În Monitorul Oficial nr. 38 din 17 ianuarie 2013 a fost publicată hotărârea din 10 iulie 2012 a CEDO în cauza Vârtic împotriva României.

La originea cauzei se află Cererea nr. 12.152/05 îndreptată împotriva României, prin care un cetăţean moldovean, domnul Ghennadii Vârtic (reclamantul) a sesizat Curtea la 30 martie 2005, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Circumstanţele cauzei

La 30 ianuarie 1996, reclamantul a fost arestat preventiv, fiind suspectat de comiterea infracţiunii de omor.

La 3 noiembrie 1998, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de 20 de ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

La 14 aprilie 1999, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul declarat de parchet şi a majorat pedeapsa reclamantului la 25 de ani de închisoare.

La 28 octombrie 1999, în faţa Curţii Supreme (în prezent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), reclamantul şi-a retras verbal recursul, după cum se poate observa din decizia instanţei. Conform acelei decizii, reclamantul a fost asistat de un avocat din oficiu, dar nu şi de un interpret. Hotărârea din 14 aprilie 1999 a rămas definitivă.

Reclamantul pretinde că, în timp ce se afla în Penitenciarul Jilava, erau 60 de persoane într-o celulă şi câte două sau 3 persoane erau nevoite să împartă un pat. Acesta a fost mutat de multe ori în celule diferite, toate fiind supraaglomerate.

Apa era contaminată şi avea viermi în ea, iar mâncarea era de o calitate foarte slabă. Aceasta a cauzat spitalizarea reclamantului pentru 10 zile în aprilie 1998, pentru enterocolită.

Încălzirea era foarte slabă în timpul iernii şi nu există ventilaţie în timpul verii. Jumătate dintre duşuri nu funcţionau şi din această cauză, precum şi din cauza supraaglomerării, era foarte dificil să facă duş.

Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenţie

Reclamantul s-a plâns de condiţiile detenţiei sale în penitenciarele Jilava şi Rahova, care încălcau art. 3 din Convenţie.

Cu privire la admisibilitate

Guvernul a declarat că plângerea cu privire la condiţiile de detenţie din penitenciarele Jilava şi Rahova înainte de 9 februarie 1999 ar trebui respinsă ca fiind tardivă.

Curtea reiterează că art. 35 § 1 din Convenţie îi permite să analizeze o cauză numai dacă cererea a fost depusă în termen de 6 luni de la data deciziei definitive în procedura de epuizare a căilor de atac interne. Aceasta reaminteşte, de asemenea, că în cauzele în care există o situaţie continuă termenul de 6 luni curge de la data încetării situaţiei respective [a se vedea Koval împotriva Ucrainei (dec.) nr. 65.550/01, 30 martie 2004]. În prezenta cauză, în timpul detenţiei sale, reclamantul a fost deţinut în două penitenciare şi a fost transferat între acestea de mai multe ori.

Curtea reţine în continuare faptul că, anterior, a statuat că dacă transferul reclamatului de la un stabiliment la altul nu i-a schimbat în niciun fel circumstanţele, este vorba de o situaţie continuă (Seleznev împotriva Rusiei, nr. 15.591/03, pct. 36, 26 iunie 2008).

Curtea observă că reclamantul s-a plâns în mod constant de condiţiile de detenţie din penitenciarele Jilava şi Rahova, care par să fie în esenţă identice. Plângerile lui nu sunt legate de un eveniment anume, ci privesc tot ansamblul de probleme referitoare la condiţiile sanitare, temperatura din celule, supraaglomerarea şi aşa mai departe, care l-au afectat în cursul întregii perioade de detenţie. Rezultă că detenţia reclamantului în penitenciarele Jilava şi Rahova poate fi privită ca o situaţie continuă. În consecinţă, Curtea respinge excepţia Guvernului.

Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 a) din Convenţie. De asemenea, constată că acesta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.

Cu privire la celelalte pretinse încălcări ale Convenţiei

Reclamantul a formulat capete de cerere în temeiul art. 3,art. 5 § 1 (c), art. 5 § 3, art. 6 §§ 1–3, art. 13,art. 8,art. 14,art. 34 şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie.

Cu toate acestea, având în vedere toate elementele de care dispune şi în măsura în care este competenţa să se pronunţe în legătură cu aspectele vizate de plângere, Curtea constată că acestea nu indică nicio încălcare a drepturilor şi a libertăţilor stabilite în Convenţie sau în protocoalele la aceasta.

Rezultă că această parte a cererii este în mod vădit nefondată şi trebuie respinsă în temeiul art. 35 § 3 şi art. 35 § 4 din Convenţie.

Astfel, Curtea, în unanimitate:

1. declară admisibile capetele de cerere privind art. 3, în măsura în care se referă la condiţiile materiale de detenţie în penitenciarele Jilava şi Rahova, iar celelalte capete de cerere, inadmisibile;

2. hotărăşte că a fost încălcat art. 3 din Convenţie;

3. hotărăşte:

că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitivă a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume care trebuie convertite în moneda naţională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:

– 12.000 EUR (douăsprezece mii euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;

– 350 EUR (trei sute cincizeci euro), plus orice sumă ce poate fi datorată de reclamant cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată.

SURSĂ: infolegal.ro

Tag-uri:art 34, avocat, avocat bucuresti, avocati online, cedo, decizie cedo, monitorul oficial, omor, vartic