TERMENUL ȘI MODALITATEA ATACĂRII UNUI ACT ADMINISTRATIV

Persoanele care se simt nedreptățite din cauza unui act administrativ (putând fi vorba de acte precum o autorizație de construire în favoarea altcuiva sau de un act administrativ prin care se stabilesc anumite limite de circulație într-un oraș) pot să ceară anularea acestuia în instanță. Însă, cât timp au astfel de persoane la dispoziție și unde trebuie să introducă cererea respectivă?

Man in Black Holding Phone

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ stabilește unde și în cât timp pot fi introduse cererile prin care sunt atacate acte ale administrației publice, în contencios administrativ.

Dacă procedura prealabilă a fost respectată (e vorba de o procedură prin care solicitantul trebuie să ceară revocarea actului administrativ organului emitent, înainte de a înainta o cerere în fața unei instanțe; puteți citi mai multe, aici) și răspunsul dat solicitantului este nefavorabil (în esență, actul administrativ este menținut sau nu i se răspunde), există un termen în care solicitantul poate cere anularea actului, în contencios.

Acest termen este de șase luni (care poate fi extins până la un an, pentru motive justificate), dacă e vorba de un act administrativ individual (care vizează o persoană anume), și nelimitat, dacă e vorba de unul normativ (care vizează un număr nedeterminat de persoane).

În ceea ce privește actul administrativ individual, trebuie menționat că acesta poate fi atacat de la momentul când procedura prealabilă a fost finalizată. Astfel, de exemplu, termenul de introducere a acțiunii va curge de la momentul comunicării refuzului de a soluționa cererea prealabilă sau de la expirarea termenului în care poate fi soluționată cererea prealabilă (ca regulă, 30 de zile).

De asemenea, spuneam că, pentru motive justificate, termenul de șase luni, referitor la acte administrativ individuale, poate fi extins cu până la un an. Însă termenul de un an va curge de la momentul comuncării actului administrativ sau a luării la cunoștință despre act, de exemplu, și nu de la momentul finalizării procedurii prealabile (care, oricum, este necesară).

Sursa: https://www.avocatnet.ro

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: