beneficiarii externați din spital care au nevoie de îngrijiri medicale etc.
Lasă un răspuns