Arhive pe etichete: cod procedura civila

Sechestru asigurător asupra veniturilor din salarii aflate în conturi

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că dispoziţiile art. 409 alin. (1) C. proc. csechestru asiguratoriv. (potrivit cărora salariile şi alte venituri periodice realizate din muncă, pensiile, precum şi alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia pot fi urmărite: a) până la 1/2 din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau de alocaţie pentru copii şi b) până la 1/3 din venitul lunar net, pentru orice alte datorii decât sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii. Deci, veniturile obţinute de debitor cu caracter periodic (regulat) sunt parţial insesizabile, dar aceasta vizează doar situaţia urmăririi silite a acestor venituri pe calea popririi, care presupune indisponibilizarea sumelor datorate ce vor fi plătite în viitor debitorului. În speţă, însă, Înalta Curte a constatat existenţa unor sume de bani aflate în conturile inculpatului, reprezentând salarii şi venituri realizate anterior instituirii sechestrului asigurător, faţă de care Înalta Curte a statuat că pot fi indisponibilitate în totalitate prin instituirea sechestrului asigurător, dispoziţiile art. 409 alin. (1) C. proc. civ. fiind fără relevanţă în cauză. Înalta Curte a mai precizat că acceptarea unei soluţii contrare i-ar încuraja pe toţi infractorii să se bucure nestingheriţi de produsul infracţiunii comise, ştiind că oricum veniturile din muncă realizate anterior şi economisite nu ar putea fi sechestrate decât în parte. (Decizia nr. 1741 din data de 24 mai 2012 pronunţată în recurs de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect cerere de ridicare a sechestrului asigurător).

Cabinetul de Avocat „Cristian Ioan” vă oferă servicii juridice complete, practicând onorarii foarte avantajoase.

SURSA: juridice.ro

Partajul in Noul Cod Civil

Partajul este reglementat prin Codul Civil în articolele 669-686;

Sub aspectul etapelor şi modalităţii concrete de realizare, partajul este reglementat în Codpartajul de procedură civilă.

Este operaţiunea juridică prin care se pune capăt proprietăţii comune. Proprietatea comună presupune că dreptul de proprietate privată are doi sau mai mulţi titulari. Proprietatea comună are următoarele forme:
– proprietatea pe cote-părţi (coproprietatea), care poate fi:
obişnuită

forţată;

proprietatea în devălmăşie (devălmăşia).

În cazul coproprietăţii, prin partaj, bunul său bunurile stăpânite în comun pe cote-părţi sunt împărţite materialmente între copărtaşi, fiecare dintre aceştia devenind proprietarul exclusiv aspra unui anume bun sau părţi materiale din bun dintre cele ce formau obiectul coproprietăţii;
– în cazul încetării devălmăşiei (bunul său bunurile stăpânite în comun de mai multe persoane fără că vreuna dintre acestea să fie titularul unei cote-părţi determinate din dreptul de proprietate) se poate realiza partajul astfel încât asupra bunului său bunurilor va exista un drept de proprietate exclusiv;
– în cazul partajului de bunuri comune ale soţilor se aplică regulile speciale referitoare la efectele regimurilor matrimoniale, ale convenţiilor matrimoniale şi la efectele divorţului cu privire la raporturile patrimoniale dintre soţi.

Când poate fi cerit partajul?

– de regulă partajul poate fi cerut oricând, cu excepţia situaţiei în care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească;
– partajul poate fi suspendat prin convenţie încheiată în formă autentică şi supusă formalităţilor de publicitate prevăzute de lege, pentru o perioadă de maxim 5 ani;
– partajul poate fi suspendat şi prin hotărâre judecătorească pentru cel mult un an, pentru a nu se aduce prejudicii grave celorlalţi coproprietari;

Felurile partajului

– partajul poate fi convenţional (prin bună învoială) sau judiciar (prin hotărâre judecătorească);
– dacă un coproprietar este lipsit de capacitate de exerciţiu ori are capacitate de exerciţiu restrânsă, partajul va putea fi făcut prin bună învoială numai cu autorizarea instanţei de tutelă, precum şi, dacă este cazul, a ocrotitorului legal;
– în cazul proprietăţii periodice şi în celelalte cazuri de coproprietate forţată, partajul este posibil numai prin bună învoială;
– partajul prin bună învoială poate fi desfiinţat pentru aceleaşi cauze ca şi contractele;
– partajul făcut fără participarea tuturor coproprietarilor este lovit de nulitate absolută;

