Arhive pe etichete: tranzactii

Tranzacțiile financiare nu vor fi taxate in România

Secretarul de stat Claudiu Dotranzactii financiareltu, reprezentantul României la reuniunea Ecofin, de la Bruxelles, a declarat că România nu va introduce o taxă pe tranzacţiile financiare, dar nu se opune iniţiativei ţărilor din UE care doresc şi susţin acest lucru.

“Şi acum, dar şi anul trecut, România şi-a susţinut în cadrul Consiliului Ecofin punctul de vedere, plecând de la faptul că, pe de o parte, înţelegem interesul şi argumentele partenerilor noştri din UE care au iniţiat acest demers, dar, pe de altă parte, condiţiile noastre specifice ne conduc spre o abordare prudentă şi pragmatică în sensul neparticipării la extinderea aplicării taxei pe tranzacţii financiare”, a afirmat Doltu.

În acest moment, însă, orice potenţială creştere a costurilor de tranzacţie pentru clienţii sistemului financiar ar putea afecta semnificativ mediul economic din România, care este încă fragil, a arătat secretarul de stat.

Evaluările făcute de experţii români arată că, în situaţia reducerii intermedierii financiare, ar fi afectate nu doar potenţialele venituri ale unei asemenea taxe, dar, mai mult, taxa pe tranzacţii financiare ar putea afecta negativ dezvoltarea sistemului financiar.

“Continuăm să evaluăm potenţialul impact al introducerii unei taxe pe tranzacţiile financiare, conform intenţiei Comisiei Europene. Dar, în acest moment, nu este iminentă introducerea ei”, a mai afirmat Claudiu Doltu.

SURSĂ: infolegal.ro

UE face concesii României și Bulgariei!

Decizia Consiliului Uniunii Europene 2012/794/UE din 7 decembrie 2012, publicată în JOUE L 349/55 autorizează Bulgaria și România să aplice măsurtaxa podi derogatorii de la art. 5 din Directiva 2006/112/CE (teritoriul statelor membre), în vederea corectei determinări a locului taxării:
– pentru lucrările de întreținere  și reparare a podului de frontieră peste fluviul Dunărea între Vidin (Bulgaria) și Calafat (România) și
– pentru perceperea taxei de trecere a podului.

Motivație:
Determinarea locului de prestare pentru lucrările de întreținere  și de reparații, precum  și pentru perceperea taxei de trecere ar depinde de stabilirea exactă a frontierei teritoriale deasupra fluviului Dunărea, lucru care, în practică, ar fi foarte dificil pentru persoanele impozabile vizate.

Dispoziție:
Pentru a determina locul tranzacțiilor impozabile în ceea ce privește întreținerea sau repararea podului de frontieră, frontiera teritorială este considerată ca fiind la mijlocul podului respectiv pentru furnizarea de mărfuri  și servicii, pentru achizițiile intracomunitare  și pentru importurile de mărfuri destinate întreținerii sau reparării podului (art. 2). 

Pentru a determina locul tranzacțiilor impozabile în ceea ce privește perceperea taxei de trecere, se consideră toată lungimea podului ca fiind parte a teritoriului statului membru în care începe o călătorie de tranzit (art. 3).

Decizia produce efecte de la data notificării celor două state membre și urmează a fi implementată în legislațiile naționale.

SURSA: juridice.ro