Arhive pe etichete: bani

Multe dosare ANI – închise întrucât plângerile nu sunt dovedite ori s-a împlinit termenul de prescripție

Multe dintre dosarele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) sunt închise din cauza faptului că plângerile nu sunt dovedite, intră sub jurisdicţia altor instituţii sau termenele de prescripţie au trecut, relevă un studiu realizat de specialişti ai organizaţiei nonguvernamentale Expert Forum şi făcut public marţi, într-o conferinţă de preANIsă.

„De exemplu, între septembrie 2010 şi septembrie 2012, un număr de 3.405 de dosare au fost deschise, dintre care 3.044 de cazuri au fost închise din motivele enunţate anterior. (…) Deşi ANI a produs rezultate, există blocaje în alte sectoare ale sistemului. Un număr semnificativ de cazuri au fost închise de instanţe sau parchete”, arată studiul.

O problemă semnificativă semnalată este recuperarea bunurilor sau fondurilor care pot fi considerate ca prejudiciu în urma unei decizii luate în conflict de interese sau incompatibilităţi.

„Chiar dacă contractele sunt anulate de către instanţe, prejudiciul este aproape imposibil de recuperat. Pe cealaltă parte, în urma acţiunilor de control al averilor s-au recuperat sume mici de bani la bugetul de stat, iar numărul de cazuri este scăzut”, potrivit sursei citate.

Septimius Pârvu, manager de proiecte la Expert Forum, s-a referit la „instrumente de presiune şi control” asupra ANI, precizând că studiul este unul calitativ.

„Există o serie de instrumente de presiune şi control care sunt puse asupra sistemului, nu numai asupra ANI, dar ANI fiind centrul sistemului cumva este cea mai afectată. Practic, modificarea legii e un mijloc prin care activitatea instituţiei poate fi blocată şi de altfel a şi fost blocată, ca să nu mai vorbim de decizia 450/2010 a Curţii Constituţionale a României prin care practic au fost reduse atribuţiile ANI. De multe ori cei care iniţiază aceste revizuiri sunt ei înşişi subiecţi ai ANI. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul reducerilor bugetare, care iar sunt un instrument de presiune asupra agenţiei, la modul la care parlamentari care erau cercetaţi de ANI au încercat reducerea bugetului pentru a bloca activitatea instituţiei. Alte instrumente de presiune şi control ar fi declaraţiile politice”, a declarat Pârvu. Precizăm faptul că decizia la care se face referire este una de respingere a excepției de neconsttuționalitate, ceea ce nu poate duce la diminuarea atribuțiilor ANI.

Laura Ştefan, expert anticorupţie al organizaţiei, a menţionat că marţi a fost lansat capitolul privind ţara noastră dintr-un studiu mai larg ce a vizat conflicte de interese şi incompatibilităţi în România şi Republicile Croaţia şi Moldova şi care a fost finanţat de Marea Britanie, Finlanda şi Germania, prin intermediul Fundaţiei Konrad-Adenauer-Stiftung, programul de stat de drept.

Ea a arătat că partea referitoare la România a fost realizată anul trecut de experţi ai ONG-ului pe care-l reprezintă.

„Am discutat cu factorii importanţi, cu actori importanţi din domeniu, deci am avut interviuri structurate, am strâns date statistice despre activitatea agenţiilor anticorupţie care se ocupă cu conflictele de interese şi am analizat în detaliu atât legislaţia, cât şi impedimentele care au fost ridicate de-a lungul timpului pentru funcţionalitatea acestei instituţii, uitându-ne şi la declaraţiile politice”, a precizat Ştefan.

Cabinetul de Avocat „Cristian Ioan” vă oferă servicii juridice complete, practicând onorarii foarte avantajoase.

SURSA: agerpres

O.U.G. privind intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă, publicată în Monitorul Oficial

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 68 din data de 31 ianuarie 2013 a fost publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe.ncpc

Ordonanţa de urgenţă amână intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind noul Cod de procedură civilă până la data de 15 februarie 2013.
În expunerea de motive se arată că această amânare se impune pentru ca Legea privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă să intre în vigoare concomitent cu dispoziţiile noului Cod de procedură civilă

Alte prevederi ale ordonanţei de urgenţă:

Se introduce în cuprinsul Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 18 aprilie 2008, cu modificările ulterioare, prevederea că hotărârea prin care instanţa constată existenţa clauzelor abuzive în contract  şi aplică amenda contravenţională este supusă numai apelului. Această prevedere se aplică în procesele începute în perioada 15 februarie 2013-30 iunie 2013.

Se abrogă prevederile art. 1 pct. 11 şi art. 299 alin. 11 din Codul de procedură civilă, a căror neconstituţionalitate a fost constatată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 967/2012.
(Art. 1 pct. 11: Judecătoriile judecă în primă şi ultimă instanţă, procesele şi cererile privind creanţe având ca obiect plata unei sume de bani de până la 2.000 lei inclusiv)
(Art. 299 alin. 11: Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 1 pct. 11)

Se abrogă şi din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (NCPC) dispoziţiile care stabileau că judecătoriile judecă în primă şi ultimă instanţa, cererile privind creanţe având ca obiect plata unei sume de bani de până la 2.000 lei inclusiv.

Ordonanţa de urgenţă aduce şi modificări Legii 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, stabilind că dispoziţiile referitoare la sancţiunea inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată ca urmare a neparticipării la şedinţa de informare se vor aplica numai proceselor începute după data de 1 august 2013.

Ordonanţa stabileşte  următoarele termene pentru intrarea în vigoare a:
– şedinţelor de informare despre mediere în cauze civile: 15 februarie, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de Procedură Civilă;
– şedinţelor de informare despre mediere în cauze penale: data de intrare în vigoare a noului Cod de Procedură Penală.

SURSĂ: juridice.ro