Arhive pe etichete: celeritate

Celeritate?!

Premierul Victor Ponta a declarat vineri seara, la Antena 3, că Guvernul a înaintat un nou recurs în procesul cu mai mulți jurnaliști și artiști privind plata retroactivă a TVA pentru că risca, în caz contrar, să fie sancționat de Curtea de Conturi, relatează Mediafax. Șeful Executivului a adăugat că se gândește la schimbarea legii pentru apeldesființarea unui grad de jurisdicție.

„Dacă eu acum retrag recursul, vine Curtea de Conturi și zice: dacă vă duceați la recurs, poate câștigați; așa, ia dați voi banii din buzunar! Ceea ce denotă că avem o lege proastă. Noi trebuie să schimbăm și să avem dreptul la un moment dat să luăm o decizie până la urmă administrativă, domne, nu mă mai duc să mă judec șapte ani. Dacă am pierdut prima dată, lasă-l încolo. Singura reformă în justiție pe care o să o facem – sunt foarte hotărât, am discutat-o și cu doamna Pivniceru – e sa desființăm un grad de jurisdicție, să nu te mai judeci de trei ori. Foarte puține țări au trei grade de jurisdicție, te judeci o dată și a doua oară, într-un recurs, dacă sunt probleme în special de procedură. Asta înseamnă că nu mai ajunge toată la Curtea de Casație și Justiție„, a declarat prim-ministrul la Antena 3.

Mediafax amintește că în 2011, mai mulți jurnaliști și artiști au dat statul în judecată, într-un proces colectiv împotriva deciziei Agenției Naționale de Administrare Fiscală de a declanșa procedurile de inspecție fiscală pentru a percepe, retroactiv, TVA pe veniturile încasate. Din partea autorităților, în proces sunt implicate Guvernul, Ministerul Finanțelor și ANAF.

SURSA: hotnews.ro