Situaţii în care partajul este inadmisibil

– partajul este inadmisibil în cazul coproprietăţii forţate; cu toate acestea, partajul poate fi cerut în cazul părţilor comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente atunci când aceste părţi încetează de a mai fi destinate folosinţei comune;
– partajul este inadmisibil în situaţia uzucaparii bunului de către unul dintre coproprietari;

Modalităţile de partaj sunt următoarele:

– în natură, proporţional cu cota-parte a fiecărui coproprietar;
– atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora;
– vânzarea bunului şi distribuirea preţului: vânzarea bunului se face în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînţelegere, la licitaţie publică, în condiţiile legii, iar distribuirea preţului către coproprietari se va realiza proporţional cu cota-parte a fiecăruia dintre ei;

Drepturile creditorilor

– creditorii unui coproprietar pot urmări silit cota lui parte din dreptul asupra bunului comun sau pot cere instanţei împărţeala bunului, caz în care urmărirea se va face asupra părţii de bun sau, după caz, asupra sumei de bani cuvenite debitorului;
– creditorii personali ai unui coproprietar vor putea, de asemenea, să intervină, pe cheltuiala lor, în partajul cerut de coproprietari ori de un alt creditor.
– creditorii nu pot, însă, să atace un partaj efectuat, afară numai dacă acesta s-a făcut în lipsa lor şi fără să se ţină seama de opoziţia pe care au făcut-o, precum şi în cazurile când partajul a fost simulat ori s-a făcut astfel încât creditorii nu au putut să intervină în proces;

Efectele partajului

– dreptul de proprietate asupra bunurilor partajate se naşte de la data stabilită prin actul de partaj, dar nu mai devreme de data încheierii actului, în cazul împărţelii voluntare, sau, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti;
– în cazul imobilelor, efectele juridice ale partajului se produc numai dacă actul de partaj încheiat în formă autentică sau hotărârea judecătorească rămasă definitivă, după caz, au fost înscrise în cartea funciară;
– actele încheiate, în condiţiile legii, de un coproprietar cu privire la bunul comun rămân valabile şi sunt opozabile celui căruia i-a fost atribuit bunul în urma partajului;
– de regulă, între coproprietari există obligaţia de garanţie pentru evicţiune şi vicii ascunse, în limita cotelor-parti; coproprietarii nu datorează garanţie dacă prejudiciul este urmarea faptei săvârşite de un alt coproprietar sau dacă au fost scutiţi prin actul de partaj.

SURSĂ: e-juridic.ro

Medierea: când NU este obligatorie participarea la şedinţa de informare privind avantajele medierii

Detaliem, în cele ce urmează, excepţia – în cazul procedurii ordonanţei de plată – faţă de regula referitoare la obligativitatea participării la şedinţa de informare privind avantajele medierii, ca o condiţie pentru admiterea chemării în judecată. Reamintim, regula a fost introdusă prin Ordonanţa de urgenţă nr. 90/2012 dată pentru modificamediererea şi completarea Legii nr. 192/2006, precum şi pentru modificarea art. II din Legea nr. 115/2012 pentru modificarea şi completarea aceleiaşi reglementări de bază în materie.

Pentru procesele care au început după 21 decembrie 2012 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 90/2012)  –  instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanşarea procesului până la termenul dat de instanţă în acest scop.

Regula se aplică într-o serie de domenii şi situaţii determinate prin O.U.G. nr. 90/2012, inclusiv în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, a acţiunilor referitoare la registrul comerţului şi a cazurilor în care părţile aleg să recurgă la procedura prevăzută la art. 1.013-1.024  (procedura ordonanţei de plată) sau la cea prevăzută la art. 1.025-1.032 (procedura cu privire la cererile de valoare redusă) din Codul de procedură civilă.

În cele ce urmează, dorim să detaliem excepţia privind procedura ordonanţei de plată, ca una din situaţiile în care NU se aplică obligaţia privind informarea despre mediere.

