Arhive pe etichete: statutul parlamentarilor

Termenul de 45 de zile în care parlamentarul poate contesta raportul ANI – neconstituţional

CCR a decis miercuri că este neconstituţională modificarea la Statutul deputaţilor şi senatorilor referitoare la termenul de 45 de zile în care parlamentarul poate contesta în instanţă ccr 1raportul de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate. Totodată, CCR a declarat neconstituţional articolul referitor la conflictul de interese.

CCR a admis obiecţia de neconstituţionalitate, în raport de criticile formulate şi constată că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea legii nr. 96 /2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor sunt neconstituţionale după cum urmează: art. I pct.3 în ceea ce priveşte art.7 alin. 2 lit. din legea astfel cum a fost modificată, referitoare la termenul de 45 de zile în care deputatul sau senatorul poate contesta la instanţa de contencios administrativ raportul de evaluare al ANI; şi art. I pct.14 în ceea ce priveşte art.19 indice 1 alin. 1 şi 2 referitor la ‘Conflictul de interese'”, se arată în minuta deciziei CCR de miercuri.

Decizia este definitivă şi general obligatorie, se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.

Potrivit unor surse judiciare, argumentul neconstituţionalităţii în legătură cu termenul de 45 de zile ar fi fost faptul că se creează discriminare între celelalte categorii de cetăţeni şi parlamentari şi cu privire la celălalt articol, care se referă la suspendarea pe o perioadă de până la şase luni de la lucrările Parlamentului a deputatului sau senatorului găsit de ANI în stare de conflict de interese, pentru că s-ar crea o confuzie în legătură cu raportul ANI iar pe perioada suspendării cetăţenii nu ar mai fi reprezentaţi în Legislativ.

Pe 14 februarie, Partidul Democrat Liberal a depus la CCR sesizarea de neconstituţionalitate asupra modificărilor aduse la Statutul deputaţilor şi senatorilor, aceasta fiind semnată de 24 de parlamentari democrat-liberali şi de liderul grupului PP-DD de la Senat.

Cabinetul de Avocat „Cristian Ioan” vă oferă servicii juridice complete, practicând onorarii foarte avantajoase.

SURSA: agerpres

Constituționalitatea Statutului parlamentarilor va fi dezbătută în data de 27 februarie

În data de 27 februarie, Curtea Constituţională va lua în dezbatere sesizarea de neconstituţionalitate a modificărilor aduse Statutului parlamentarilor referitoare la majorarea de la 15 la 45 de zile a termenului în care un ales poate contesta un raport al ANI în cazul unei decizii de incompatibilitate.ccr

În data de 14 februarie un grup de parlamentari au depus la Curtea Constituţională sesizarea privind proiectul de modificare a Statutului parlamentarilor, adoptat de plenul comun al celor două Camere.

Senatorul Cristian Rădulescu a declarat că sesizarea depusă la CCR este semnată de 25 de parlamentari.

“Am depus la Curtea Constituţională o sesizare de neconstituţionalitate asupra modificărilor aduse ieri (13 februarie – n.r.), în şedinţa Parlamentului, Statutului parlamentarilor. În principal, este vorba despre un termen care este în afara normelor constituţionale, un termen de 45 de zile pe care modificarea la Statut îl introduce, termen în care un parlamentar poate să conteste un raport venit de la ANI şi care ar determina în mod obişnuit demisia parlamentarului respectiv”, a precizat Cristian Rădulescu.

Cabinetul de Avocat „Cristian Ioan” vă oferă servicii juridice complete, practicând onorarii foarte avantajoase.

SURSĂ: infolegal.ro