Arhive pe etichete: litigiu

Apple renunţă la acţiunea în justiţie în cazul celui mai recent telefon Samsung

Gigantul informatic american Apple a acceptat să renunţe la acţiunea în justiţie împotriva rivalului Samsung cu privire la cel mai recent telefon al acestuia, după ce producătorul sud-coreean a dat asigurări că nu va vinde modappleelul în SUA, informează AFP.

„Apple va accepta, fără a pretinde daune interese, să îşi retragă cererea de a include Galaxy S III Mini în acest litigiu, date fiind declaraţiile Samsung potrivit cărora nu va fabrica, utiliza, oferi, vinde sau importa acest produs în SUA”, explică gigantul informatic american, într-un document înregistrat pe lângă tribunalul federal din San Jose, California.

Apple ceruse luna trecută includerea unei întregi serii de telefoane multifuncţionale ale Samsung în litigiul său cu firma sud-coreeană.

Prima fază a confruntării Apple/Samsung a fost câştigată de compania americană prin avocaţii săi la 24 august, când justiţia din SUA a stabilit că Samsung a încălcat drepturi de proprietate intelectuală ale Apple, condamnând producătorul sud-coreean la despăgubiri de 1,049 miliarde de dolari.

Cele două grupuri sunt în concurenţă directă pe piaţa de globală de smartphone-uri şi tablete informatice, Samsung ocupând poziţia de lider pe piaţa de smartphone-uri, iar Apple pe cea de tablete.

SURSA: agerpres

CEDO: România plătește 8.000 de euro pentru că nu a acordat concediu parental

Un cetățean român urmează să primească 8.000 de euro de la statul român, drept despăgubiri morale, după o decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), având în vedere faptul că i-a fost refuzat concediul parental.
cedo
Gabriel Hulea, un român din Bacău, era electrician în armată când s-a născut al doilea copil al său, în 2001, iar soția sa a fost în concediu pentru îngrijirea copilului timp de 10 luni, după care s-a întors la serviciu pentru a rămâne în continuare titular al postului.

În septembrie 2002, românul a solicitat concediul parental, însa Ministerul Apărării Naționale i-a refuzat de mai multe ori cererea, deoarece acest concediu era rezervat doar femeilor.

Bărbatul s-a adresat și instanței prin intermediul avocaților săi, fiind de asemenea refuzat, iar Curtea Constituțională a fost sesizată și a constatat că legea cu pricina încalcă principiile egalității în fața legii și este discriminatorie din punct de vedere sexual.

Pe 16 martie 2005, însă, apelul lui Hulea a fost respins definitiv.

Românul a făcut astfel plângere la CEDO, avocatul său reclamând chiar faptul că refuzul concediului reprezintă o discriminare pe bază de sex, iar în acest caz a fost constatată încălcarea articolului care interzice discriminarea, dar și a celui privitor la viața privată și de familie.

În acest sens, CEDO a dispus plata a 8.000 de euro, pentru prejudiciul moral adus.

Decizia CEDO nu este finală, ea putând fi contestată și apoi judecată de Marea Camera.

SURSA: ziare.com