Legea privind vânzarea locuinţelor aflate în proprietatea S.F.T.-C.F.R.-S.A. actualilor chiriaşi

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 145 din data de 19 martie 2013 a fost publicată Legea nr. 52/2013 privind vânzarea locuinţelor aflate în proprietatea Societăţii Feroviare de Turism “S.F.T.-C.F.R.” – S.A. actualilor chiriaşi.CFR

Legea stabileşte că locuinţele şi dependinţele aflate în proprietatea Societăţii Feroviare de Turism “S.F.T.-C.F.R.” – S.A. pot fi vândute către titularii contractelor de închiriere.

Poate cumpăra o singură locuinţă titularul contractului de închiriere, dacă o deţine în baza unui contract valabil încheiat, după ce acesta face dovada achitării la zi a cotelor de chirie aferente spaţiului.

Nu pot beneficia de prevederile legii:
– persoanele a căror activitate în cadrul C.F.R. sau Societăţii Feroviare de Turism “S.F.T.-C.F.R.” S.A. a încetat prin demisie sau din motive imputabile lor, în condiţiile prevăzute de lege;
– persoanele care au deţinut ori deţin în proprietate, ele sau soţul, soţia ori copiii aflaţi în întreţinere, o locuinţă proprietate personală care îndeplineşte condiţiile minimale prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996.

Locuinţele pot fi vândute titularilor de contract de închiriere cu plata integrală a valorii locuinţei sau în rate. La încheierea contractelor de vânzare-cumpărare cu plata în rate se va achita un avans minim de 20% din valoarea locuinţei, stabilită la data vânzării. Ratele lunare pentru achitarea contravalorii locuinţelor se vor eşalona pe o perioadă de maximum 5 ani, cu o dobândă anuală conformă cu cea de pe piaţă, dar nu mai mare de 8%.

Legea stabileşte şi procedura de evaluare a locuinţelor, făcându-se dinstinctie între locuinţele date în folosinţă înainte de anul 1990 şi cele date în folosinţă după anul 1990.

Locuinţele cumpărate în rate, nu pot fi înstrăinate prin acte între vii până la data achitării integrale a preţului.

Cabinetul de Avocat „Cristian Ioan” vă oferă servicii juridice complete, practicând onorarii foarte avantajoase.

SURSĂ: juridice.ro

Tag-uri:, , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: