Arhive pe etichete: succesiune

ICCJ: Prințului Paul de România i-au fost recunoscute drepturile

Prinţul Paul de România ar putea primi peste 60% din averea Casei Regale. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis că acesta este nepotul legitim al Regelui Carol al II-lea. Motivarea sentinţei a durat aproape un an. Decizia magistraţilor români este definitivă şi irevocabilă şi recasa regalaprezintă o recunoaştere a sentinţei pronunţate de Tribunalul din Lisabona la 6 februarie 1955. 

Anularea căsătoriei dintre Regele Carol al II-lea şi prima sa soţie Zizi Lambrino nu retrage dreptul la moşteniere al descendenţilor lor. Este verdictul dat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un proces care a durat mai bine de 20 de ani.

Verdictul îi permite Prinţului Paul de România să revendice o parte din averea Casei Regale.

„Soluţia instanţei străine, din 6 februarie 1955, prin care s-a statuat că anularea căsătoriei nu împietează asupra filiaţiei faţă de tată prin declararea reclamantului ca fiu nelegitim al defunctului rege, în limitele legale şi în special pentru a fi admis în procedura de inventar pendinte, ca urmare a decesului acestuia, şi nu contravine ordinii publice de drept internaţional privat român de la momentul litigiului”, susţin magistraţii Curţii Supreme.

Magistraţii portughezi au stabilit încă din 1955 că prinţul Paul de România este nepotul legitim al regelul Carol al II-lea. Între anii 1950 şi 1960, nu mai puţin de trei tribunale europene au decis că averea Regelui Carol al II-lea al României să fie împărţită în mod egal între cei doi fii ai săi, Carol Mircea şi Mihai, şi ultima sa soţie, Elena Lupescu.

Fiecăruia dintre cei doi fii îi revenea 37,5% din avere, în timp ce Elena Lupescu ar fi avut dreptul la 25%. Ulterior, prinţului Paul, fiul lui Carol Mircea, i-a revenit şi partea moştenită de văduva Regelui, în total, 62,5% din averea Casei Regale.

Cabinetul de Avocat „Cristian Ioan” vă oferă servicii juridice complete, practicând onorarii foarte avantajoase.

SURSA: b1.ro

Succesiunile în Noul Cod Civil

Noul Cod civil a intrat în vigoare, potrivit Legii 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, de la 1 octombrie 2011succesiune, iar efectele aplicării acestuia vor fi deosebit de complexe, existând atât modificări şi completări aduse legislaţiei deja existente, cât şi instituţii fundamental noi. Vă prezentam prevederile Noului Cod civil în materia transmisiunii moştenirii şi a nedemnităţii succesorale.

Transmisiunea moştenirii este reglementată în Noul Codul civil la art. 1100-1134. Cel chemat la moştenire în temeiul legii sau al voinţei defunctului poate accepta moştenirea sau poate renunţa la ea, într-un anumit termen, denumit de legiuitor termen de opţiune succesorală.

Termenul de opţiune succesorală este de un an de la deschiderea moştenirii. În anumite situatii expres reglementate de Cod, termenul de un an curge:

– de la data naşterii celui chemat la moştenire, dacă naşterea s-a produs după deschiderea moştenirii;

– de la data înregistrării morţii în registrul de stare civilă, dacă înregistrarea se face în temeiul unei hotărâri judecătoresti de declarare a morţii celui care lasă moştenirea, cu excepţia cazului în care succesibilul a cunoscut faptul mortii sau hotărârea de declarare a mortii la o dată anterioară, caz în care termenul curge de la aceasta din urma dată;

–  de la data la care legătarul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatul său, dacă testamentul cuprinzând acest legat este descoperit dupa deschiderea moştenirii;

– de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatura de rudenie pe care se întemeiază vocaţia sa la moştenire, dacă această dată este ulterioară deschiderii moştenirii.

Moştenitorii celui care a decedat fără să-şi fi exercitat dreptul de opţiune succesorală îl exercită separat, fiecare pentru partea sa, în termenul aplicabil dreptului de opţiune privind moştenirea autorului lor.

Acceptarea moştenirii

Nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire ce i se cuvine. Creditorii succesibilului pot accepta moştenirea, pe cale oblică, în limita îndestulării creanţei lor.

Acceptarea poate fi:

–  expresă, prin înscris autentic sau sub semnatură privată;

– tacită, când succesibilul face un act sau un fapt pe care nu ar putea sa-l facă decât în calitate de moştenitor (acte de dispoziţie, administrare definitivă ori folosinţă a unor bunuri din moştenire).

Renunţarea la moştenire

Renunţarea la moştenire nu se presupune, ci trebuie făcută în formă autentică la orice notar public sau, după caz, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, cu excepţia cazului în care, îndeplinind condiţiile prevăzute de lege pentru a putea moşteni, succesibilul nu acceptă moştenirea în termenul de un an, respectiv în termenul mai scurt stabilit de instanţa, deşi cunoştea deschiderea moştenirii ca urmare a citării sale de către notarul public.

Renunţătorul poate revoca renunţarea în tot cursul termenului de opţiune, cu condiţia ca moştenirea să nu fi fost deja acceptată de alţi succesibili care au vocaţie la partea ce i-ar reveni.

Certificatul de moştenitor

Certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.

Nedemnitatea succesorală

Instituţie regăsită şi în Codul civil vechi, reglementată în Noul Codul civil la art. 958-961, existând multe elemente de noutate, nedemnitatea succesorală este o sancţiune civilă care constă în înlăturarea nedemnului atât de la moştenirea legală, cât şi de la cea testamentară.

Nedemnitatea de drept

Este de drept nedemnă de a moşteni:

– persoană condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea;

– persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă la data savarşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrans vocaţia la moştenire a făptuitorului.

Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de către instanţa de judecată ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecatoreşti din care rezultă nedemnitatea.

–  nedemnul este înlăturat atât de la moştenirea legală, cât şi de la cea testamentară;

–  posesia exercitată de nedemn asupra bunurilor moştenirii este considerată posesie de rea-credinţă;

–  actele de conservare, precum si actele de administrare, în masura în care profita moştenitorilor, încheiate între nedemn şi terţi, sunt valabile;

–  se menţin actele de dispoziţie cu titlu oneros încheiate între nedemn si terţii dobânditori de bunăcredinţă, regulile din materia cărţii funciare fiind însă aplicabile;

– venirea la succesiune a reprezentanţilor este posibilă dacă persoana reprezentată este nedemnă, chiar dacă nedemnul se află în viaţa la data deschiderii moştenirii şi chiar dacă renunţa la moştenire;

– reprezentarea operează chiar dacă reprezentantul este nedemn faţă de reprezentat sau a renunţat la moştenirea lăsată de acesta ori a fost dezmoştenit.

SURSA: legestart.ro