Potrivit art.1013 şi următoarele din Codul de procedură civilă care va intra în vigoare de la 1 februarie a.c., dispoziţiile privind ordonanţa de plată se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile constând în obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist şi o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege. Nu sunt incluse în sfera de aplicare creanţele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvenţă.

* Comunicarea somaţiei. Creditorul îi va comunica debitorului, prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, o somaţie, prin care îi va pune în vedere să plătească suma datorată în termen de 15 zile de la primirea acesteia. Această somaţie întrerupe prescripţia extinctivă.

* Instanţa competentă. Dacă debitorul nu plăteşte în termenul de 15 zile de la primirea somaţiei, creditorul poate introduce cererea privind ordonanţa de plată la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.

* Determinarea dobânzii. Dacă părţile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica rata dobânzii de referinţă stabilită de BNR. Rata de referinţă în vigoare în prima zi calendaristică a semestrului se aplică pe întregul semestru. Potrivit art. 1.017 alin. (2), creanţa produce dobânzi după cum urmează:

1. în cazul contractelor încheiate între profesionişti, de la data la care obligaţia a devenit exigibilă (fiind lovită de nulitate absolută convenţia sau clauza prin care se fixează o obligaţie de punere în întârziere pentru a opera curgerea dobânzilor);

2. în cazul contractelor încheiate între profesionişti şi o autoritate contractantă, fără a fi necesară punerea în întârziere a debitorului:

– dacă în contract a fost fixat un termen de plată, din ziua următoare acestui termen;

– dacă termenul de plată nu este fixat în contract:

(i) după 30 de zile de la data primirii de către debitor a facturii sau a oricărei alte asemenea solicitări de plată;

(ii) dacă data primirii facturii sau a unei solicitări echivalente de plată este incertă, după 30 de zile de la recepţia mărfurilor sau prestarea serviciilor;

(iii) dacă solicitarea de plată a fost comunicată înainte de a primi mărfurile sau serviciile, la expirarea unui termen de 30 de zile de la primirea mărfurilor sau prestarea serviciilor;

(iv) dacă legea sau contractul stabileşte o procedură de acceptare ori de verificare, permiţând certificarea conformităţii mărfurilor sau serviciilor, iar debitorul a primit factura ori solicitarea de plată la data verificării sau anterior acestei date, la expirarea unui termen de 30 de zile de la această dată (fiind lovită de nulitate absolută convenţia sau clauza prin care se fixează o obligaţie de punere în întârziere pentru a opera curgerea dobânzilor în oricare din aceste patru situaţii);

3. în celelalte cazuri, de la data la care debitorul a fost pus sau este de drept în întârziere, potrivit legii.

Creditorul poate să pretindă daune-interese suplimentare pentru toate cheltuielile făcute pentru recuperarea sumelor ca urmare a neexecutării la timp a obligaţiilor de către debitor.

Este lovită de nulitate absolută convenţia sau clauza prin care se fixează un termen de la care creanţa produce dobânzi, mai mare decât cel prevăzut la art. 1.017 alin. (2), detaliat mai sus.

* Declaraţiile părţilor şi stingerea litigiului. În cazul în care creditorul declară că a primit plata sumei datorate, instanţa ia act de această împrejurare printr-o încheiere definitivă, prin care se dispune închiderea dosarului. Când creditorul şi debitorul ajung la o înţelegere asupra plăţii, instanţa ia act de aceasta, pronunţând o hotărâre de expedient care este definitivă şi constituie titlu executoriu.

* Contestarea creanţei. Dacă, din contra, debitorul contestă creanţa, instanţa verifică dacă contestaţia este întemeiată, în baza înscrisurilor aflate la dosar şi a explicaţiilor şi lămuririlor părţilor. În cazul în care apărarea debitorului este întemeiată, instanţa va respinge cererea creditorului prin încheiere. Dacă apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe, iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun, instanţa va respinge cererea creditorului privind ordonanţa de plată prin încheiere. În oricare din cele două situaţii, creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun.

* Emiterea ordonanţei. În cazul în care instanţa, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, precum şi a declaraţiilor părţilor, constată că pretenţiile creditorului sunt întemeiate, va emite o ordonanţă de plată, în care se precizează suma şi termenul de plată. Dacă instanţa, examinând probele cauzei, constată că numai o parte dintre pretenţiile creditorului sunt întemeiate, va emite ordonanţa de plată numai pentru această parte, stabilind şi termenul de plată. În acest caz, creditorul poate formula cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun pentru a obţine obligarea debitorului la plata restului datoriei.

