Arhive pe etichete: raport

Comisia Europeană prezintă astăzi raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul MCV

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene (CE), Mark Gray, va prezenta miercuri, la ora locală 10.30 (11.30 ora României) raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul mcvMecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), în cadrul unui briefing tehnic ‘on the record’.

Colegiul comisarilor va adopta miercuri raportul pe justiţie din cadrul MCV, care va analiza progresele realizate în ultimele şase luni în ceea ce priveşte cele zece recomandări incluse în precedentul document, a declarat săptămâna trecută un purtător de cuvânt al CE.

‘Reamintesc că în iulie trecut, Comisia a ridicat preocupări serioase legate de situaţia ţării legate de statul de drept şi independenţa justiţiei. Săptămâna viitoare Comisia va evalua progresele realizate în ultimele şase luni în legătură cu cele zece recomandări incluse în precedentul raport’, a anunţat vineri Frederic Vincent.

Raportul din cadrul MCV va include şi precizări legate de legea privind statutul deputaţilor şi senatorilor adoptată săptămâna trecută de plenul parlamentului român.

Întrebat de presa străină cum comentează faptul că noua propunere privind statutul parlamentarilor adoptată legislativ în România ar face mai dificilă ridicarea imunităţii senatorilor şi deputaţilor şi ar reduce puterile principalului organism anticorupţie, purtătorul de cuvânt Mark Gray a răspuns că executivul comunitar ‘va spune ceva despre acest lucru în raportul pe care îl va adopta’ miercuri.

‘Ca să fiu foarte deschis am văzut deja diferite interpretări a ceea ce s-a votat şi vom vrea să analizăm subiectul în detaliu’, a adăugat el, săptămâna trecută.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, se află până miercuri la Bruxelles şi este foarte probabil să abordeze chestiunea în cadrul întâlnirii pe care o are programată cu secretarul general al CE, Catherine Day.

De asemenea, raportul ar urma să analizeze evoluţiile din ultimele şase luni din justiţie, cu accentul pe chestiuni precum derularea procedurii de numire a noilor şefi ai Parchetului General şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), chestiune asupra căreia comisia a insistat în mai multe rânduri.

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Oana Schmidt-Hăineală, şi ministrul român al justiţiei, Mona Pivniceru, s-au deplasat în cursul lunii ianuarie la Bruxelles şi au avut întrevederi cu conducerea secretariatului general al Comisiei Europene (CE), despre care au precizat, fără să intre în amănunte, că au avut loc în perspectiva adoptării raportului pe justiţie de către CE.

Pe de altă parte, CE a renunţat la misiunea de experţi despre care preşedintele Traian Băsescu a afirmat în decembrie că va avea loc după 11 ianuarie, deşi deplasarea fusese confirmată şi de unele surse europene, în contextul în care la Bucureşti se formase un nou guvern.

De asemenea, CE a renunţat în acest an şi la practica anterioară de a trimite varianta finală a raportului la Bucureşti, pentru ultimele ajustări de comun acord cu autorităţile române, pentru a evita scurgerea în media a documentului înainte de prezentarea sa oficială.

SURSA: agerpres

Comisia Europeană confirmă oficial faptul că raportul pe justiţie din cadrul MCV va fi prezentat în ianuarie

Mark Gray, purtător de cuvânt al Comisiei Europene (CE), a confirmat luni pentru Agerpres că raportul pe justiţie din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) va fi prezentat de executivul comunitar în luna ianuarie, fără a preciza însă un calendar în acest sens.ue

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că în luna ianuarie va avea loc o nouă vizită a CE privind raportul MCV, punctând că ar putea reveni problema că parlamentul se opune cercetării unor politicieni pe care Parchetul vrea să-i ancheteze.

‘În vederea raportului pe justiţie cu tot ce presupune aceasta, inclusiv auxiliari (avocatură), începând cu 11 ianuarie sau 11-12 ianuarie, vom avea o nouă vizită a Comisiei Europene. În modul cel mai sincer vă spun că mă îngrijorează faptul că avem restanţe parlamentare – şi nu vreau să le numesc, le ştiţi foarte bine. S-ar putea să revină problema de acum doi ani când în raport aveam menţiuni despre faptul că parlamentul se opune anchetării unor politicieni pe care parchetul vrea să-i ancheteze, nu să-i aresteze. Acest punct v-aş ruga să-l aveţi în atenţie ca o prioritate zero a viitorului parlament, dincolo de validarea guvernului”, a spus şeful statului.

Este pentru prima dată când Comisia Europeană confirmă în mod oficial faptul că raportul suplimentar din cadrul MCV va fi prezentat în ianuarie, după ce până în prezent executivul comunitar a preferat să reitereze public cel puţin în două rânduri termenul comunicat în iulie pentru publicarea acestuia, respectiv până la finalul lui 2012. Conform unor surse europene, motivul amânării, care nu a fost niciodată făcut public în mod oficial de CE, ar fi faptul că înainte de publicarea raportului trebuia să aibă loc o misiune de evaluare după alegeri, care însă nu putea să vină în România înainte de formarea unui guvern şi votarea lui de către parlament. Premierul Victor Ponta a fost nominalizat luni premier de către preşedintele Traian Băsescu şi guvernul său ar putea primi girul parlamentului până la finalul săptămânii.

A doua zi după alegerile de la 9 decembrie, purtătorul de cuvânt al CE Alejandro Ulzurrun de Asanza y Munoz a spus că raportul privind progresele din justiţie ale României din cadrul MCV va ţine cont de ceea ce va urma după alegerile parlamentare din România, în funcţie de care va fi stabilită şi data publicării acestuia.

‘Cum am precizat în vară, Comisia va da publicităţii raportul său care analizează progresele făcute de România după luna iulie. În acest raport va fi important să fie luată în considerare urmarea alegerilor de duminică şi data publicării raportului va fi determinată exact de ce va urma după alegeri. Deci nu pot furniza o dată exactă pentru raport pentru că trebuie luată în calcul urmarea alegerilor’, a declarat Alejandro Ulzurrun de Asanza y Munoz.

Întrebat dacă CE mai are timp să dea publicităţii raportul din cadrul MCV în acest an, în condiţiile în care săptămâna viitoare are loc ultima întrunire a Colegiului comisarilor, purtătorul de cuvânt al executivului comunitar a spus la 10 decembrie că nu poate comenta în acest moment asupra unei schimbări a datei publicării raportului. ‘Vom vedea ce urmează după alegeri şi în funcţie de asta vom lua o decizie privind data publicării raportului’, a adăugat el.

SURSA: AGERPRES

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe