Arhive pe etichete: curtea constitutionala

Comisia de la Veneția a formulat propuneri de revizuire a Constituției României

Comisia Europeana pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) a adoptat vineri avizul cu privire la măsurile luate de Guvernul și Parlamentul României în ceea ce privește alte instituții ale statului și cu privire la Ordonanța de Urgența pentru amendarea Legii comisia de la venetia47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, precum și vizând Ordonanța de Urgență pentru amendarea Legii 3/2000 privind organizarea referendumului, aviz solicitat de secretarul general al Consiliului Europei și de prim-ministrul Victor Ponta. Guvernul informează vineri, într-un comunicat de presa, că a luat notă de adoptarea avizului și că salută totodată „formularea de către Comisia de la Veneția a unui set de propuneri de revizuire a Constituției României, având drept scop consolidarea cadrului constituțional”.

Potrivit comunicatului, „Guvernul României consideră că este important faptul că aceste propuneri privesc unele dintre elementele cele mai importante ale Constituției, identificate de toți actorii politici ca impunând necesitatea unei viitoare revizuiri:

– regimul ordonanțelor de urgență, cu privire la care Comisia de la Veneția constată că acest instrument a fost utilizat în mod abuziv de guvernul anterior – 140 de ordonanțe de urgentă fiind adoptate in 2011 – și în privința cărora se recomandă, ca soluții alternative, accelerarea procedurii legislative și consolidarea utilizării ordonanțelor simple, pe bază de delegare legislativă;

– procedura suspendării Președintelui României, cu privire la care Comisia de la Veneția propune să fie transformată într-o procedură de răspundere juridică, inițiată de Parlament;

– instituția Avocatului Poporului, cu privire la care Comisia recomandă ca principalele elemente ale statutului și competențele cele mai importante să fie reglementate în Constituție;

– clarificarea departajării competențelor Primului-ministru și Președintelui, în special în ceea ce priveste politica externă și în relația cu Uniunea Europeană”.

Guvernul mai menționează în comunicat că „apreciază pozitiv salutarea, de către Comisia de la Veneția, a faptului că deciziile Curții Constituționale, în special cele referitoare la aspecte privind referendumul pentru demiterea Președintelui, au fost respectate. Totodată, Comisia de la Veneția a reținut că legislația referitoare la referendum a fost pusă în concordanță cu deciziile Curții Constituționale„.

„Guvernul a luat, de asemenea, notă de faptul că a fost salutată cu căldură de către  Comisia de la Veneția exprimarea de către toți actorii din România a necesității  reformelor constituționale și legale. Guvernul salută poziția exprimată de către Președintele Comisiei de la Veneția, dl. Gianni Buquicchio, în cadrul dezbaterii avizului, în sensul că interacțiunea Comisiei cu România a fost întotdeauna excelentă în ultimii 20 de ani și că ‘în acest moment, se bucură că situația de la București este pe calea cea bună și există o bună cooperare între instituțiile statului’ „, se mai arată în comunicat.

De asemenea, Guvernul „își exprimă satisfacția pentru disponibilitatea arătată de Comisia de la Veneția de a oferi asistență autorităților române pentru implementarea acestor reforme”.

SURSA: hotnews.ro

Articole din Codul de procedură civilă declarate neconstituționale

Marţi, 20 noiembrie 2012, Plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. 1 indice 1 şi art. 299 alin. 1 indice 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Asociaţia de Proprietari bloc 1, str. Alunişului nr. 180, sector 4 din Bucureşti în dosarul nr. 18420/4/2010 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a civilă, potrivit unui comunicat al Curţii Constituţionale.

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate.

SURSA: juridice.ro