* Termenul de plată nu va fi mai mic de 10 zile şi nici nu va depăşi 30 de zile de la data comunicării ordonanţei. Judecătorul nu va putea stabili alt termen de plată, decât dacă părţile se înţeleg în acest sens.

ATENŢIE PENTRU ASOCIAŢIILE DE PROPRIETARI! Potrivit art. 1.021 alin. (4), în cazul creanţelor reprezentând obligaţii de plată a cotelor din cheltuielile comune faţă de asociaţiile de proprietari, precum şi a cheltuielilor de întreţinere ce revin persoanelor fizice corespunzător suprafeţelor locative pe care le folosesc ca locuinţe, instanţa, la cererea debitorului, va putea, pe cale de excepţie, să dispună stabilirea unui termen de plată mai mare ori eşalonarea plăţii, ţinând seama de motivele temeinice invocate de debitor în ceea ce priveşte posibilităţile efective de plată.

* Durata procedurii. În cazul în care debitorul nu contestă creanţa prin întâmpinare, ordonanţa de plată va fi emisă în termen de cel mult 45 de zile de la introducerea cererii. Nu intră în calculul acestui termen perioada necesară pentru comunicarea actelor de procedură şi întârzierea cauzată de creditor, inclusiv ca urmare a modificării sau completării cererii.

* Cererea în anulare. Împotriva ordonanţei de plată, debitorul poate formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia. Prin cererea în anulare se poate invoca numai nerespectarea cerinţelor prevăzute de prezentul titlu pentru emiterea ordonanţei de plată, precum şi, dacă este cazul, cauze de stingere a obligaţiei ulterioare emiterii ordonanţei de plată.

Cererea în anulare nu suspendă executarea. Suspendarea va putea fi însă încuviinţată, la cererea debitorului, numai cu dare de cauţiune, al cărei cuantum va fi fixat de instanţă.

Dacă instanţa învestită admite, în tot sau în parte, cererea în anulare, aceasta va anula ordonanţa, în tot sau, după caz, în parte, pronunţând o hotărâre definitivă.

Hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare este definitivă.

* Titlul executoriu. Ordonanţa de plată este executorie, chiar dacă este atacată cu cerere în anulare şi are autoritate de lucru judecat provizorie până la soluţionarea cererii în anulare. Ordonanţa de plată devine definitivă ca urmare a neintroducerii sau respingerii cererii în anulare.

Împotriva executării silite a ordonanţei de plată partea interesată poate face contestaţie la executare, potrivit dreptului comun. În cadrul contestaţiei nu se pot invoca decât neregularităţi privind procedura de executare, precum şi cauze de stingere a obligaţiei ivite ulterior rămânerii definitive a ordonanţei de plată.

SURSA: legestart.ro

Codul de procedură civilă nu poate intra în vigoare anul acesta!

Premierul Victor Ponta a declarat că nu poate fi pus în aplicare anul acesta Codul de proceduinfrastructura justitieră civilă deoarece nu există banii necesari pentru acest lucru.
„Nu este încă gata infrastructura instanţelor pentru aplicarea Codului de procedură civilă. În bugetul pe 2012 adoptat anul trecut nu au fost trecuţi banii nici pentru judecători, nici pentru grefieri, nici pentru instanţe şi trecem noi acum pe măsură ce-i avem, trebuie făcute concursuri pentru judecători, pentru grefieri”, a spus Ponta.
El a adăugat că urmează să se amâne data de intrare în vigoare a Codul de procedură civilă pentru 1 februarie.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a solicitat anterior Guvernului reconsiderarea datei intrării în vigoare a Codului de procedură civilă până când se vor asigura necesarul de resurse umane şi infrastructura cerute.
CSM a calificat ca inoportună intrarea în vigoare la 1 septembrie a noului Cod de procedură civilă, având în vedere lipsa unei finanţări corespunzătoare, care să asigure un suport eficient procesului de implementare la nivelul instanţelor din România.

SURSĂ: agerpres